Bacalaureat - Limba Română

Caracterizare: Zare Popescu

Mircea Nedelciu este liderul incontestabil al prozatorilor Generației 80, unul dintre cei mai valoroși prozatori postmoderni din literatura română.
      
Romanul „Zmeura de câmpie" este unul dintre primele noastre romane postmoderne. Aspectul experimental, fragmentarea, perspectiva multiplă care afectează coerența povestirii, au ca scop menținerea unui rol activ al cititorului, cu promisiunea descoperirii în final a secretului.
Atras în text de căutarea misterului legat de originea unor orfani crescuți la casa de copii în anii de după al Doilea Război Mondial, cititorului i se descoperă „mecanismul" lecturii (metaromanul).
      
În „Zmeura de câmpie", miza narațiunii este ilustrarea trăsăturilor romanului postmodern, la toate nivelurile construcției epice, iar epicul propriu-zis, „povestea" orfanilor, apare doar ca un pretext.
      
Personaj principal, masculin și individual, Zare Popescu este cel de al cărui nume se leagă simbolul principal și laitmotivul romanului: zmeura de câmpie. Principalul mijloc de caracterizare a personajelor în romanul de față este limbajul, întrucât opera cuprinde un set de anecdote care nu au legătură cu firul epic. Nedelciu se ghidează după formula „omul e stilul", astfel încât personajele sunt caracterizate prin calitățile de povestitori pe care le prezintă. Limbajul utilizat conține indici ai vârstei, ai categoriei sociale, ai nivelului de cultură, precum și indici morali.
      
Aflați la trageri, Zare Popescu îi povestește camaradului său prima sa amintire dintr-o copilărie îndepărtată. În curtea uriașă a unei case de la țară, vara, un copil se ascunde într-o tufă de zmeură și ascultă vocea plângăcioasă a altui copil care îl caută. Această amintire este „singurul document cât de cât autentic" din viața lui Zare Popescu.
      
Golul afectiv se manifestă puternic la nivel psihologic în cazul lui Zare Popescu. Întrucât căldura părintească și sentimentul de a fi prețuit, dorit și protejat îi sunt străine, el caută toate acestea în mediul în care se află: la casa de copii.
      
Zare Popescu refuză să-și caute tatăl, însă decide că îl vrea de frate pe Gelu Popescu, deși acesta își pune chiar numele sub semnul întrebării: „poate că nici nu mă cheamă Popescu". Clișeu al prozei șaizeciste, investigarea biografiei paterne care duce la imaginea unui tată căzut pradă unei greșeli politice și devenit astfel victimă a istoriei, se transformă în romanul lui Nedelciu în refuz al lumii tatălui, vinovat de a-și fi părăsit fiii.
      
Zare Popescu este pasionat de etimologii și istorie, pe care o judecă în funcție de numele obiectelor. Teoria lui, elaborată cu mijloace de autodidact, arată că istoria este alcătuită din oameni, obiecte, nume și povești, iar a descoperi trecutul înseamnă a descoperi relațiile dintre aceste patru elemente. Deși din cauza acestei teorii este respins la Facultatea de Istorie, ea ocazionează corespondența cu fostul său profesor de istorie și discuțiile cu Grințu.
      
Romanul de dragoste, cu note de senzațional și melodramă, al învățătoarei Ana cu „frații" Popescu, rămâne neîncheiat. Ea îl iubește pe Zare, căruia îi trimite scrisori și îi declară dragostea, dar el nu-i răspunde, deși o iubește. Atunci ea îl întâlnește întâmplător pe Gelu Popescu de la care află de rudenie după ce fac dragoste. Ana rămâne însărcinată cu Gelu, dar nu-i spune și refuză să-l mai vadă, retrăgându-se la Burlești, unde era învățătoare.
      
Întâmplarea pare a juca rolul naratorului omniscient, iar coincidența ia locul cauzalității din romanul realist. Personajele se cunosc doi câte doi, fără ca al treilea să știe de relația celorlalți. Ei se cunosc toți, dar nu știu unii de alții și nici nu se întâlnesc în același timp, de unde sentimentul de căutare și rătăcire absurdă într-o lume neînțeleasă și ostilă.
      
Titlul romanului „Zmeura de câmpie" este reluat ca titlu al capitolului F., iar la I., este tradus în limba latină. Cu imaginea tufei de zmeură se deschide romanul, ca primă amintire din viața lui Zare Popescu, iar pe parcurs zmeura apare ca laitmotiv. Zmeura din grădina fostului învățător simbolizează copilăria pierdută „imaginea cu care începe lumea". Ea declanșează reamintirea, ceea ce contrazice subtitlul romanului, „roman împotriva memoriei".
      
Perspectiva narativă în romanul postmodern este fragmentată: se remarcă pluralismul vocilor narative, combinarea diferitelor perspective narative (narațiune la persoana I, a II-a, a III-a, viziunea „dindărăt", „împreună cu", „din afară"). Narațiunea la persoana a III-a leagă diferitele povestiri la persoana I, considerate „documente cât de cât autentice" oferite de diferiți naratori, martori ai trecutului.
      
Conflictul dintre individ și istorie și ruptura între generații au drept consecință renunțarea la realitatea exterioară (cum face Zare, care nu vrea să-și caute tatăl) și explorarea subiectivismului (Grințu substituie realitatea prin imaginarea unui scenariu cinematografic) sau a fragmentarismului (intenția lui Gelu în legătură cu „rezultatele" anchetei de teren).
      
Proza lui Mircea Nedelciu aparține unui postmodernism metaficțional, „postmodernism preponderent ludic, autoironic și parodic, caracterizat prin discontinuitate epică, ... parodiere a convențiilor literare și provocare directă a cititorului" (Carmen Mușat).