Iubire neprevazută Vol. 2

Capitolul XXXI

Valeria

Am fost foarte fericită când am fost chemată la adunarea fetelor. Mă plictiseam rău la centru și aveam nevoie de o ieșire. De ceva timp mă simt mai bine. Nu mai am stări depresive. Nu mai plâng și cred că sunt pe drumul cel bun. Pentru asta trebuie să le mulțumesc prietenilor mei. Mai ales lui Rose, Lucas și Ivy. Ei m-au ajutat mai mult decât orice medic pe care l-am întâlnit până acum.

Ziua urma să fie una a fetelor, dar au apărut și băieți de nicăieri și s-au băgat în jocul nostru de adevăr și provocare.

Am crezut că este un joculeț inofensiv, nu mă așteptam la ce a urmat.

A fost invartită sticla și a căzut spre Melissa și Lucas. Aceasta l-a provocat să o sărute pe Ivy sau... pe mine.

Bineînțeles că m-am gândit că o să o aleagă pe Ivy sau o să refuze provocarea, dar șocul a fost atât de mare când s-a întors cu fața spre mine și mi-a prins mâna...nu am crezut o clipă că o să mă aleagă pe mine.

Retrăiesc și acum momentul de mai devreme,în timp ce mă uit în oglinda din fața mea.

Și-a pus o mână pe obrazul meu și m-a privit în ochii. Am înghițit în sec când am observat cum mă privește. Respiram rapid și în momentul în care buzele lui le-au atins pe ale mele, mi-a rămas blocat aerul în plămâni. Nu am putut să mă mișc câteva secunde până mi-a invadat gura cu limba sa. Atunci o căldură a pus stăpânire pe mine, o simțeam în tot corpul. Ardeam. Pentru prima dată simțeam ceva în stomac, fluturi...

Când s-a depărtat de mine m-am simțit extrem de jenată. Toată lumea ne privea. În special pe mine.
M-am uitat în ochii lui și nu am mai putut rezista situației. M-am scuzat și am venit în baie. Unde sunt și acum... Stau și mă uit la mine în oglindă. Obraji îmi sunt roșii și sângele îmi circulă rapid prin vene.
Îmi duc mâna dreaptă la buze și le ating. A fost primul meu sărut. Nu mă așteptam să se întâmple acum și mai ales cu el.

Mă speri văzându-l pe Lucas în spatele meu. Îmi i-au repede mâna de la buze și mă întorc cu fața spre el.

- Îmi cer scuze. Nu trebuia să fac asta fără să te întreb... Ești bine?

Pieptul îmi urcă și îmi coboară rapid, inima parcă ar vrea să iasă din piept.

- Respiră! Nu se întâmplă nimic Valeria. Inspira, expiră. Spune calm și realizez că sunt la un pas de un atac de panică.

Închid ochii și mă sprijin de chiuvetă.

- Ia-mă în brațe!

Imediat îi simț brațele în jurul meu și îmi las capul pe pieptul lui. Îl strâng în brațe și îi simt buzele pe fruntea mea.

- Ești bine?

- Da.

- Îmi cer scuze... spune trist.

Cred că se consideră vinovat pentru starea mea, dar nu este. Eu sunt singură vinovată. M-am speriat de ce simt în interiorul meu.

Îmi ridic privirea spre Lucas și sunt din nou atât de aproape de el. Îi simt respirația pe fața mea și îmi cobor privirea spre buzele sale ușor întredeschise.

Mâna lui ajunge din nou pe obrazul meu și începe să îl mângâie.

- Lucas...

- Nu te speria. Nu o să fac nimic din ce nu vrei.

Știu. Nu m-ar putea răni vreodată.

Respir adânc și îl las să mă atingă. Se simte ciudat atingerea lui, de fapt se simte bine... Doar ca nu sunt obișnuită să fiu atinsă astfel de către un bărbat.