Iubire neprevazută Vol. 2

Capitolul XXXVIII

Michael

Capul mă doare îngrozitor. Parcă și când respir mă doare câte ceva. Așa îmi trebuie dacă nu sunt atent... Din câte am înțeles a fost s-o din vina celuilalt șofer care se pare că era cam pilit. În fine... Mă bucur că am scăpat cu viață și nu sunt rănit grav.

Azi mă externează și pot pleca acasă. În sfârșit. După câteva zile în spital îți vine să te urci pe pereți de nervi. Și pe langa asta, tot o văd pe femeia aceea care pretinde că este iubita mea. De unde până unde? Cred că este o nebună care vrea atenție. Altfel nu îmi explic.

— Bună dimineața, domnule Smith! Cum vă simțiți? îl aud pe doctorul care intră în cameră.

— Sunt bine. Mai am dureri, dar sunt bine.

— Este normal să vă mai doară! Astăzi vă externăm. Am doar o rugăminte. Să vă schimbați bandajele des ca să nu se infecteze rănile. Ar trebui să aveți pe cineva ca să o facă pentru că nu o să puteți singur.

Găsesc eu pe cineva care sa ma ajute.

— Desigur. Vă mulțumesc!

Pleacă din salon după ce îmi lasă o rețetă cu niște pastile care să mă ajute în vindecare și rămân singur. Singur cum îmi place. Nu sunt un om care să iubească singurătatea, dar uneori ador să fiu așa. Mai ales acum când mă doare capul în acest hal... Nu am chef de nimeni și de nimic.

Pe ușă salonului intră iar femeia aceea. Devine enervantă chestia asta.

— Cum te mai simți? întreabă încet.

— Sunt bine, spun încercând să fiu calm.

— Astăzi îți face ieșirea din spital.

— Știu...

Situația este nasoală. Nu vreau să o jignesc, dar chiar nu o cunosc. Mă confundă cu altcineva.

— Ascultă...

Nici nu știu cum o cheamă.

— Rose. spune ea tristă.

— Rose, nu știu ce vrei de la mine, dar eu nu te cunosc. Acum câteva zile te-am văzut pentru prima dată... Îmi cer scuze dacă te-au supărat cuvintele mele.

— O să îți amintești de mine! spune sigură pe ea.

O ține una și bună că ne cunoaștem și că este iubita mea. Ce naiba? Mi-aș fi amintit de ea dacă eram împreună.

— Ești o fată foarte frumoasă. Nu îți pierde timpul încercând să mă convingi de ceva inexistent.

— Iubirea noastră nu este inexistentă! Este mai reală ca orice!

Trag adânc aer în piept și încerc să nu îmi pierd răbdarea care oricum nu prea există.

— Eu nu te iubesc! Nici nu te cunosc! Cum să iubesc o persoană pe care nu o știu?

Plânge? Urăsc când cineva plânge... Și mai ales din cauza mea.

— Nu plânge! Nu vreau să te rănesc, dar...

— Am înțeles. Spune și își șterge lacrimile.

Iese din cameră și rămân puțin afectat. Nu știu de ce mă afectează lacrimile ei.

Este o femeie foarte frumoasă. Are niște ochii superbi, verzi ca un smarald și o față de copil. Pare foarte tânără. Mă întreb câți ani o avea?

*********

— Sunt bine, mamă! Poți să te duci acasă. Nu te deranja pentru mine!

Mama mă alintă și mă cocoloașește de când eram mic. Nu am ce să îi fac.