Bacalaureat - Limba Română

Povestea lui Harap-Alb

„Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă este un basm cult publicat în revista „Convorbiri literare", în anul 1877.

Pornind de la modelul basmului folcloric, caracterizat de stereotipie, autorul reactualizează teme de circulație universală, dar le organizează conform propriei viziuni.

Basmul cult este o specie narativă pluriepisodică, implicând fabulosul cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori simbolice, întruchipând binele și răul în diversele lor ipostaze. Personajele îndeplinesc prin raportare la protagonist o serie de funcții - antagonistul, ajutoarele, donatorii - unele având puteri supranaturale.   
Acțiunea basmului implică prezența fabulosului și este supusă unor acțiuni convenționale care înfățișează parcurgerea drumului maturizării de către eroi. Conflictul dintre bine și rău se încheie în victoria forțelor binelui.

Reperele spațio-temporale sunt vagi, nedeterminate. Sunt prezente formule specifice, cifre și obiecte magice și procedeul triplicării.
      
Titlul sugerează tema basmului: maturizarea mezinului craiului. Concret, eroul parcurge o aventură eroică, un drum al maturizării, necesare pentru a deveni împărat. Numele personajului îi reflectă condiția duală: rob, slugă (Harap), de origine nobilă (Alb). Motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, muncile, demascarea răufăcătorilor, pedeapsa și căsătoria.  Cele două episoade care înfățișează tema sunt supunerea prin vicleșug și demascarea răufăcătorului, motive narative care evidențiază începutul și sfârșitul inițierii feciorului de crai.
      
În episodul coborârii în fântână naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin vicleșug.
Antagonistul îl închide pe tânăr într-o fântână și-i cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de identitate, să devină robul lui și să jure „pe ascuțișul paloșului" să-i dea ascultare întru toate „până când va muri și iar va învia", condiție paradoxală care arată și modul de eliberare.
      
La întoarcerea la curtea lui Verde Împărat, fata împăratului Roș îl demască pe Spân, care crede însă că Harap-Alb a divulgat secretul și îi taie capul. De fapt, Spân îl dezleagă pe erou de jurământ, semn că inițierea este încheiată. Eroul este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice și devine împărat.
      
Întâmplările sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, care intervine adesea prin comentarii sau reflexii caracterizate prin umor sau oralitate. Narațiunea la persoana a III-a alternează cu dialogul.
Subiectul basmului urmărește modul în care personajul principal Harap-Alb parcurge un drum al inițierii la finalul căruia devine împărat, adică își modifică statutul social și spiritual.
      
Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund în plan compozițional unor etape ale drumului inițiativ: etapa inițială, de pregătire pentru drum la curtea craiului - „fiul craiului", „mezinul", parcurgerea drumului inițiatic - „Harap-Alb", răsplata - „împăratul".
      
Creangă utilizează triplicarea, dar supralicitează procedeul de tehnică narativă specific basmului popular, astfel că, eroul nu are de trecut doar trei probe, ci mai multe serii de probe, potrivit avertismentului dat de tată: „să te ferești de omul Roș, iară mai ales de omul Spân ... căci sunt foarte șugubeți!". În basm sunt prezente numerele magice (3, 12) și obiecte miraculoase, unele fiind grupate câte trei: „trei smicele de măr dulce, apă vie și apă moartă".
      
Simetria incipit - final se realizează prin clișee compoziționale, formule tipice sau convenții care marchează intrarea și ieșirea din fabulos. Fuziunea dintre real și fabulos se realizează de la început, deoarece naratorul inovează formula inițială punând povestea pe seama spuselor altcuiva: „Amu cică era odată ...". Formula finală include o comparație între cele două lumi - a fabulosului și a realului.
      
Precizate în incipit, reperele temporale și spațiale sunt vagi, nedeterminate: „Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori". Acțiunea începe la „o margine a pământului" și continuă la cealaltă margine.
      
Acțiunea se desfășoară liniar, cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative și respectă modelul structural, stereotip al basmului: o situație inițială de echilibru, tulburarea echilibrului, parcurgerea unui drum, acțiunea reparatorie, refacerea echilibrului și răsplata eroului.
      
Situația inițială (expozițiunea) prezintă o stare de echilibru: „Un crai avea trei feciori, iar în alt capăt de lume, un frate mai mare al său, Verde Împărat, avea doar fete".
      
