Bacalaureat - Limba Română

O scrisoare pierdută

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale este a treia piesă din cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din lupta electorală din anul 1883.
      
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu final fericit. Personajele comediei aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a comicului fiind contrastul dintre aparență și esență.
      
Fiind un text dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice, dovadă fiind intervențiile directe ale autorului în piesă (lista cu „Persoanele” de la începutul piesei și didascaliile); compoziția în patru acte alcătuite din scene și replici, dialogul și monologul ca moduri de expunere, limitarea acțiunii în timp și spațiu.
      
Comedia aparține realismului clasic. Principiile promovate de societatea culturală „Junimea” și estetica realismului se regăsesc în critica „formelor fără fond” (Titu Maiorescu) și a politicienilor corupți, satirizarea unor aspecte sociale, veridicitatea obținută prin tehnica acumulării detaliilor și individualizarea „caracterelor” prin limbaj. Țin de clasicism echilibrul compozițional, generalitatea situațiilor și a caracterelor (prostul fudul, canalia, cocheta, încornoratul).
      
Sursele comicului sunt variate: de moravuri, de situație, de intenție, de caracter, de limbaj și de nume.
      
Comicul de moravuri vizează viața de familie (imoralitatea triunghiului conjugal) și viața politică (șantajul, falsificarea listelor electorale, corupția).
      
Comicul de situație susține tensiunea dramatică prin întâmplări neprevăzute, construite după scheme comice clasice: pierderea și găsirea scrisorii, quiproquo-ul (confuzia), evoluția inversă a lui Cațavencu (păcălitorul păcălit), triunghiul conjugal, perechea Farfuridi - Brânzovenescu.
      
Comicul de intenție, atitudinea scriitorului față de personaje se reflectă în vorbirea lor.
      
Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează de fapt prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj politic o scrisoare pierdută, pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării cât și repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiași scrisori amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu același efect).
      
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Comedia înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal Zoe - Trahanache - Tipătescu) a unor politicieni corupți. Tema este ilustrată la nivelul construcției subiectului.        Intriga piesei pornește de la o întâmplare banală, pierderea unei scrisori intime, compromițătoare, pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la putere și găsirea ei de către adversarul politic, care o folosește ca armă de șantaj.
      
În actul I, pierderea scrisorii de amor s-a produs înainte de începerea comediei, astfel că, expozițiunea (existența triunghiului conjugal și a unui conflict de interese între cele două partide) și intriga se reconstituie din replicile personajelor. Scena inițială prezintă personajele Ștefan Tipătescu și Pristanda, care citesc ziarul lui Nae Cațavencu, „Răcnetul Carpaților”, și numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor de către adversarul lor politic declanșează conflictul dramatic principal.
      
Actul II (desfășurarea acțiunii) începe cu numărarea voturilor, cu o zi înainte de alegeri. Se declanșează conflictul secundar: teama grupului Farfuridi - Brânzovenescu de trădarea prefectului. Acțiunile amorezilor sunt contradictorii: Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Cațavencu și percheziția locuinței, Zoe dimpotrivă, îi ordonă eliberarea lui și uzează de mijloacele de convingere feminine pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura lui Cațavencu în schimbul scrisorii. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic, Zoe îi promite șantajistului sprijinul său. Însă, de la centru se solicită alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea.
      
Din actul III, în sala mare a primăriei au loc discursurile candidaților la întâlnirea electorală. Între timp, Trahanache găsește o poliță falsificată de Cațavencu, pe care intenționează să o folosească pentru contrașantaj. Apoi, anunță în ședință numele candidatului susținut de comitet: Agamiță Dandanache (punctul culminant). În încăierare, Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea, care  este găsită pentru a doua oară de Cetățeanul turmentat, care o va duce destinatarei în actul următor.
      
Actul IV, aduce rezolvarea conflictului, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care îi întrece prin prostie și necinste pe candidații provinciali. Propulsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: și el găsise o scrisoare compromițătoare și se folosise de șantaj, dar păstrează scrisoarea cu scopul folosirii ei de câte ori e nevoie. În deznodământ, Dandanache este ales în unanimitate, iar la festivitatea condusă de Cațavencu adversarii se împacă.
      
Acțiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care nu modifică nimic în mod esențial, ci se derulează concentric în jurul pretextului (pierderea scrisorii).
      
Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune anumite limite de timp și spațiu a acțiunii. Acțiunea comediei este plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”. Reperul spațial vag are efect de generalizare, adică evenimentele se pot petrece oriunde în țară; timpul precizat este sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în interval de trei zile, ca în teatrul clasic.
      
Conflictul dramatic principal constă în lupta pentru putere politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache, președintele grupării locale a partidului și Zoe, soția acestuia) și gruparea politică independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietarul ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul secundar este reprezentat de gruparea Farfuridi – Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
      
Tensiunea dramatică este susținută gradat prin înlănțuirea evenimentelor care conduc spre rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei, și prin tehnica amplificării treptată a conflictului (tehnica „bulgărelui de zăpadă”).
      
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Personajele acționează simplist, ca niște marionete fără a evolua pe parcursul acțiunii („personaje plate”). Ele aparțin tipologiei clasice pentru că au o trăsătură dominantă de caracter, dar se apropie de realism, fiind individualizate prin limbaj și prin elemente de statut social și psihologic care diversifică tipurile: încornoratul simpatic și politicianul abil - Trahanache, amorezul și orgoliosul - Tipătescu, cocheta adulterină, dar și femeia voluntară - Zoe, tipul politicianului demagog - Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Trahanache, Dandanache, tipul cetățeanului turmentat etc.
      
Limbajul personajelor este principala modalitate de individualizare a caracterelor clasice și de caracterizare indirectă. Formele greșite ale cuvintelor, erorile de exprimare, tipurile verbale, denotă incultura, parvenitismul sau prostia personajelor. De exemplu, Trahanache deformează neologismele din sfera limbajului politic: „soțietate”, „dipotat”, „docoment” și are ticul verbal „aveți puțintică răbdare”.
      
Numele personajelor sugerează trăsătura lor dominantă: Cațavencu poate să vină de la cață (persoană care vorbește mult) sau cațaveică (haină cu două fețe); Trahanache vine de la trahana (cocă moale, ușor de modelat); Zaharia vine de la zahariseală, iar Pristanda vine de la un joc moldovenesc în care se bate pasul pe loc.
      
Prin comicul de limbaj, sursă de caracterizare indirectă, se evidențiază incultura personajelor, ușor de dedus din tipuri verbale, greșeli de exprimare (neologisme pronunțate greșit : „bampir”, „soțietate”; false etimologii: „capitaliști faliți”, „renumerație”; pleonasm, nonsens și contradicții între termeni).
      
Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de personaje care acționează după principiul „scopul scuză mijloacele”, urmărind menținerea sau dobândirea unor funcții politice, a unui statut social sau a unor avantaje. Prin toate aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar în același timp, atrage atenția cititorilor în mod critic, asupra „comediei umane”.