Zăpadă și cenușă

Capitolul 6 - Beteală, rom și biscuiți cu scorțișoară

Beteală, rom și biscuiți cu scorțișoară

Hallstatt, 18 Decembrie 2018

Drumul pe sub copacii glazurați de gheață părea decupat dintr-o felicitare și așternut în fața sa. Peisajul era ireal de frumos, iar în lacul aproape înghețat ce se întindea în stânga ei se oglindea deja luna. Se întuneca neașteptat de devreme pentru Ava în această perioadă a anului și abia îi venea să creadă că nu era nici măcar ora cinei. Când coti pe aleea indicată de GPS, inima începu să îi bată cu putere. Fusese încântată de invitația lui Jakob și a Juliei, dar acum se simțea puțin incomod, probabilitatea ca ea să fie singura străină era mai mult decât ridicată, iar Avei nu îi plăcuse niciodată să fie în centrul atenției.

Parcă mașina lângă gard, în exteriorul curții, căci porțile mari metalice erau închise, și începu să pășească ușor către casă. Imaginea îi tăie răsuflarea. Julia pusese foarte multă seriozitate în decorarea exterioară a casei pentru Crăciun.

Se opri în fața ușii mari și albe decorată cu o coroniță împodobită în alb și roșu. Așteptă câteva clipe, apoi apăsă soneria. După aproape un minut în care nimic nu se întâmplase, se pregătea să repete mișcarea, însă clanța se roti iar ușa se deschise larg.

─ Bună! Tu trebuie să fii Ava. Eu sunt Sophie, spuse roșcata cu ochi verzi și nas ascuțit ca de spiriduș în timp ce îi făcu loc Avei să intre în casă. Ava observă că Sophie nu îi întinse mâna să i-o strângă, însă deși părea să țină mult la spațiul personal, zâmbetul ei cald îi păru sincer. Bine ai venit! adăugă ea.

─ Mulțumesc! Aveți o casă foarte frumoasă, mă simt ca într-o poveste.

Ava își scoase paltonul și îl agăță în cuier. Casa emana nu doar o căldură fizică, amestecată cu miros de scorțișoară, ci și o căldură și o liniște spirituală. Lângă șemineu stătea sprijinit de perete un brad mare, flancat de două cutii pline cu decorațiuni.

─ Mulțumim! Crăciunul este sărbătoarea preferată a mamei, întotdeauna ia foarte în serios pregătirile și tradițiile. Haide, ne așteaptă în bucătărie.

Văzându-le împreună câteva secunde mai târziu, Ava înțelese că Sophie este fiica Juliei. Deși la prima vedere nu era nicio asemănare izbitoare, cele două aveau aceiași ochi verzi pătrunzători și același zâmbet liniștitor. Sophie purta un pulover alb tricotat, care contrasta cu buclele de un roșu burgund intens, care i se revărsau până la jumătatea spatelui.

─ Bine ai venit, Ava! Vrei să ne ajuți să decorăm turta dulce?

─ Bună, Julia! Sigur, răspunse Ava și se așeză pe un scaun, lângă Sophie. Începu să orneze cu bezea albă o bucată de turtă dulce în formă de om de zăpadă.

─ Mama mi-a spus că vii din Noua Zeelandă. Cum de ai ales să vii tocmai aici de sărbători?

─ De fapt, nu voi fi aici de sărbători, pentru că plec vineri, răspunse Ava. Dar am ales să vin aici pentru că întotdeauna mi-am dorit să am un Crăciun alb. Chiar și un pre-Crăciun, dacă nu am altă alternativă, adăugă ea chicotind. În plus, aveam nevoie de o vacanță.

─ Cu ce te ocupi? întrebă Sophie, cu curiozitate. Avei nu îi plăcea de fel să răspundă la astfel de întrebări, considerându-le doar de complezență, însă Sophie chiar părea interesată de răspuns, nu doar încercând să acopere liniștea.

─ Acum, cu nimic. După vacanța de iarnă, mai precis prin februarie, voi avea câteva interviuri pentru un post de asistent universitar în Wellington. Tocmai ce mi-am susținut teza de doctorat în urmă cu câteva săptămâni.