Zăpadă și cenușă

Capitolul 13 - Der Heilige Abend

Der Heilige Abend

Hallstatt, 24 Decembrie 2018

Zorii zilei o surprind pe Ava cuibărită pe canapea. Lumina de afară pare orbitoare în comparație cu întunericul în care fuseseră ascunși în ultimele zile. Încântată de cerul senin și sclipitor, Ava se grăbește să se îmbrace, curioasă de ce alte surprize îi pregătise Ajunul Crăciunului.

Descoperă aleea din fața casei atent curățită de zăpadă și se întreabă cum reușise Lukas să aducă doi muncitori care să lucreze la cablul de electricitate cu o zi înainte de Crăciun și mai ales atât de devreme dimineața. Totuși... Era, oare, încă devreme? Soarele se ridicase deasupra vârfurilor de brazi, luminând semeț crestele ninse ale muntelui Salzberg.

─ Bună dimineața, rază de soare, strigă Lukas, ieșind din garaj cu o lopată mare în mână.

─ 'Neața. Cât e ceasul?

─ Timpul e relativ, Ava, nu îi mai da atâta importanță.

─ E târziu, nu?

─ Credeam că o să dormi până la revelion, râde el și o bate pe spate când trece pe lângă ea. Și mai și sforăi ca un Trabant.

─ Ba nu sforăi. Minți!, strigă ea după el, însă se alege doar cu un râset colorat drept răspuns.

Lukas era bine-dispus azi. Ava încearcă să nu se gândească la încercarea lui de a o săruta noaptea trecută. Pusese asta pe seama vinului și se bucura că nu dăduse curs evenimentului.

Însă oricât ar frământa-o episodul, peisajul de vis din jurul ei îi risipește orice urmă de grijă. Îi vine să țopăie de drag că viscolul trecuse și toate implicațiile acestei informații îi traversează mintea. Pentru a se scutura de orice urmă de griji, se îndepărtează câțiva pași de alee, își întinde mâinile drept în față și își dă drumul pe spate în zăpadă ce măsura probabil mai bine de un metru. Vrusese să facă un înger de zăpadă, însă zăpadă era mult prea multă și o acoperă în întregime atunci când cade în nămeți.

Deschide ochii și nu vede decât alb, apoi ceva o prinde de mână și o trage în sus.

─ Ești nebună, afirmă Lukas impasibil, privind-o ca pe o adevărată lunatică.

Ava nu se poate abține și izbucnește într-un râs necontrolat, apoi se prinde mai tare de mâna lui Lukas și îl trântește și pe el în zăpadă.

─ Chiar îți lipsesc câteva țigle de pe casă, îi zice el, cu seriozitate.

Apoi îi aruncă în față un val de zăpadă și începe să râdă la rândul lui. Așa se dezlănțuie un adevărat război între ei, recurgând imediat la muniție mai serioasă: bulgării.

─ Stop!, strigă ea, încercând să își recapete suflul.

─ Ce spui? Nu te auuud, strigă el, năpustindu-se asupra ei și trântind-o din nou în zăpadă.

Însă sub stratul gros de nea se ascundea și o peliculă sănătoasă de gheață, pe care Lukas alunecă, căzând peste Ava. Involuntar, ea surprinde în privirea lui ceva diferit decât descoperise noaptea trecută. Însă expresia e atât de trecătoare, încât se întreabă dacă nu cumva își imaginase.

─ M-am înșelat.

─ Cu ce?

─ Am crezut că ai ochii albaștri.

─ Sunt verzi.

─ Nu chiar. Nu doar. Au...mai multe culori.

Lukas e atât de aproape de ea încât poate să îi simtă respirația caldă pe față. Are impresia, sau poate e doar în mintea ei, că privirea lui Lukas migrează de la ochii ei la câțiva centimetri mai jos, însă doar pentru o milisecundă. Suficient însă ca ideea să i se implanteze în minte.