Iubire neprevazută Vol. 2

Capitolul XV

Michael

Aud niște suspine și mă trezesc. Ce se întâmplă? Mă dezmeticesc și o văd pe Rose cuibărită în brațele mele strângându-mă puternic.

Se agită și cred că plânge. Are un coșmar.

- Rose. spun ușor mângâid-o pe spate.

Se zbate și respiră greu. Ce se întâmplă cu ea?

Dintr-o dată se ridică în fund și o văd extrem de speriată. Mă ridic imediat și o i-au în brațe.

- Gata, a trecut! Liniște-te!

Plânge și mă strânge mai tare în brațe.

- A trecut!

Încerc să o liniștesc. O sărut ușor pe creștetul capului.

- Ești bine?

- Da...

Nu mai plânge, dar tremură și o simt speriată.

- Vrei să vorbim?

- Nu pot...

- Descarcă-te Rose, te va ajuta.

Se depărtează și mă privește în ochii.

- M-a violat! spune încet cu glasul frânt.

Parcă mi-a căzut cerul în cap. Sunt șocat. Nu am crezut că a fost violata, cel mult am crezut că a fost o încercare. Asta am înțeles din ce mi-a spus...

- Aveam 17 ani, era aniversarea mea și... părinții mi-au organizat o petrecere. Eram fericită, cu adevărat fericită. Aveam tot ce își poate dori o adolescentă de vârstă mea. Aveam iubirea părinților mei, pe care încă o am, aveam mulți prietenii, eram mai comunicativă, îmi plăcea să merg la petreceri cu prieteni... În aceea seară am avut mulți invitați, din liceu.

Îi este greu să povestească. O simt cât de greu îi vin toate aceste lucruri.

- El era din liceu, cu un an mai mare, și era și el invitat la petrecere. A fost alcool și... Nu e o scuză, nu poți să bei și să nu mai ști ce faci. A băut și spre sfârșitul serii m-am retras până în cameră pentru că îmi vărsasem suc pe rochie și voiam să mă schimb. A venit după mine și...

Face o pauză scurtă în care își șterge lacrimile.

- Nu eram prietenii, doar ne cunoaștem din liceu. Fiind o petrecere mai mare au fost invitați mai mulți și a venit și el. Nu era genul acela de om... Nu era rău, nu îl credeam capabil de o asemenea faptă imorală.
A intrat în cameră după mine și eram în... lenjerie. Și...nu am putut scăpa de el. M-a...violat!

Își lasă capul pe spate și închide ochii.

- Rose...

Nu știu ce a-și putea să îi spun... E îngrozitor. E atât de puternică... Altele nu ar fi putut trece peste cum a făcut ea.

- După...ce a terminat...s-a comportat de parcă nu a făcut nimic. De parcă nu s-ar fi întâmplat. A plecat și m-a lăsat plângând. Am plâns întreaga noapte. M-am închis în camera mea și nu am mai ieșit până a doua zi după-amiază. Nu a aflat nimeni, nu am vrut să afle familia sau cunoștințele. Mă simțeam slabă, neputincioasă. Adela m-a simțit și a trebuit să îi spun. Este ca o soră pentru mine.

- Niciodată să nu te mai consideri așa. Nici nu îți închipui cât ești de puternică! îi spun eu.

- Nu sunt, așa par... Dar plâng în singurătatea camerei mele până rămân fără lacrimi. Nu sunt cum par Michael, sunt foarte sensibilă, am coșmaruri foarte des. Și mereu îl visez pe acel nenorocit.