Bacalaureat - Limba Română

Caracterizare: Zaharia Trahanache

Reprezentată pe scenă pentru întâia oară în 1884, opera literară „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din lupta electorală din anul 1883.
      
Tema comediei înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal) a unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc.
      
Un asemenea politician lipsit de scrupule este și Zaharia Trahanache, unul dintre personajele comediei „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, fiind realizat prin modalitățile de caracterizare specifice personajului dramatic. Ceea ce îl singularizează în lumea eroilor caragialieni este percepția contradictorie asupra personajului: el este încornoratul ridicol, naiv și ticăit sau tipul abil, care, sub masca naivității și a ramolismentului, acceptă din „enteres” adulterul soției pentru a-și păstra puterea în județ.
      
Titlul pune în evidență intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Victoria politică se obține, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument al șantajului politic „o scrisoare pierdută” - pretextul dramatic al comediei.
      
Acțiunea comediei este plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”. Reperul spațial vag are efect de generalizare, iar timpul precizat este sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, în interval de trei zile, ca în teatrul clasic.
      
Subiectul, desfășurat pe parcursul celor patru acte, respectă momentele specifice evoluției sale și este determinat de intrigă: pierderea scrisorii de dragoste de la prefect de către doamna Zoe Trahanache și găsirea ei de către adversarul lor politic, care o folosește ca armă de șantaj. Acest fapt ridicol stârnește o agitație nejustificată. Desfășurarea acțiunii prezintă modul în care „îndrăgostiții” și soțul înșelat răspund șantajului, precum și reacțiile celorlalte personaje în situația de criză creată. Punctul culminant - adunarea electorală, în care este declarat candidat Agamemnon Dandanache, este urmat de un deznodământ fericit, în care scrisoarea revine la Zoe și conflictele se sting într-o împăcare generală și neașteptată. 
      
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache - președintele grupării locale a partidului - și Zoe, soția acestuia) și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul are la bază contrastul comic dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi - Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
      
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. Personajele de comedie sunt de regulă plate, ele aparțin tipologiei clasice, au o dominanță de caracter. În „O scrisoare pierdută” personajele se apropie de realism, fiind individualizate prin limbaj și prin elemente de statut social și psihologic. Limbajul personajelor este principala modalitate de individualizare a „caracterelor” clasice și procedeu de caracterizare indirectă.
      
Notațiile autorului caracterizează personajele atât indirect, prin gesturi și mimică, cât și direct, întrucât în lista cu „Persoanele” de la începutul piesei, alături de numele sugestive pentru tipologia comică, apare și statutul lor social.
      
Zaharia Trahanache este tipul „încornoratului simpatic” pentru că refuză să creadă din „enteres” sau din diplomație în autenticitatea scrisorii de amor și în adulterul soției sale.        
Conform criticului Pompiliu Constantinescu, el reprezintă și „tipul politic”, abil și avid de putere, fiind „prezidentul” mai multor „comitete și comiții” din județ și, de aceea, unul dintre „stâlpii” locali ai partidului aflat la putere.
      
Principala sa caracteristică este ticăiala, fapt sugerat de prenumele Zaharia, care denotă „zahariseală”, ramolismentul și de formula stereotipă: „Aveți puțintică răbdare”, rostită în rarele momente de enervare proprie sau când alții își pierd cumpătul.
      
„Venerabilul”, cum îi spun alte personaje, este calm, imperturbabil, de o viclenie rudimentară, dar eficientă. Știe să disimuleze și să manevreze intrigi politice. Când este șantajat, își păstrează calmul și răspunde cu un contrașantaj, descoperind polița falsificată de Cațavencu. Recunoaște existența corupției la nivelul societății, „o soțietate fără moral și fără prințip va să zică că nu le are”, dar practică frauda, falsificând listele de alegeri. Nu acceptă imoralitatea în familie, susținând senin că scrisoarea de amor este o plastografie. Credulitatea exagerată poate fi pusă pe seama unei convingeri ferme sau poate fi considerată un act de „diplomație”, prin care vrea să păstreze onoarea familiei și bunele relații cu prefectul.
      
Cu abilitate și fermitate îi combate și pe Farfuridi și Brânzovenescu, care îl suspectau pe prefect de trădare: „E un om cu care nu trăiesc de ieri, de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună ca frații, și niciun minut n-am găsit la omul acesta măcar atâtica rău”. Este respectat chiar și de adversarul politic, Cațavencu numindu-l „venerabilul”. Prin autocaracterizare, se evidențiază disimularea și convingerea că diplomația înseamnă viclenie: „Apoi, dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri ... N-am umblat în viața mea cu diplomăție ...”. Unele indicații scenice au rol în caracterizarea directă, precizând atitudinile „prezidentului” la ședința electorală în sala mare a primăriei: „serios”, „binevoitor”, „placid”, „râzând”.
      
Mijloacele de caracterizare specifice personajului dramatic sunt: limbajul, notațiile autorului, situațiile comice, numele.
      
Caracterizarea indirectă prin replici concentrează deviza lui politică: „Noi votăm pentru candidatul pe care-l pune pe tapet partidul întreg ... pentru că de la partidul întreg atârnă binele țării și de la binele țării atârnă binele nostru”. Fraza care îi rezumă principiul de viață și îi motivează falsa naivitate este: „Într-o soțietate fără moral și fără prințip ... trebuie să ai și puțintică diplomație!”.
      
În aparteu (adresându-se publicului), îl caracterizează obiectiv pe Tipătescu: „E iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect”. Indirect, consideră că un deținător al puterii trebuie să fie stăpânit, calm, așa cum este el însuși. Însă lui Farfuridi îi vorbește laudativ despre „amicul” Tipătescu: „De opt ani trăim împreună ca frații”, adverbul „împreună” sugerând acceptarea tacită a triunghiului conjugal (comic de situație). Limbajul personajului dramatic este o sursă a comicului. Trahanache este incult, deformând neologismele din sfera limbajului politic: „soțietate”, „prințip”, „dipotat”, „docoment”. Se exprimă confuz, cu diverse greșeli: truism „unde nu e moral, acolo e corupție”, tautologie „enteresul și iar enteresul” și cacofonie „va să zică că nu le are”.
      
Notațiile autorului din actul I, scena IV, care însoțesc discuția cu Tipătescu despre scrisoarea de amor aflată în posesia șantajistului Cațavencu, pe care o numește „plastografie”, dovedesc mai degrabă viclenia și disimularea politicianului abil decât naivitatea.
      
Caracterizarea prin nume este și o sursă a comicului. Numele Trahanache este derivat de la cuvântul „trahana”, o cocă moale, ușor de modelat, deciziile personajului fiind modelate de „enteres”, de Zoe sau de cei de la centru.
      
Lumea eroilor lui Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de personaje care acționează după principiul „scopul scuză mijloacele”. Zaharia Trahanache este viclean și abil, bărbatul politic puternic din județ, în timp ce, în plan familial este „încornoratul” simpatic.