Zăpadă și cenușă

Capitolul 12 - Stille Nacht! Heilige Nacht!

Stille Nacht! Heilige Nacht!

Nici nu apucase să își ajusteze vederea în lumina din încăpere, că un țipăt ascuțit îl trezește din orice visare. Dă drumul din mână sacoșelor și se grăbește aproape orbește spre sursa de gălăgie, apucând-o pe Ava în brațe într-un instinct necontrolat de a o apăra de pericol cu propriul lui trup.

─ Ce s-a întâmplat?, întreabă sacadat, verificând în același timp dacă e rănită în vreun fel.

Ava e palidă la față și buzele îi tremură, încercând să formeze în zadar un răspuns pentru Lukas.

─ Shh, liniștește-te.

Lukas ar fi vrut să o certe aspru pentru că avea din nou ușa descuiată, însă aveau să discute asta mai târziu.

─ S..sunt bine. Îmi.. îmi pare rău. Nu este nimic, îngâimă ea.

─ Nu cred o iotă. Hai, spune ce te-a speriat așa, insistă el, păstrându-și calmul. Stai jos.

O trage ferm de mână spre canapea și se așază amândoi. Lukas realizează că e încă plin de zăpadă și nu și-a dat nici geaca jos, dar nu vrea să plece de lângă Ava până nu află ce s-a întâmplat în lipsa lui.

─ A venit cineva...la geam.

─ Cine? A întrebat de mine?

─ Nu. Nu a vorbit. Doar, s-a uitat înăuntru și apoi a plecat.

─ Și de asta te-ai speriat tu așa tare?, întreabă el vădit calm, însă ideea că cineva se perindă prin fața casei sale îl neliniștea.

─ L-am mai văzut. Înainte.

─ A mai venit aici?

─ Nu chiar. Când veneam acasă de la Julia era să dau cu mașina peste el. Era pe mijlocul drumului, Lukas, abia l-am evitat. Era noapte și știi că nu sunt lumini pe stradă în zona asta. Am oprit mașina la doar un metru de el. Dar el nu părea deloc afectat sau mirat de situație. M-a privit fix, însă sunt sigură că nu avea cum să mă vadă cu adevărat, orbit de lumina farurilor. Și apoi, l-am tot visat. Știu că sună prostesc și că nu ar trebui să țin cont de niște vise, dar când l-am văzut la fereastră azi am intrat în panică și am crezut că va intra în casă peste mine. Și da, știu că sunt o netoată că am lăsat din nou ușa descuiată. Promit să fiu mult mai atentă de acum în colo.

Din furtuna de cuvinte a Avei, o singură afirmație îl uimise cu adevărat pe Lukas.

─ Care Julia?

*

─ Julia Heilig. De la restaurantul Maislinger.

─ Știu cine e. Dar ce făceai tu la ea?, o întreabă Lukas puțin arțăgos.

De când trebuia să îi dea lui explicații?

─ A organizat o masă caritabilă pentru copiii din centrul de plasament. Am participat și eu.

Lukas o mai privește mirat câteva secunde, apoi își mută privirea spre bradul pe care Ava reușise să îl facă să stea în picioare drept, pe un scăunel din colțul camerei.

─ Am făcut decorațiuni ecologice, exclamă Ava, încântată că Lukas îi remarcase mica operă în curs de realizare.

Se ridică de pe canapea și se apleacă lângă brad, de unde ridică câteva conuri și nuci vopsite, pe care i le întinde lui Lukas. El îi zâmbește cald, iar Ava remarcă cum i se modifică figura atunci când e vesel. Aproape că îi vine să își așeze buricele degetelor pe gropițele care se iviseră în obrajii lui.