Capitolul XVII

1.6K 88 8
                                    

Rose

Am urcat în camera mea și am făcut un dus relaxant. Am mai scăpat de gânduri și mă simt mai bine.

Mă întind în pat și vreau să adorm, dar îmi sună telefonul.

Îl ridic de pe noptieră și încremenesc. E Michael.

Răspund având emoții. Dar de ce am?

- Bună Rose.

- Bună.

- Ce faci? Dormeai? Scuze că te-am sunat așa târziu, dar am avut niște acte de revizuit pentru mâine.

- Nu e nicio problema, nu dormeam, tocmai ce ieșisem din baie. Tu ești bine?

- Da, sunt bine. Voiam să îți spun locul unde ne vedem și dacă ești de acord cu el.

E drăguț din partea lui să mă întrebe dacă sunt de acord.

Îmi spune numele restaurantului și îl știu, așa că accept.

- Bine, atunci ne vedem mâine la 17:00?

- Da.

- Rose?

Vocea îi este răgușită și simt fiori pe șira spinării.

- Da.

- Azi m-am gândit la tine.

Wow, nu mă așteptam să îmi spună asta.

- M-am gândit mult la ce am făcut și nu știu dacă este în regulă pentru tine și nu vreau să te oblig să faci ceva dacă tu nu vrei. Te înțeleg și nu vreau să te sperii!

- E în regulă. Am fost de acord cu tot ce s-a întâmplat între noi.

- Cum ai vrea să continuie relația dintre noi?

Mi-a plăcut tot ce mi-a făcut, dar... eu nu vreau o aventură. Ceea ce facem acum așa se numește. E prea repede totul. Eu nu sunt obișnuită cu asta.

- Să ne cunoaștem mai bine înainte de a ne pronunța.

- Ai dreptate. Vom vorbi mâine mai multe și sper să te cunosc mult mai bine.

La auzul ultimelor cuvinte încep să tremur.

- Noapte bună Michael!

- Noapte bună Rose!

Închid telefonul și mă întorc pe spate. Adio somn...

************

A doua zi am plecat la muncă de dimineață extrem de obosită. Toată noaptea m-am gândit la...la el. Dar nu înțeleg de ce?

Am tot încercat să îmi distrag atenția, dar tot acolo îmi zboară gândul... Ce naiba am? Devin obsedată?!

Astăzi am de găsit un nou colaborator. Și cred că l-am și găsit. Lucas mi-a spus de fiul unchiului său care se ocupă cu același lucru. Dacă dorește o colaborare aș rezolva problema.

Am vorbit cu dânsul și a acceptat o întâlnire săptămâna asta. Este superbă vestea.

- Mulțumesc mult Lucas. Nu știu ce m-aș face fără tine și Ivy.

Spun și îi i-au în brațe. Ei sunt cei mai buni prieteni ai mei pe lângă Ade.

- Contractul e ca și semnat. Nathaniel o să fie de acord. A fost plecat în străinătate ani de zile și acum că s-a întors vrea să continuie aici afacerile. Trebuie să sărbătorim. După program ieșim toții trei?

Mi-ar fi plăcut, dar am întâlnirea cu Michael.

- Din păcate nu pot Lucas, am o întâlnire după terminarea programului.

Iubire neprevazută  Vol. 2Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum