Bacalaureat - Limba Română

Moromeții

Pregătit de nuvelele care prefigurează motive, întâmplări și personaje din roman, „Moromeții" este publicat în două volume, elaborate la doisprezece ani distanță: volumul I, în 1955, volumul al doilea, în 1967. Deși diferă modalitatea artistică și problematica celor două volume, romanul este unitar, deoarece reconstituie imaginea satului românesc într-o perioadă de criză, în preajma celui de-al Doilea Război Mondial, înregistrând transformări ale mentalităților și ale instituțiilor.

Ca formulă estetică, proza lui Marin Preda se încadrează în realismul postbelic (neorealism) și marchează sfârșitul romanului doric, denumire dată de criticul literar Nicolae Manolescu romanului tradițional.

Perspectiva naratorului obiectiv, care relatează întâmplările la persoana a III-a, se completează prin cea a reflectorilor, Ilie Moromete, în volumul I și Niculae, în volumul al II-lea, ca și prin aceea a informatorilor (personaje-martori ai evenimentelor, precum Parizianu, care va relata, ulterior, despre vizita lui Moromete la București). Efectul este limitarea omniscienței.

Titlul romanului evidențiază tema centrală: destrămarea unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești. O altă temă este criza comunicării, absența unui dialog real între Ilie Moromete și familia sa. Tema timpului nerăbdător, a raportului tragic dintre individ și istorie nuanțează tema socială.

Există în primul volum al romanului câteva secvențe narative simbolice pentru tema destrămării familiei.

Scena cinei pare a surprinde un moment din existența familiei tradiționale, condusă de un tată autoritar, dar „semnele" din text dezvăluie conflictele mocnite. Ilie Moromete domină o familie numeroasă, formată din copii proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza averii. Așezarea în jurul mesei prefigurează iminenta destrămare a familiei: „Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară". Catrina este întoarsă spre oalele cu mâncare, semn că ea se ocupă de gospodărie. Ilinca, Tita și Niculae, copiii ei, stau lângă mamă, în cealaltă parte a mesei față de frații lor vitregi, de ura cărora parcă încearcă să se protejeze. Moromete încearcă să păstreze echilibrul în familie, cu autoritate: „Numai Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare".

O altă secvență epică având valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului. Ilie Moromete este nevoit să taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi.

Tăierea salcâmului, duminică, în zori, în timp ce, în cimitir, femeile își plâng morții, prefigurează destrămarea familiei, risipirea iluziilor lui Moromete. Apar ciorile, ca niște semne rău prevestitoare, iar mama, care știe să citească în astfel de lucruri un curs al vremii viitoare, e frământată de gânduri întunecate.

Lumea Moromeților se desacralizează. Odată distrus arborele sacru, ce stă de veghe la ordinea lumii, haosul se instalează treptat.

Există o relație între tehnica de compoziție și tema timpului: în volumul I, asistăm la tehnica decupajului, narațiunea fiind lentă, de la aparența timpului care „avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari" (incipit), la „Timpul nu mai avea răbdare" (final); în volumul al doilea, tehnica este cea rezumativă, a selecționării evenimentelor, cu întoarceri în timp (acronie) și eliminări de fapte - oamenii se confruntă cu „viclenia timpului".

Acțiunea primului volum este plasată la câțiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1937, de la începutul verii până spre sfârșitul aceluiași anotimp, volumul fiind alcătuit din trei părți.

În planul romanului, reperele temporale sunt bine determinate: acțiunea din prima parte începe într-o sâmbătă seara, continuă noaptea spre duminică, până după-amiază. Umanitatea comunei Siliștea-Gumești este pusă în mișcare pe laturile ei fundamentale: dragostea dintre Polina și Birică, foamea de avere a lui Tudor Bălosu și a fiului său, Victor, răzvrătirea lui Țugurlan, spiritul distructiv întruchipat de Guica. Duminică dimineața predomină manifestările colective: participarea tineretului la pregătirea militară, adunarea din poiana fierăriei lui Iocan, modul în care decurg relațiile sătenilor cu agentul fiscal, spectacolul călușului. Această parte se încheie prin fuga Polinei cu Birică.

A doua mare secvență epică surprinde satul în febra secerișului și, în afara acestui moment principal, mai surprinde și altele secundare: plecarea lui Achim la București, tentativa de fugă a lui Nilă și Paraschiv, conflictul Polinei cu tatăl și fratele său, episodul premierii lui Niculae, împrumutul pe care-l face Moromete de la Aristide.

Ultima secvență înfățișează conflictul direct dintre Ilie Moromete și fiii săi. Toate secvențele epice sunt cimentate, în interior, de ideea ireversibilității temporale. Dacă, inițial, timpul părea a avea răbdare, în partea a doua, timpul se precipită: prețul grâului scade vertiginos, impozitele nu mai pot fi amânate, Aristide pretinde restituirea imediată a împrumutului, Niculae trebuie înscris la școală, iar negustorul de găini, Scămosu, îi mărturisește lui Ilie Moromete că cei doi feciori vor să fugă de acasă.

Un triplu conflict va destrăma familia lui Moromete. Este vorba mai întâi despre dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă și Achim. Fiii cei mari își disprețuiesc tatăl fiindcă nu știe să transforme în bani produsele economiei rurale, precum Tudor Bălosu.

Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția lui. Moromete vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soției, promițându-i, în schimb, trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor mari care își urau mama vitregă, Moromete amână îndeplinirea promisiunii. Din această cauză, femeia se îndepărtează de el, iar în volumul al doilea, după ce află de vizita lui Moromete la București și de propunerea făcută fiilor, îl părăsește.

Al treilea conflict se desfășoară între Moromete și sora sa, Maria, poreclită Guica. Ea ar fi vrut ca fratele ei să nu se mai fi căsătorit a doua oară și să o fi ținut pe ea în casă, pentru a se ocupa de gospodărie și de creșterea celor trei copii. Considerându-se nedreptățită, ea e cuprinsă de ură împotriva fratelui său, învrăjbindu-i pe cei trei frați.

Un alt conflict, secundar, este acela dintre Ilie Moromete și fiul cel mic, Niculae. Copilul își dorește cu ardoare să meargă la școală, în timp ce tatăl, care trebuie să plătească taxele, îl ironizează și susține că învățătura nu aduce niciun „beneficiu".

Acțiunea primului volum este structurată pe mai multe planuri narative.

În prim-plan se află Moromeții, o familie numeroasă, măcinată de nemulțumiri mocnite. Țăran de mijloc, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu prețul unui trai modest, pământul familiei sale, pentru a-l lăsa apoi băieților. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nilă și Achim își doresc independența economică. Ei se simt nedreptățiți pentru că, după moartea mamei lor, Ilie Moromete s-a însurat cu altă femeie, Catrina, și că are încă trei copii: Tita, Ilinca și Niculae. Îndemnați de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclită Guica, cei trei băieți intenționează să plece la București, fără știrea familiei, pentru a-și face un rost. În acest scop, ei vor să ia oile cumpărate printr-un împrumut de la bancă și al căror lapte constituie principala hrană a familiei, și caii, indispensabili pentru munca la câmp. Din vânzarea oilor și a cailor ar obține un capital pentru a începe viața la oraș. Achim îi propune tatălui să-l lase să plece cu oile la București, să le pască la marginea orașului și să vândă laptele și brânza la un preț mai bun în capitală. Moromete se lasă convins de utilitatea acestui plan, amână achitarea datoriei la bancă și vinde o parte din lotul familiei pentru a-și putea plăti impozitul pe pământ („fonciirea"). Însă Achim vinde oile la București și așteaptă venirea fraților. După amânările generate de refuzul lui Nilă de a-și lăsa tatăl singur în preajma secerișului, cei doi fug cu caii și cu o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din pământ pentru a-și reface gospodăria, pentru a plăti impozitul, rata la bancă și taxele de școlarizare ale lui Niculae.

În volumul al doilea, structurat în cinci părți, se prezintă viața rurală dintr-o perioadă de un sfert de veac, de la începutul anului 1938, până spre sfârșitul anului 1962. Acțiunea romanului se concentrează asupra a două momente istorice semnificative: Reforma Agrară din 1945 și transformarea „socialistă" a agriculturii, după 1949, percepută ca fenomen abuziv. O istorie nouă, tulbure și violentă transformă radical structurile de viață și de gândire ale țăranilor.

Vechea imagine a lui Ilie Moromete este distrusă, fiind înlocuită de o alta, lipsită de glorie. Autoritatea lui în sat se diminuează, iar unitatea distrusă a familiei nu se reface. Foștii prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei noi i se par mediocri.

Moromete se apucă de negoț, treburile îi merg bine, dar îl retrage pe Niculae de la școală pe motiv că studiile băiatului nu-i aduc niciun beneficiu. Toată energia tatălui se concentrează în încercarea de a-i aduce acasă pe băieții fugari. De aceea cumpără la loc pământurile vândute odinioară și pleacă la București pentru a-i convinge să revină în sat, dar băieții resping încercarea de reconciliere a tatălui. Catrina, aflând de propunerea făcută fiilor, îl părăsește și se duce să locuiască la Alboaica, fata ei din prima căsătorie. Destrămarea familiei continuă cu moartea lui Nilă în război, iar soțul Titei, deși scapă din război, moare într-un accident stupid în sat.

Fiul cel mic, Niculae, reprezintă în roman, mentalitatea impusă colectivistă. Discuțiile dintre tată și fiu au semnificația unei confruntări între două concepții de viață. Niculae se îndepărtează din ce în ce mai mult de tatăl său.

Romanul se încheie zece ani mai târziu. Niculae a devenit inginer horticol și este căsătorit cu o fată din sat, Mărioara, fiica lui Adam Fântână, care ajunge asistentă medicală. Moromete se stinge încet, trăindu-și ultimii ani de viață în singurătate și tăcere. La înmormântarea tatălui, Niculae află de la Ilinca, sora lui, că Moromete se stinsese încet, fără a fi suferit de vreo boală. În finalul romanului, tatăl și fiul se împacă în visul băiatului.

Ilie Moromete este numit de criticul Nicolae Manolescu „cel din urmă țăran" pentru faptul că, până în ultima clipă, nu acceptă ideea că rostul lui în lume a fost greșit și că țăranul trebuie „să dispară".

„Moromeții" este un roman al deruralizării satului, încadrându-se cu o viziune aparte în tematica rurală, reprezentată în literatura interbelică prin romanele lui Liviu Rebreanu și Mihail Sadoveanu. Romanul lui Marin Preda aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie, la confluența dintre două epoci: cea de dinainte și cea de după al Doilea Război Mondial.