Iubire neprevazută Vol. 2

Capitolul XXIII

Michael

Rose este la mine acasă de o săptămână. Nu vrea să dea ochii cu familia ei. Este distrusă... O văd cum se abține să nu plângă de câte ori o sună un membru din familie.

Partea și mai rea este că tatăl ei a aflat și de relația noastră cu această mutare a ei. A reacționat urât... M-a așteptat la firmă și mai avea puțin și mă pocnea.

Situația a degenerat și nu știu cum să îi facem făță.

Am luat împreună decizia să rămână la mine până o să poată da fața cu familia și prietenii ei. Pe mine nu mă deranjează. Îmi place prezența ei. De fapt o ador... Înainte eram prea singur în ditamai casa.

- Azi la cât te întorci? Ma întreabă înainte să bea din cafea.

- Ca de obicei.

- Azi o sa merg la centru...vreau să vorbesc cu Valeria.

- Foarte bine iubito!

Mă bucur mult că a luat decizia de a ieși din casă.

- O să mă văd și cu Ade.

- Super. Vrei să te duc eu?

- Nu iubitule. Merg singură.

Accept orice de dragul ei. Doar să fie ea bine.

Plec la muncă după ce mă asigur că este bine. O sun pe Ivy și o anunț că vine și o rog să stea pe lângă ea. Nu a mai fost de o săptămână la centru.

As vrea să cred că nu a fugit de familia ei și de prieteni, ci doar a vrut să petrecem timp împreună ca orice cuplu tânăr... Dar știu adevărul. Nu mă deranjează că stă la mine. Îmi place la nebunie să adorm cu nasul în părul ei. Iubesc când se mișcă noaptea în patul meu, patul nostru, și dimineața mă trezesc cu ea tot cu capul pe pieptul meu.

Ea vrea, eu nu vreau încă să trecem la pasul următor. Poate sună ciudat, dar nu o simt pregătită. Răniile din trecut încă nu îi dau pace.

Avem parte de momente intime, dar numai cu gura sau mâna.

Nu vreau să sufere din nou. Când o voi simți pregătită vom face și pasul acesta.

La firmă mă ocup de documentele unui proiect nou. Tata tot insistă sa renunțăm la el pentru că nu vede nici un profit. Dar eu văd că are potențial.

Relația cu tata e mai futută ca niciodată... Certurile săptămânale au ajuns la certuri zilnice. Nu înțeleg de ce nu lasă firma pe mâna mea definitiv. Sunt mult mai capabil de a reuși decât orice alt angajat din clădire, chiar și decât el...

- Domnule Smith... Un domn vrea să vă vadă! spune secretara mea după ce ciocane în ușă.

- Cine?

- Dl White.

Era cât pe ce să cad de pe scaun. Mă ridic în picioare mai mult mort decât viu... Știam că o să vină ziua asta... Data trecută am scăpat doar cu amenințări din partea lupului.

- Sa vina!

Doamne ajută să nu degenereze situația! Nu vreau ca Rose să se  întristeze din cauza mea. De fapt nu vreau să fie tristă deloc. Zâmbetul ei îmi face ziua mai bună. Arată așa frumos.

Lupul intră pe ușă îmbrăcat lejer, cu privirea întunecată și cu o încruntătură de te sperie.

- Să fie acasă diseară!

- Poftim? Întreb confuz.

- Nu te preface că nu ai înțeles! Rose nu va mai sta la tine! Spune amenințător și mă săgetează cu privirea.

Cred că a înnebunit de tot!

- Fetița mea are unde să stea! Are familie, mă are pe mine!

Doamne iartă-mă... Nu te pune cu nebuni Michael! Nu te pune cu ei! Îmi repet în gând.

- Luați loc. Îi spun și îi fac semn spre scaunul din fața mea.

- Nu am venit să stăm la taclale! Fetița mea să fie acasă diseară altfel...

- Altfel ce?

Am și eu o limită pe care el o trece în acest moment.

- Altfel nu o să ști ce te-a lovit! O să îți jupoi pielea de viu! spune printre dinți.

- Rose e majoră și decide singură unde vrea să stea!

Nu mă sperie amenințările lui.

- Nu cu tine! Țipă cuvintele la mine.

- Dacă ea vrea va sta! Ridic și eu tonul.

Mârâie și se apropie de mine. Mă prinde de gulerul cămăși și se uită foarte urât la mine.

- Vezi geamul ăla? Spune și arată spre geamul de sticlă imens ce înconjoară o parte din cameră.
Te voi trece prin el!

- Poftim?

- Niciun poftim! Nu mă interesează ce spui tu, eu te omor dacă te atingi de fetița mea!

Doamne ferește! Mi-aș face cruce dacă nu as avea mâinile ocupate cu mâinile lui.

- Întreceți măsura dl White! Poate uitați unde vă aflați!

- Nu mă interesează!

Chem paza dacă nu se potolește. Nu pot să îl lovesc și nici să mă apăr. Nu pot da în tatăl iubitei mele...

- Rose decide singură!

- De când ești cu ea? Cum ai păcălit-o nenorocitule?!

- E alegerea ei sa fie cu mine. Nu aveți nici un drept să îi interziceți!

Îmi lasă gulerul cămăși și începe să se depărteze și să se miște prin încăpere de colo colo.

- Ai atins-o? Spune!

Nu am mai întâlnit așa ceva...

- Ai atins-o nenorocitule! constată și se apropie din nou nervos.

Îmi dă un pumn de mă clatin. La dracu! O să îmi rămână semn la cât ma doare obrazul.

- Tu știai ce a pățit și totuși ai atins-o!? Ticălos nenorocit!

- La dracu! Crezi ca mie îmi convine ce a pățit! Crezi că îmi e ușor să o văd plângând după un coșmar? Crezi că e ușor ca fiecare mișcare pe care vrei să o faci să fie gândită și până la ultimul detaliu pentru a nu o speria? Țip la el.

Se uită șocat. Bineînțeles că nu știe de coșmaruri cum nu știa nici ceea ce a pățit!

- Nu ști! Nu ști, dar judeci!

Se sprijină de birou. Fața îi e tristă. Aș jura că plânge, dar nu cred că ar face-o de față cu mine.

- Convinge-o să mă vadă! Vreau să vorbesc cu ea!

Nici măcar te rog frumos nu știe să spună.

- La telefon nu răspunde... De o săptămână nu știu nimic de copilul meu... Doar ce am mai auzit de la Adela.

- Nu pot să o oblig!

- Te rog...

Cu greu, dar a spus...

- O să vorbesc cu ea...

Aprobă și iese din birou ca o vijelie.

Mă așez pe scaun și îmi așez mâna pe obrazul lovit. A dat cu ură... Mă doare și acum.

Ma duc să curăț rana și să văd dacă s-a umflat. Ce om nebun... Mai avea puțin și mă trecea prin geam. Se comportă ca un infractor, deși din câte am înțeles este polițist.

Oricât de nebun ar fi are și el o parte de adevăr în ce spune. Rose trebuie să vorbească cu el... Nu să fugă de familie și prieteni.