Doua ore. Doua nenorocite de ore de când tot așteptăm un rezultat, un răspuns pe care nimeni nu ni-l dă. Ne este teamă, atât de teamă. Simt cum mă înec în lacrimi și durerea mă străpunge prin interior și se transmite spre exterior. Nu o să renunț, o să fiu aici pentru ea. Nu o sa cedez oricât de greu mi-ar fi.
— Iubito, hai să te întinzi puțin. Ești foarte palidă!
— Nu, aici rămân până aflăm vești despre Adela! spun clar și mă uit din nou spre ușile închise de la sala de operații.
— Te rog nu fi încăpățânată! Spune Michael, dar îl ignor.
Nu plec de aici!
— Fetița mea, îl aud pe unchiul și după observ că a căzut în genunchi.
Lacrimile îi curg în neștire pe obraz, iar mie mi se rupe sufletul. Nu l-am văzut pe unchiul niciodată în acest fel. El este un bărbat puternic, la fel ca tata.
Mama se duce sa îl ia în brațe, iar acesta începe să plângă și mai tare. Mătușa se apropie și cade lângă ei.
— Eda! Îl aud pe tata strigând.
Totul se întâmplă atât de repede și nu realizez ce se petrece.
— Un doctor! Avem nevoie de un doctor, îl aud din nou pe tata.
Mătușa a leșinat. Mă apropii și încerc să ajut.
Vin câteva asistente și încep să ii acorde primul ajutor.
— Iubito, fi puternică pentru fiica noastră! Spune unchiul văzând că Eda și-a deschis ochii.
— Eda, uite o să fie bine! Îți promit eu, spune tata. Eu când promit mă țin de cuvânt, nu-i așa, răsfățat-o? O întreabă plângând.
Așa o alinta tata pe tușa in copilărie.
— Fata mea e puternică! Nu se lasă ea cu una cu două. Spune unchiul.
Doamne, ce se întâmplă cu familia noastră?
Ușile se deschid si tresar. Din spatele lor isi face apariția un doctor în vârstă. Imediat este asaltat de întrebările noastre.
— Cum este fiica mea ? Întreabă unchiul.
— Este bine? Întreb eu cu inima cât un purice.
— Am reușit să o salvăm! Este în afara pericolului. Spune și mi se înveselește chipul și inima știind că este bine.
— Copilul? Întreabă unchiul.
Fața doctorului formează o grimasă și își mușcă capul stânga dreapta într-un semnal negativ care imi face trupul să se înfioareze.
— Din păcate nu am avut cum să salvăm fătul... Situația nu ne-a permis nici să sperăm la o asemenea minune. Inima mamei s-a oprit de două ori pe parcursul intervenției... îmi pare rău!
Închid ochii și mă sprijin de Michael. Bebelușul nu mai este... cum o sa ii spunem Adelei? Cum? Nu, nu se poate! Era atât de fericită că v-a avea un copil și acum ? Acum...el nu mai există!
Plâng. Este vina mea. Dacă stăteam eu în față, bebelușul nu pățea nimic.
Ce o să se întâmple de acum înainte?
Cum o să îi spunem Adelei ?De ce s-a întâmplat una ca asta ? De ce ? Lacrimile mă sufocă și încep să plâng mai tare.
— Iubirea mea, te rog din suflet să te liniștești! Nu te consuma in halul ăsta! Adela are nevoie de tine! Trebuie să fi puternică pentru ea!
— Bebe... nu mai...e, spun printre suspine.
Toată lumea este distrusă! Simt ca este cea mai rea zi din viața noastră. Nu știu cum vom supraviețui la ce urmează.
— Trebuie sa ne adunam! O aud pe mama țipând ca să se audă printre atâtea plansete.
— Adela are nevoie de noi! Unul nu mai plange! Dacă vă vede așa, vă distrug! Spune și își șterge lacrimile.
Are dreptate! Dacă ne vede așa v-a fi și mai rău. Trebuie să fim lângă ea când se trezește, fără să mai plângem!
