După ce cariera sa de „procurator de informații" din cadrul revistei de scandal „What's New?", din Montana, ia sfârșit brusc din cauza neatenției sale, Margo Wilde se mută din orașul de proveniență în Philadelphia, alături de sora sa mai mică, începând să lucreze la o librărăie din orașul American, fără a simți, însă, satisfacția scandalului din inima fostului său sediu, dar și sufletul ce pare că nu îi mai aparține, răpit de singurul bărbat care a putut retrezii în ea pasiunea și plăcerea, printr-un singur sărut...
Edward Hook, extrem de nervos și simțindu-se mințit de femeia a cărei față dominase primele pagini ale ziarelor pentru prea mult timp, este hotărât să o găsească pe Margo, simțind că nu fusese spusă o poveste pe care el o știa, cu sentimentul tot mai pregnant că o cunoștea pe femeie de mai bine de câteva luni.
Reîntâlnirea dintre el și Margo nu poate fi decât una plină de scântei, dar și regrete mincinoase din partea damei care nu dorește să recunoască nici în ruptul capului că există mai mult decât un simplu sentiment între cei doi, agasându-l pe bărbat prin afirmațiile sale nu tocmai adevărate. Iar dacă aceea este prima zi, iar domnișoara Wilde de-abia ce poate să mascheze emoțiile, o întâmplare suspectă îl determină pe bărbat să rămână în Philadelphia, convins că cineva intenționează să o ucidă pe dulcea lui mincinoasă, domnișoara Wilde.
Redescoperind amintiri comune, mințindu-se unul pe altul și clădind cel mai instabil pod, Margo și Edward vor învăța să cadă și să-și îndrepte greșelile trecutului tenebros, pentru a permite viitorului să le surâdă -plin de adevăr- înaintea ochilor.
TOATE DREPTRUILE REZERVATE
COPERTĂ REALIZATĂ DE @Hell-of-a-NightHak Cipta Dilindungi Undang-Undang