Bacalaureat - Limba Română

Relația dintre două personaje: Ștefan Tipătescu și Zoe Trahanache

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale este a treia piesă din cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din lupta electorală din anul 1883.
      
Comedia înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal Zoe - Trahanache - Tipătescu) a unor politicieni corupți.
      
Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Pretinsa luptă pentru putere politică se realizează, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj politic o scrisoare pierdută, pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării cât și repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiași scrisori amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu același efect). Tensiunea dramatică este susținută gradat prin înlănțuirea evenimentelor care conduc spre rezolvarea conflictului în finalul fericit al piesei și prin tehnica acumulării treptate a conflictului (tehnica bulgărelui de zăpadă).
      
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. 
      
Conflictul dramatic principal constă în lupta pentru putere politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache, președintele grupării locale a partidului și Zoe, soția acestuia) și gruparea politică independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietarul ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul secundar este reprezentat de gruparea Farfuridi - Brânzovenescu care se teme de trădarea prefectului.
      
Tensiunea dramatică este susținută gradat prin înlănțuirea evenimentelor care conduc spre rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei, și prin tehnica amplificării treptata a conflictului (tehnica „bulgărelui de zăpadă”).
      
Ștefan Tipătescu este prefectul județului, așa cum notează autorul în lista cu „Persoanele” de la începutul piesei, dar întruchipează în același timp, tipul primului amorez.
      
Zoe Trahanache este tipul cochetei și al femeii voluntare. Autorul îi fixează statutul social prin raportare la soțul ei, Zaharia Trahanache, cel mai important om politic al județului: „soția celui de sus”. În ciuda faptului că femeile nu aveau drept de vot la acea epocă, Zoe îi poate manevra pe ceilalți după voința sa ca pe niște marionete, folosindu-se de poziția de primă doamnă a micului oraș de provincie. De aceea, îi promite lui Cațavencu: „eu te aleg, eu și bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea ...”.
      
Tipătescu aparține tipului politic, dar, spre deosebire de ceilalți, este un om instruit, educat. Imoralitatea lui se manifestă în planul vieții de familie. Zoe și Tipătescu nu fac greșeli de exprimare, ca alte personaje ale comediei. Deși nu sunt sancționați prin comicul de limbaj, amorezii sunt personaje „cu carte”, ironizate pentru legătura extraconjugală, prin comicul de nume: așa se explică discrepanța comică dintre prenume (ceea ce vor să pară) și diminutivul familial (ceea ce sunt): Zoe - Joițica și Ștefan - Fănică.
      
Stâlpi ai puterii locale și prieteni cu interese comune, Ștefan Tipătescu și Zaharia Trahanache alcătuiesc un triunghi conjugal împreună cu Zoe, soția adulterină, fapt care le consolidează relația politică.
      
Intriga, pierderea scrisorii de amor, declanșează acțiunile contradictorii ale amorezilor, care evidențiază raportul neașteptat: caracter tare (Zoe) - caracter slab (Fănică). Dacă prefectul Tipătescu îi cere lui Pristanda arestarea lui Cațavencu și percheziția locuinței pentru a găsi scrisoarea, Zoe, dimpotrivă, ordonă eliberarea lui, iar apoi uzează de mijloacele de convingere feminină pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura lui Cațavencu în schimbul scrisorii.
      
Principala trăsătură a prefectului este impulsivitatea, observație făcută de Trahanache în mod direct, în aparteu: „E iute! N-are cumpăt. Aminteri, bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect”.
      
În fond, Tipătescu trăiește o dramă. De dragul unei femei pe care este nevoit să o împartă cu altcineva, sacrifică o carieră promițătoare la București, așa cum remarcă Trahanache: „Credeți dumneavoastră că ar fi rămas prefect aici și nu s-ar fi dus direct la București, dacă nu stăruiam eu și cu Joițica ... și la drept vorbind, Joițica a stăruit mai mult”.
      
Zoe, în schimb, în ciuda văicărelilor, dar și a faptului că e considerată „o damă simțitoare”, toți protejând-o în virtutea acestei aparente sensibilități, este în realitate „femeia bărbată”, stăpână pe sine, care știe foarte bine ce vrea și îi manipulează pe toți după propriile dorințe. Deși face paradă de iubirea pentru Tipătescu și de sacrificiile făcute pentru el: „Omoară-mă pe mine care te-am iubit, care am jertfit totul pentru tine”, îi reproșează ea prefectului, încercând să-l determine să susțină candidatura lui Cațavencu, în fapt ea n-a jertfit nimic decât o „fidelitate conjugală stânjenitoare”, este de părere criticul Ștefan Cazimir.
      
Dincolo de aparență, în cuplul pe care Zoe îl formează cu Tipătescu, femeia este polul rațional, puternic și care deține controlul asupra relației. Fiind onest: „un om căruia îi place să joace pe față” (autocaracterizare), Tipătescu, refuză inițial compromisul și îi propune lui Zoe o soluție disperată și romantică, arătându-se gata să renunțe la tot de dragul ei: „Să fugim împreună ...”. Ea intervine însă energic și refuză „nebunia” nevrând să renunțe la poziția de primă doamnă a orașului de provincie. De aceea îi răspunde prefectului: „Ești nebun? Dar Zaharia? Dar poziția ta ...”. Izbucnirea scandalului o îngrozește mai mult decât pierderea bărbatului iubit. Replica ei la întrebarea amorezului Tipătescu: „Zoe! Zoe! mă iubești? ...” lămurește ipocrizia relației condiționate: „Te iubesc, dar scapă-mă!”.
      
În confruntarea dintre cei doi cu privire la susținerea candidaturii lui Cațavencu, prefectul este caracterul slab pentru că cedează până la urmă de dragul Zoei: „În sfârșit, dacă vrei tu ... fie, întâmple-se orice s-ar întâmpla”.
      
Odată ce reintră în posesia scrisorii compromițătoare, Zoe devine triumfătoare, se comportă ca o adevărată doamnă și își recapătă superioritatea, în timp ce, Tipătescu se retrage, ca și înainte, în umbra ei.
      
Finalul comediei aduce împăcarea ridicolă a adversarilor, fără a se schimba cu ceva situația inițială (triunghiul conjugal): „Zoe și Tipătescu contemplă de la o parte mișcarea”. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Personajele acționează simplist, ca niște marionete fără a evolua pe parcursul acțiunii („personaje plate”). Ele aparțin tipologiei clasice pentru că au o trăsătură dominantă de caracter, dar se apropie de realism, fiind individualizate prin limbaj și prin elemente de statut social și psihologic care diversifică tipurile: încornoratul simpatic și politicianul abil - Trahanache, amorezul și orgoliosul - Tipătescu, cocheta adulterină, dar și femeia voluntară - Zoe, tipul politicianului demagog - Tipătescu, Cațavencu, Farfuridi, Trahanache, Dandanache, tipul Cetățeanului turmentat etc.
      
Lumea eroilor lui Caragiale acționează după principiul „scopul scuză mijloacele”. Cuplul Zoe - Tipătescu trăiește fără mustrări de conștiință, cei doi se preocupă doar de păstrarea aparențelor, a imaginii publice.