Bacalaureat - Limba Română

Caracterizare: Ghiță

Scriitor afirmat la sfârșitul secolului al XIX-lea, este unul dintre adepții realismului clasic. Publicată în 1881, nuvela realistă de factură psihologică, „Moara cu noroc”, devine una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea lui Ioan Slavici asupra lumii și a satului transilvănean.
      
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici are ca temă consecințele nefaste și dezumanizante al dorinței de îmbogățire.
      
Perspectiva narativă este obiectivă, iar întâmplările din nuvelă sunt relatate la persoana a III-a, de către un narator omniscient și omniprezent.
      
Titlul nuvelei este mai degrabă ironic. Toposul ales, cârciumă numită Moara cu noroc, ajunge să însemne, de fapt, Moara cu ghinion deoarece câștigurile obținute aici ascund nelegiuiri și crime.
      
Simetria dintre incipitul și finalul nuvelei este dată de vorbele bătrânei, soacra lui Ghiță, care la început susține că: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”, iar la sfârșit pune întâmplările tragice pe seama destinului necruțător: „așa le-a fost dată! ...”. Cele două afirmații sunt principalele teze morale.
      
Fiind o nuvelă psihologică, în „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, conflictul central este moral, psihologic, conflictul interior al protagonistului. Ghiță oscilează între dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și dorința de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte. Conflictul interior se reflectă în plan exterior în confruntarea dintre cârciumarul Ghiță și Lică Sămădăul.
      
Stilul nuvelei este sobru, concis, fără podoabe. Limbajul naratorului și al personajelor valorifică aceleași registre stilistice, limbajului regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea.
      
Ghiță este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj „rotund”, al cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire.
      
Statutul inițial al personajului este relevat în dialogul din incipitul nuvelei dintre soacră și Ghiță, în care se confruntă două concepții despre viață și fericire: bătrâna este adepta valorilor tradiționale, în timp, ce Ghiță, capul familiei, dorește bunăstarea materială. Ghiță, cizmar sărac, dar om harnic și soț iubitor, ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc pentru a câștiga rapid bani ca să își deschidă un atelier. Atâta timp cât este un om de acțiune cu inițiativă, lucrurile merg bine, familia trăiește în armonie și aduce profit.
      
Trăsăturile personajelor se desprind din vorbe, fapte și gesturi, și din relațiile ce se stabilesc între acestea. Portretul fizic a lui Ghiță este aproape absent, este redus la câteva detalii la început: „înalt și spătos”, pentru ca ,mai apoi, trăsăturile cârciumarului să reflecte transformările sale sufletești.
      
Pentru portretul moral al personajului principal, Slavici a folosit mijloacele de investigație psihologică: scene dialogate, monologul interior etc.
      
Procesul de înstrăinare a lui Ghiță față de familie începe din momentul vizitei lui Lică la cârciumă. La început Ghiță își ia toate măsurile de apărare împotriva lui Lică: merge la Arad să își cumpere două pistoale, își face rost de doi câini și își angajează încă o slugă. Deși înțelege că Lică reprezintă un pericol, Ghiță nu se poate sustrage ispitei câștigului. Bun cunoscător de oameni, Lică se folosește de patima lui Ghiță pentru bani spre a-l atrage pe acesta în afacerile lui necurate.
      
Gesturile și gândurile cârciumarului trădează stările sale sufletești, conflictul său interior și contribuie la realizarea analizei psihologice. Naratorul redă transformarea personajului. Ghiță devine „de tot ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai juca rar cu Ana „își pierdea lesne cumpătul și îi lăsa urme vinete pe brațe”. Devine interiorizat, mohorât, îi plac jocurile crude, se poartă brutal față de Ana și de copii.
      
La un moment dat, Ghiță ajunge să regrete faptul că are familie și că nu își poate asuma total riscul îmbogățirii alături de Lică. Prin intermediul monologului interior sunt redate frământările personajului: „Ei! ce să-mi fac!? își zise Ghiță ... Așa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea!?” (autocaracterizare). Sub pretextul că o voință superioară îi ghidează gândurile și acțiunile, Ghiță devine subordonat în totalitate Sămădăului.
      
Ghiță este caracterizat în mod direct de Lică. Acesta își dă seama că este un om de nădejde și chiar îi spune acest lucru: „Tu ești om ,Ghiță, om cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu minte ...  mă simt chiar eu mai vrednic când mă știu alăturea de un om ca tine”. Totuși, Sămădăului nu îi convine un om pe care să nu-l țină de frică și, de aceea, distruge treptat imaginea de om onest pe care Ghiță avea în fața oamenilor. Astfel, cârciumarul se trezește implicat, fără să își dea seama, în jefuirea arendașului și în uciderea unei femei și a unui copil. La proces jură strâmb și de aici încolo axa vieții morale a personajului este distrusă treptat; se simte înstrăinat de tot și de toate. De rușinea lumii și de dragul soției și al copiilor, se gândește că ar fi mai bine să plece de la Moara cu noroc. Începe să colaboreze cu Pintea și oferă probe în ceea ce privește vinovăția Sămădăului, dar nu este sincer nici față de acesta,  pentru că, își oprește jumătate din sumele aduse de Lică. Ghiță, orbit de furie, își aruncă soția drept momeală în brațele Sămădăului. Dezgustată însă de lașitatea lui Ghiță, Ana se dăruiește lui Lică, deoarece ,spune ea, în ciuda nelegiuirilor comise Lică „om”, pe când Ghiță „nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbătești” (caracterizare directă).
      
Dându-și seama că soția la înșelat, Ghiță ucide pe Ana, fiind la rândul său omorât de Răuț, din ordinul lui Lică.
      
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă, psihologică pentru că urmărește efectele dorințe de îmbogățire, frământările personajelor în planul conștiinței, conflictul interior. Observarea este minuțioasă și servește realizării psihologiei complexe a lui Ghiță.