Bacalaureat - Limba Română

Relația dintre două personaje: Vitoria și Gheorghiță

Opera „Baltagul" de Mihail Sadoveanu este un roman interbelic, obiectiv, realist-mitic și tradițional. Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia lumii pastorale, reperele spațiale, tipologia personajelor) și aspectul mitic (gesturile rituale ale Vitoriei, mitul marii treceri).

Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare. Romanul „Baltagul" prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor, având în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea adevărului și înfăptuirea dreptății.

Relația dintre Gheorghiță și Vitoria este atât una de mamă-fiu, cât și de inițiat-inițiator.

Relația dintre cele două personaje este conturată prin intermediul elementelor de structură și de compoziție, precum: titlul, conflictul, relațiile temporale și spațiale, și perspectiva narativă.

Motivul labirintului se concentrează la nivelul acțiunii (căutarea și diferitele popasuri), dar este semnificativ și la nivelul titlului „Baltagul" (toporul cu două tăișuri este un obiect simbolic, ambivalent: arma crimei și instrument al actului justițiar). În roman, același baltag (al lui Lipan) îndeplinește cele două funcții. Baltagul tânărului Gheorghiță se păstrează neatins de sângele ucigașilor.

Vitoria trăiește, la începutul romanului, un puternic conflict interior cauzat de dispariția lui Nechifor Lipan, „dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani". Ea pornește la drum hotărâtă să-și găsească soțul, să facă dreptate și să-l înmormânteze.

Conflictul exterior este cel dintre Vitoria și cei doi ucigași ai soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Vitoria reconstituie drumul parcurs de Lipan, află adevărul și îi demască pe ucigași în fața autorităților.

Timpul derulării acțiunii este vag precizat prin repere temporale din calendarul religios al satului tradițional: aproape de „Sfântul Andrei", „în Postul Mare", „10 martie", iar perioada istorică poate fi dedusă ca fiind începutul secolului al XX-lea. Cadrul acțiunii este satul de munte, Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței, dar și satul de câmpie Cristești, în balta Jijiei. Fiind un roman realist, traseul parcurs de Vitoria și Gheorghiță este transcris de pe hartă.

Din punct de vedere social, Vitoria este munteancă, soție de cioban și mamă autoritară. Moral, însumează o multitudine de calități fiind atât o femeie inteligentă, ambițioasă, credincioasă, dar, totodată și una superstițioasă și răzbunătoare, neaflându-și liniștea până nu reușește să îi găsească pe cei care l-au ucis pe Nechifor. Psihologic, Vitoria înfățișează o persoană puternică și o fire introvertită, ghidându-se în viață după proverbul: „cine vorbește mult, știe puțin".

Din punct de vedere social, Gheorghiță este fiu de cioban, copilul preferat al mamei. Moral, la început este înfățișat ca un copil respectuos, ascultător, maturizându-se pe parcurs. O secvență semnificativă ce ilustrează transformarea copilului în bărbat este proba coborârii în râpă și vegherea nocturnă la rămășițele tatălui, probă a curajului bărbătesc la ordinul repetat al mamei: „Coboară-te în râpă îți spun!". Inițierea este încheiată la parastas când tânărul ține piept criminalului și-l lovește cu baltagul, stabilind dreptatea. Psihologic, întruchipează tipul tânărului în formare, a cărui personalitate se șlefuiește prin intermediul călătoriei inițiatice parcurse.

Aparținând lumii arhaice, Vitoria transmite copiilor respectul pentru tradiții și este reticentă la noutățile civilizației: „În tren ești olog, mut și chior", îi spune lui Gheorghiță.

Prin caracterizare directă, fiul își arată uimirea în fața inteligenței mamei: „Mama asta trebuie să fie fermecătoare: cunoaște gândul omului".

Tema textului, căutarea adevărului și înfăptuirea dreptății, se reflectă în relația dintre Vitoria și Gheorghiță, ce conturează nu doar cuplul mamă-fiu, ci și cuplul inițiat-inițiator.

Vitoria îl ia pe Gheorghiță la drum deoarece conștientizează că acesta are nevoie de o experiență care să îl maturizeze. Astfel, Gheorghiță veghează o noapte la osemintele tatălui său.

În înfăptuirea dreptății, Gheorghiță este mâna dreaptă a mamei sale, fiind cel îndemnat să îl lovească pe Calistrat Bogza cu baltagul, pentru a-și răzbuna tatăl.

În finalul romanului, Gheorghiță este suficient de matur pentru a prelua rolul tatălui său și a deveni un sprijin pentru mama sa.

Portretul lui Gheorghiță este realizat în mod direct de către autor, la fel ca și al Vitoriei, scoțând în evidență asemănarea dintre mamă și fiu: „Gheorghiță era un flăcău sprâncenat și avea ochii ei. Nu era prea vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și ce văzuse. (...) Întorcea un zâmbet frumos ca de fată și abia începuse să-i înfiereze mustața".

Cuplul mamă-fiu, angrenat în căutarea adevărului pentru a restabili ordinea firească tulburată de crimă prin aflarea adevărului, surprinde prin coeziunea sa. Cei doi acționează împreună într-o coordonare aproape perfectă și par să se completeze unul pe celălalt.