Zăpadă și cenușă

Capitolul 2 - Cristale de gheață

Cristale de gheață

Hallstatt, 15 Decembrie 2018

Ava abandonă cele două valize mari în capătul aleii și privi la căsuța de lemn luminată slab de cele două felinare, așezate simetric de o parte și de alta a verandei. Aici avea să își petreacă următoarea săptămână, departe de soarele enervant de acasă. Când razele arzătoare îți mângâie pielea în mijlocul lunii decembrie, în timp ce tu faci ultimele cumpărături în materie de decorațiuni de Crăciun îmbrăcată în pantaloni scurți și maiou, și la televizor se rulează constant reclame cu oameni de zăpadă, căni de ciocolată aburinde savurate la fereastra casei în timp ce fulgii de zăpadă dansează pe geamuri, bradul tău din mijlocul sufrageriei și coronița de pe ușă arată mai fals decât banii de la Monopoly.

Aceasta era prima ei vacanță din ultimii patru ani, în care rutina zilnică se învârtise între bibliotecă, cafeneaua campusului, universitate, și casa din apropierea plajei, unde avea privilegiul să locuiască singură dar unde ajungea de fapt doar să doarmă. Își câștigase dreptul la vacanță după ce își depusese teza de doctorat la secretariatul Universității și o susținuse public la sfârșitul lunii noiembrie și, în timp ce colegii și prietenii ei optaseră pentru un lanț infinit de petreceri și beții pe plajă, ea începuse să viseze la un Crăciun alb. Știuse, desigur, că nu își va permite biletele de avion exact pentru perioada Crăciunului, și că părinții săi –în special mama- s-ar fi isterizat oricum dacă le-ar fi spus că pleacă de sărbători. După o săptămână de căutări intense pe toate site-urile agențiilor de turism, Ava decisese să dea o șansă ideii Clarei de a încerca conceptul Home Exchange. Așa ajunsese în Hallstatt, Austria, exact pe cealaltă parte a globului, în casa unui tip pe nume Lukas, despre care nu știa prea multe și care acum se bronza probabil în hamacul din fața casei ei.

Trase puternic aer în piept și imediat regretă. Putea să jure că-i înghețase unul dintre plămâni. Apoi apucă cu încredere mânerele valizelor și străbătu aleea până în dreptul ușii. Interiorul casei era cufundat în umbră, iar Ava era sigură că era cufundat și în frig. Privi cheia subțire aurie din podul palmei stângi, apoi o potrivi în ușa solidă și albă. Roti de două ori și ușa se deschise cu un scârțâit ascuțit. Bâjbâi pe întuneric după întrerupător, pe care îl găsi în stânga ușii și pe care îl apăsă în zadar. După câteva secunde de panică, în care își făcu fel și fel de scenarii despre cum avea să supraviețuiască aici două săptămâni fără curent electric, își aminti de indicațiile lui Lukas. Aprinse lanterna telefonului și căută panoul electric, „cutiuța albă de pe perete", după cum îi explicase el ca unui copil, fără să știe că ea crescuse împiedicându-se de fel și fel de dispozitive electrice și electronice pe care tatăl ei le meșterea după ce ajungea acasă după serviciu. Comută siguranțele, și voila, camera se inundă într-o combinație de lumină caldă și rece.

Ava nu putu să se abțină să nu zâmbească. Nu se gândise prea mult la cum va arăta locuința. Nici măcar nu îi ceruse lui Lukas să îi trimită poze. Își dorise munte, zăpadă și puțin frig, și aparent le găsise pe toate din belșug, căci cabana se afla în apropierea lacului Hallstättersee, înconjurată de brazi înalți presărați cu zăpadă, iar temperatura... Ei bine, să zicem că poate la capitolul frig primise puțin mai mult decât ceruse.

Camera de zi era micuță dar confortabilă, cu o canapea de două persoane, o măsuță de cafea din lemn, un șemineu tradițional și, spre surprinderea ei, mai multe rafturi de cărți care acopereau pereții. Mirosul de lemn scălda locuința. Lângă șemineu era așezat un fotoliu balansoar mare în culoarea untului, cu o pătură pufoasă, iar Ava trebui să reziste tentației de a se cuibări în el. Se hotărî să aprindă întâi focul. Slavă Cerului că tatăl ei o învățase și cum să facă asta, căci de unde venea ea șemineele nu erau deloc ceva comun.