Bacalaureat - Limba Română

Baltagul

Opera „Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic, obiectiv, realist-mitic și tradițional. 
      
Romanul este o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă desfășurată pe mai multe planuri, în timp și spațiu precizate, antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate. 
      
Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia lumii pastorale, reperele spațiale, tipologia personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și aspectul mitic (gesturile rituale ale Vitoriei, comuniunea om-natură și mitul marii treceri).
      
De exemplu, pentru că vorbim de roman realist, veridicitatea este asigurată de toponimele din zona Dornelor și a Bistriței, traseul parcurs de Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor.
      
De asemenea, caracterul mitic, tradițional este dat de legăturile romanului cu folclorul românesc, de pildă inspirația din balada populară „Miorița”, sugerată chiar de scriitor prin mottoul: „Stăpâne, stăpâne, / Mai cheamă ș-un câne ...”.
      
Fiind un roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regăsesc aici: viața pastorală, natura, călătoria, miturile, iubirea și familia. 
      
Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare. Romanul „Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a păstorilor, și are în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea adevărului și realizarea dreptății.
      
Călătoria, căutarea adevărului, constituie axul romanului și se asociază cu motivul labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificații, Vitoria reconstituie evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei, ceea ce devine o dublă aventură:  a cunoașterii lumii și a cunoașterii de sine. Pentru Gheorghiță călătoria are rol educativ, de inițiere a tânărului (Bildungsroman). 
      
Motivul labirintului se concentrează la nivelul acțiunii (căutarea și diferitele popasuri), dar este semnificativ și la nivelul titlului „Baltagul” (toporul cu două tăișuri este un obiect simbolic, ambivalent: arma crimei și instrument al actului justițiar). În roman, același baltag (al lui Lipan) îndeplinește cele două funcții. Baltagul tânărului Gheorghiță se păstrează neatins de sângele ucigașilor. 
      
Romanul este structurat în 16 capitole cu acțiune desfășurată cronologic, urmărind momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei părți: constatarea absenței și pregătirile de drum; căutarea soțului dispărut; găsirea celui căutat, înmormântarea și pedepsirea făptașilor. 
      
Incipitul romanului este o legendă despre ocupațiile și modul de viață al păstorilor și al altor neamuri pe care o spunea Nechifor la cumătrii și nunți. Legenda este rememorată  de Vitoria în absența soțului ei și anticipează destinul acestuia având rolul de prolog. Finalul (epilogul) cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei, rostite după încheierea deznodământului. 
      
Prima parte cuprinde frământările Vitoriei în așteptarea soțului și pregătirile de drum, include expozițiunea și intriga.
      
În expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului și schița portretului fizic al Vitoriei, care toarce pe prispă gândindu-se la întârzierea soțului său, plecat la Dorna să cumpere oi. 
      
Intriga cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea soțului: ține post negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfânta Ana de la Mănăstirea Bistrița, anunță autoritățile de dispariția soțului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani, pe Minodora o lasă la Mănăstirea Văratec, iar lui Gheorghiță îi încredințează un baltag sfințit. 
      
Partea a doua conține desfășurarea acțiunii și prezintă drumul parcurs de Vitoria și Gheorghiță în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor făcând o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la Gura Bicazului, la crâșma domnului David de la Călugăreni, la moș Pricop și baba Dochia din Fărcașa, la Vatra Dornei, unde află de actul de vânzare a oilor, apoi spre Păltiniș și Broșteni, Borca. De asemenea, întâlnesc botez la Borca și nuntă la Cruci, marile momente din viața omului a căror ordine sugerează Vitoriei înmormântarea din final.
      
Întrebând din sat în sat, ea își dă seama că soțul a dispărut între Suha și Sabasa. Cu ajutorul câinelui regăsit, Lupu, Vitoria descoperă rămășițele lui Lipan într-o râpă în dreptul crucii Talienilor.              
      
Partea a treia prezintă sfârșitul drumului: ancheta poliției, înmormântarea, parastasul lui Nechifor și pedepsirea ucigașilor.
      
Punctul culminant este scena de la parastas, în care Vitoria povestește cu fidelitate scena crimei, surprinzând pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Primul își recunoaște vina, însă al doilea devine agresiv. El este lovit de Gheorghiță cu baltagul lui Nechifor și sfâșiat de câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate. 
      
În deznodământ, ucigașul Calistrat Bogza își cere iertare Vitoriei și-și recunoaște fapta. Finalul cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei, rostite după încheierea deznodământului.
      
Principalul conflict este cel dintre Vitoria și cei doi ucigași ai soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Vitoria reconstituie drumul parcurs de Lipan, află adevărul și îi demască pe ucigași în fața autărităților.
      
Vitoria trăiește, la începutul romanului, un puternic conflict interior cauzat de dispariția lui Nechifor Lipan, „dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani”. Ea pornește la drum hotărâtă să-și găsească soțul, să facă dreptate și să-l înmormânteze.
      
Este prezent, de asemenea, un conflict între tradiție și inovație, între lumea arhaică, pastorală și modernitatea care începe să pătrundă în satul muntenilor. Vitoria este un spirit conservator, în timp ce, tinerii receptivi la noutățile civilizației, Minodora și Gheorghiță, sunt readuși de mama autoritară la rolurile impuse prin tradiție. 
      
Personajele înfățișează tipologii umane reprezentative pentru lumea satului de munte de la începutul secolului al XX-lea. 
      
Personajul principal este Vitoria Lipan, femeia voluntară, soție de cioban. Vitoria este o femeie puternică hotărâtă și curajoasă: „N-am să am hodină cum n-are pârâul Tarcăului pân’ ce voi găsi pe Nechifor Lipan”.
      
Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul tradițiilor interzicându-i Minodorei să se îndepărteze de acestea: „Îți arăt eu coc, valț și bluză ...! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de acestea - și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu!”.
      
Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului și individualizat prin caracterizare directă și indirectă. Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului semnificativ. 
      
Personajul secundar, Gheorghiță, reprezintă generația tânără care trebuie să ia locul tatălui dispărut. Romanul poate fi considerat inițiatic deoarece prezintă drumul spre maturizarea lui Gheorghiță. 
      
Nechifor Lipan este caracterizat în absență prin retrospectivă și rememorare și simbolizează destinul muritor al oamenilor. 
      
Romanul are caracter monografic deoarece înfățișează viața muntenilor, precum și tradițiile și obiceiurile acestora. 
      
Ca moduri de expunere, narațiunea predominantă este nuanțată de secvențele dialogate, iar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic. Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniscient și omniprezent reconstituie lumea satului și acțiunile Vitoriei în mod obiectiv  prin tehnica detaliului și a observație. Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul  soțului, Vitoria preia rolul naratorului reconstituind crima pe baza propriilor deducții și povestind-o veridic celor prezenți.
      
Timpul derulării acțiunii este vag precizat prin repere temporale din calendarul religios al satului tradițional: aproape de „Sfântul Andrei”, „în Postul Mare”,  „10 martie”,  iar perioada istorică poate fi dedusă ca fiind începutul secolului al XX-lea. Cadrul acțiunii este satul de munte, Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței, dar și satul de câmpie Cristești, în balta Jijiei. Fiind un roman realist, traseul parcurs de Vitoria și Gheorghiță este transcris de pe hartă. 
      
Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic. Criticul Nicolae Manolescu arată că, deși Mihail Sadoveanu alege ca pretext epic situația din balada populară în care doi ciobani îl ucid pe al treilea ca să ia oile, autorul demitizează situația originară, „Baltagul” fiind un roman realist în sensul cel mai propriu.