Mătușa este atât de palidă. Îmi este teamă pentru ea. Unchiul plânge și mi se rupe sufletul să îi văd așa.
— Cum o sa ii spunem? întreabă Meli.
— Nu îi spunem acum. Este oricum slăbită. Nu o să suporte să știe că... spune mama și se oprește închizânu-si ochii.
Este atât de greu, atât de dureros!
****************
A doua zi am fost anunțați că s-a trezit și ne-am dus pe rand la ea. Nimeni nu i-a spus nimic, chiar dacă asta a fost prima ei întrebare.
Raul si-a revenit si i-am spus. Încă am imaginea lui în fața ochilor, dărâmat de durere. Durerea este imensă și îmi este atât de frica de momentul în care Adela v-a afla. Nu avem cum să îi ascundem la nesfârșit. Cel mult câteva săptămâni...
— Te doare ceva, frumoasa mea? O întreabă unchiul și ea dă din cap în sens negativ.
— Vrei sa îți aducă mama ceva ? Întreabă mătușa.
— Nu vreau nimic, mamă! Mulțumesc! Sunt bine, nu aveți de ce să vă faceți griji pentru mine. Raul,unde e? Nu a venit decât de dimineață. Este bine ? Întreabă îngrijorată.
— Îl controlează medicul. Este bine, dar se mai fac câteva investigații.
Mint, dar nu am ce să fac. Nu pot sa ii spun că este distrus de aflarea vești.
— Să vină odată! Am așa un chef să îl căpăcesc. Din cauza lui stau aici cu perfuzi in loc sa mă distrez. Se duce vara in doua săptămâni, spune oftând.
Of Adela , of...
— Cum pana mea s-a întâmplat acest accident? Eram bine, pe drum și după... spune nervoasă.
— A trecut, scumpo! Nu ai de ce să te mai gândești. Mai rău îți faci, spune mătușa.
— Ai dreptate! Să nu ne mai amintim! Mă simt norocoasă că sunt bine și că Bubu nu a pățit nimic, spune zâmbind, punându-și mâna pe burtă.
Închid ochii și îi strâng puternic. Doamne, cum o să îi spunem adevărul?
— Tu ce faci, fetițo? Ești prea tăcută? Te supără prințul? Spune Adela făcându-mă să îmi deschid ochii.
"Prințul" este porecla pe care nebuna mea i-a dat-o lui Michael.
— Mă gândeam la cum să te conving să mănânci supa asta, spun arătând spre masa de lângă pat unde stă un bol de supă pe care sunt sigură că nu-l v-a manca.
— Stai tu liniștită că nu o voi mânca. Spune zâmbind. Urăsc supa de pui!
Mereu a urât-o.
— Idiotul de Lucas pe unde e? Nu îmi spune că freacă menta pe afară în loc să fie aici să ne ciondănim!
Of Ade...
— Sau este cu Valeria? Se giugiulesc pe aici printr-un salon... spune rânjind, după care se încruntă și se uită la noi.
— Ce pana mea aveți? Sunt bine! Tot încerc să vă fac să zâmbiți, dar sunteți posomorâți de parcă a murit cineva! Spune ea nervoasă.
Dacă ai ști ce s-a întâmplat...
Mi se rupe sufletul știind că nepotul meu nu mai este. Nici nu pot sa ma gândesc cum s-ar simți Adela dacă ar afla... cea mai mare durere pentru o femeie aceasta e. Pierderea propiului copil ...
![](https://img.wattpad.com/cover/287464256-288-k830454.jpg)
CITEȘTI
Iubire neprevazută Vol. 2
RomanceRose White, fiica lui Ryan și a Lidyei, moștenește caracterul tatălui ei, fiind o femeie puternică și dură. Încă din copilărie a fost independentă, nelăsând loc de joacă în viața ei. La cei 22 de ani ai ei a realizat mai multe decât o persoană care...