Tulburarea echilibrului (intriga) are drept cauză o lipsă: absența moștenitorului pe linie masculină al lui Verde Împărat. Craiul este rugat de fratele său să-l trimită pe cel mai vrednic dintre nepoți ca să-i urmeze la tron. Vrednicia însă trebuie dovedită prin trecea mai multor probe.
      
Acțiunea de recuperare a echilibrului (desfășurarea acțiunii) cuprinde mai multe episoade. Căutarea eroului se concretizează prin încercarea la care își supune craiul băieții: se îmbracă în piele de urs și iese fiecăruia în față de sub un pod. Fiul cel mic reușește să treacă această probă, după o etapă pregătitoare, în care este ajutat de Sfânta Duminică, drept răsplată pentru că a miluit-o cu un ban.
Tatăl își sfătuiește fiul să se ferească de omul Spân și de omul Roș și-i dăruiește pielea de urs. Pe drum, pentru că se rătăcește în pădurea-labirint și crede că se află în Țara spânilor, își ia drept slugă și călăuză un spân (încălcarea interdicției).
      
Coborârea fiului de crai în fântână reprezintă o secvență narativă importantă deoarece naivitatea este sancționată în pierderea semnelor originii și a dreptului de a deveni împărat.

Spânul îi fură identitatea, îi dă numele de Harap-Alb și îi trasează proiectul existențial, spunând că va trebui să moară și să învie ca să își recapete identitatea.
      
Răutatea Spânului îl va supune la probe dificile în care va demonstra calitățile morale necesare unui viitor împărat. Spânul îi cere să aducă „sălăți" din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase din Pădurea Cerbului și pe fata împăratului Roș. Primele două probe le trece cu ajutorul unor obiecte magice de la Sfânta Duminică. A treia probă cuprinde mai multe serii de probe (triplicarea), este o altă etapă a inițierii, mai complexă și necesită mai multe ajutoare. Pe drumul spre împăratul Roș, crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor îi dăruiesc câte o aripă, drept răsplată pentru că le-a ajutat poporul, iar cei cinci tovarăși cu puteri supranaturale îl însoțesc deoarece a fost prietenos: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă.
      
Datorită acestor personaje, protagonistul trece toate probele la care este supus: casa înroșită în foc, alegerea macului de nisip, fuga nocturnă a fetei transformată în pasăre, ghicitul dublului și proba impusă de fată: aducerea a „trei smicele de măr dulce, apă vie și apă moartă" de unde „se bat munții în capete".
      
Lichidarea înșelătoriei și acțiunea reparatorie corespunzătoare punctului culminant se petrec la curtea lui Verde Împărat, unde Harap-Alb se întoarce cu fata împăratului Roș, care dezvăluie adevărata lui identitate.
      
Încercarea Spânului de a-l ucide pe Harap-Alb este ratată deoarece personajul principal este înviat de către fata împăratului Roș, cu ajutorul obiectelor magice. Calul năzdrăvan este cel care îl ucide pe Spân.
      
Deznodământul constă în refacerea echilibrului și răsplata eroului. El reintră în posesia paloșului și primește recompensa: pe fata împăratului Roș și împărăția. Astfel, conflictul dintre bine și rău se încheie prin victoria forțelor binelui.
      
Personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice și reprezintă binele și răul în diversele lor ipostaze. Eroul este sprijinit de ajutoare, donatori, făpturi himerice și animale fabuloase. Cu excepția protagonistului, al cărui caracter evoluează pe parcurs, celelalte personaje au o singură trăsătură dominantă: împăratul Roș și Spânul sunt vicleni, Sfânta Duminică este înțeleaptă, Harap-Alb dovedește prin trecerea probelor o serie de calități precum: mila, bunătatea, prietenia, curajul, însă nu are puteri supranaturale. Spânul nu este doar o întruchipare a răului și are rolul inițiatorului, calul năzdrăvan nu îl ucide înainte de a se fi încheiat.
      
Mijloacele de caracterizare sunt directe (de către narator, alte personaje, prin autocaracterizare) și indirecte (fapte, gânduri, relații cu alte personaje, limbaj, nume).
      
Limbajul naratorului și al personajelor se caracterizează prin umor: „buzișoare", „băuturică", și oralitate dată de prezența proverbelor și zicătorilor introduse prin expresia „vorba aceea".
      
Basmul este „o oglindire a vieții în moduri fabuloase" (George Călinescu). „Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult, având ca particularități umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor prin limbaj, umor și oralitate.