Zăpadă și cenușă

Capitolul 15 - Cadou de Crăciun

Cadou de Crăciun

Când Ava se trezise în balansoar, acoperită până la nas cu pătura pufoasă și grea, ceasul de pe măsuța de lângă canapea indica ora două și jumătate. Canapeaua era tot goală, iar patul nu fusese aranjat pentru somn. Probabil că Lukas decisese să nu o mai trezească la miezul nopții așa cum promisese, și alesese să doarmă în camera de la etaj, gândise ea.

Tocmai se pregătea să se întindă pe canapea, când a auzit vocea răgușită a lui Lukas venind dinspre bucătărie.

─ Das ist kein Spiel, Jakob, mârâise el înfundat, încercând probabil să nu se facă auzit. Sie sollten sich vorsehen!, strigase apoi, deconectând imediat apelul.

Ultimele cuvinte ale lui Lukas i se păruseră extrem de cunoscute. Ava era sigură că le mai auzise undeva, dar nu era sigură unde. Oricum, auzise mai multă germană în ultimele zile decât în toată viața ei. Își dorise, la un moment dat, să o învețe și ea, însă tot amânase până când își pierduse interesul. Acum i-ar fi venit la îndemână să înțeleagă câte ceva.

Între a se preface adormită și a-l înfrunta pe Lukas, Ava alesese a doua variantă. Conversația lor decursese însă precum un schimb de replici din teatrul absurdului.

─ Ai semnal la telefon? Era Jakob?

─ De ce te-ai trezit? Am făcut gălăgie?, o întrebase el vizibil agitat.

─ De ce nu mi-ai spus?

─ Nu te-am mai trezit pentru că...

─ Ce înseamnă cuvintele alea? Sie sollten nu-știu-ce?

─ Mergi sus să dormi, ne auzim mâine de dimineață.

─ Poți să îmi împrumuți telefonul tău? Vreau să...

─ Încuie ușa de la intrare.

Și cu acele ultime cuvinte, ieșise pe ușă direct în gerul de afară. Ava nici nu observase că purta geacă și că avea bocancii în picioare.

Ca de obicei, Ava decisese să ignore vorbele lui Lukas. Dormise pe canapeaua din camera de zi, sperând să îl audă când se întoarce. Însă asta nu se întâmplase. Acum că se luminase în sfârșit suficient de mult, se hotărăște să iasă din casă, încercând să dea de Lukas.

Ninsese din nou peste noapte, și încă destul de mult. Zăpada acoperea din nou aleea, precum și urmele pe care le-ar fi lăsat Lukas azi-noapte, pentru că Ava privește acum aleea albă perfect nivelată. Unde ar fi putut pleca Lukas? De ce nu se întorsese? Dacă avusese un accident?

Cabana părea tot mai mică acum, cu fiecare oră care trecea și pe care Ava o petrecea singură. Era cel mai nasol Crăciun din toată viața ei, și în același timp cel mai deosebit. Uneori se întreba dacă viața ei avea să mai fie la fel când se va întoarce în Wellington.

Intrând în casă zgribulită de frig, după ce stătuse aproape o oră și se holbase la drum sperând că îl vadă pe Lukas revenind, se decide să își facă o cafea și apoi să încerce să scoată Toyota din garaj pentru a merge în centru. Dacă Lukas vorbise într-adevăr cu Jakob noaptea trecută, poate reușea să îl găsească acasă la Julia. Asta dacă nu plecaseră într-adevăr în stațiunea de schi. Ava nu mai era sigură de nimic din ce îi spusese Jakob, mai ales după confesiunea de aseară. Ceea ce îi povestise părea o minciună gogonată, însă Ava se prefăcuse că îl crede și îi promisese că va avea grijă de ea și că va pleca din Hallstatt și din casa lui Lukas cu primul zbor. Totuși, cuvintele irlandezului se tot ascundeau prin cotloanele întunecate ale minții și mai scoteau nasul din când în când, să o tulbure.