Bacalaureat - Limba Română

Relația dintre două personaje: Harap-Alb și Spânul

„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult publicat în revista „Convorbiri literare”, în anul 1877. 
      
Paradigma mentor - învățăcel fundamentează întreaga istorie a devenirii umane și este reprezentată simbolic prin tema inițierii. Inițierea este generată de nevoia unui parcurs spiritual, în urma căruia cel inițiat capătă acces la cunoașterea lumii și la descoperirea sinelui. Mentorul este deschizătorul drumului către sine al discipolului. 
      
Titlul sugerează tema basmului: maturizarea mezinului craiului. Concret, eroul parcurge o aventură eroică, un drum al maturizării necesare pentru a deveni împărat.
      
Acțiunea se desfășoară liniar, cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative și respectă modelul structural, stereotip al basmului: o situație inițială, de echilibru, tulburarea echilibrului, parcurgerea unui drum, acțiunea reparatorie, refacerea echilibrului și răsplătirea eroului. 
      
În basm, simetria incipit - final se realizează prin formule tipice (formula inițială: „Amu cică era odată”, formula finală: „și a ținut veselia ani întregi, și acum mai ține încă”), care marchează intrarea și ieșirea din fabulos. Precizate în incipit, coordonatele acțiunii sunt vagi, prin atemporalitatea și aspațialitatea convenției: „Amu cică era odată într-o țară un crai, care avea trei feciori”. 
      
Limbajul naratorului și al personajelor se caracterizează prin umor: „buzișoare“, „băuturică“ și oralitate dată de prezența proverbelor și zicătorilor introduse prin expresia „vorba aceea”.        Personajele îndeplinesc, prin raportare la protagonist, o serie de funcții: antagonistul, ajutoarele, donatorii - unele având puteri supranaturale.
      
Harap-Alb este protagonistul  basmului, întruchipare a binelui, dar este un erou atipic de basm, deoarece nu are însușiri supranaturale, fiind construit realist, ca o ființă complexă care progresează.
      
Nici antagonistul (Spânul) nu este unul tipic, întrucât nici el nu are atribute miraculoase, nefiind un zmeu sau un animal fabulos. Dimpotrivă, construcția realistă a personajului reflectă concepția populară despre omul rău care este „însemnat”, ceea ce poate motiva psihologic răutatea acestuia întrucât îl supune prin vicleșug pe eroul imatur. În plus, deoarece „răutatea” lui îl pune pe tânăr în situația de a-și dovedi calitățile, Spânul are rolul unui „pedagog rău” în scenariul inițierii lui Harap-Alb.
      
Statutul inițial al eroului este cel de neinițiat. Mezinul craiului este naiv, nu știe să distingă adevărul de minciună, să vadă caracterul unui om dincolo de aparențe. Are nevoie de experiența vieții pentru a dobândi înțelepciune.
      
Numele de Harap-Alb semnifică sclav, rob, de origine nobilă, dar și condiția de învățăcel, faptul de a fi supus inițierii. Cele trei nume ale lui corespund în plan compozițional celor trei etape ale drumului inițiatic: la început – „fiul craiului”, „mezinul”; pe parcursul călătoriei - „Harap-Alb” (învățăcelul), iar la sfârșit - „împăratul” (inițiatul).
      
Eroul basmului parcurge un drum al inițierii, la finalul căruia trebuie să treacă într-un plan superior de existență.
      
După ce iese din împărăția tatălui său, crăișorul se rătăcește în pădurea-labirint, încalcă sfatul dat de tată și își ia drept călăuză un spân viclean care i se arată de trei ori sub diferite înfățișări, acest fapt conducându-l pe erou la naiva concluzie că „aiasta-i țara spânilor”. În episodul coborârii în fântână naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin vicleșug. Antagonistul îl închide pe tânăr în fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de identitate, să devină robul lui și să jure „pe ascuțișul paloșului” să-i dea ascultare întru toate „până când va muri și iar va învia”, condiție paradoxală, dar care arată și calea de eliberare. De asemenea, Spânul îi dă fiului de crai numele de Harap-Alb.
      
Răutatea Spânului îl va supune la probe dificile în care va demonstra calitățile morale necesare unui viitor împărat. Spânul îi cere să îi aducă „sălăți” din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase din Pădurea Cerbului și pe fata împăratului Roș. Primele două probe le trece cu ajutorul unor obiecte magice de la Sfânta Duminică. A treia probă cuprinde mai multe serii de probe (triplicarea) și este o altă etapă a inițierii, mai complexă și necesită mai multe ajutoare. Pe drumul spre împăratul Roș, crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor îi dăruiesc câte o aripă drept răsplată pentru că le-a ajutat poporul, iar cei cinci tovarăși cu puteri supranaturale îl însoțesc deoarece a fost prietenos: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă. Ultima probă presupune mai multe serii de probe prin care împăratul Roș tinde să îndepărteze ceata de pețitori (ospățul, casa înfocată, alegerea macului de nisip) și care o vizează direct pe fată (fuga nocturnă, ghicitul fetei și aducerea unor obiecte magice). 
      
Pentru erou, aducerea fetei împăratului Roș la Spân este cea mai dificilă încercare,  pentru că pe drum se îndrăgostește de ea. La întoarcerea la curtea lui Verde Împărat are loc recunoașterea și transfigurarea eroului, dar și demascarea și pedepsirea răufăcătorului. 
      
Spânul este demascat de fată și îi taie capul lui Harap-Alb dezlegându-l astfel de jurământul supunerii, semn că inițierea este încheiată, iar calul îl omoară pe Spân. Eroul este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice. Învierea este o trecere la o altă identitate: aceea de împărat iubit, slăvit și puternic. Pentru vrednicia lui primește răsplata cuvenită: nunta și împărăția.
        
În concluzie, deși este un personaj de basm, eroul nu reprezintă doar tipul voinicului, ca Făt-Frumos, din basmele populare, ci este un „om de soi bun” (George Călinescu), eroul vrednic care se maturizează și devine împărat.
      
Perechea antagonist - protagonist specifică basmului se concretizează în povestea lui Ion Creangă în opoziția de ordin moral, viclenie, naivitate, dar și de ordin social, om de rând - fiu de crai, slugă mincinoasă - prinț, iar la nivel simbolic, nivelul călătoriei inițiatice în raportul mentor - învățăcel.
      
În opinia mea, relația dintre antagonist - protagonist se bazează pe principiul că răul poate avea și un rol constructiv. Astfel, răufăcătorul contribuie la maturizarea fiului de crai, punându-l la noi încercări pentru a-și descoperi calitățile.