Iubire neprevazută Vol. 2

Capitolul XI

Michael

Stau de vreo jumătate de oră în cameră cu ea și nu spune nimic. Nici nu mă bagă în seamă. Citește dintr-o carte și nu acordă atenție la nimic altceva.

Eu stau pe scaun și o privesc ca un obsedat. E frumoasă, chiar e frumoasă. Are o față de copil și se comportă ca unul de cele mai multe ori.

Mă uit cum răsfoiește paginile și mi se pare al dracului de interesante mișcările încete pe care le face. Sunt fascinat de imaginea ei.

Ce prosti vorbesc? Cred că am înnebunit... Altfel nu îmi explic asta.

- Michael?

- Da!

- Te strig de ceva timp, ai rămas blocat?

Mă uitam ca prostul la ea și m-a prins. Clipesc și îmi mut privirea.

- Mă gândeam la un proiect și...

- Și nu poți altundeva să te gândești?

Ce femeie enervantă...

- Tu ai o problemă! Nu se poate să fi atât de antisocial fără un motiv!

Îi spun în față ce gândesc despre ea și îi cade cartea din mână. Se ridică de pe pat și vine în dreptul meu. Mă ridic și o privesc. Pare atât de mică pe lângă mine.

- Ești un măgar! Nu judeca o persoană fără să o cunoști! spune extrem de nervoasă.

- Mi-am dat seama cum ești... Ești o antisocială care mai e și îngâmfată pe lângă că se crede buricul pământului!

- Tu ești cel mai îngâmfat om de pe acest pământ... Te crezi mai important ca toți. Nu îți pasă de nimeni altcineva decât de propria persoană. De unde să ști mă tu de problemele pe care le au bietele femei din centru, de unde să ști? Că numai din cauza voastră ajung acolo... Voi le traumatizați, le jigniți, le loviți, le agresați, le violați...

Pe finalul propoziției începe să îi curgă lacrimi pe obrajii roși. Nu îmi plac oamenii care plâng...

- Ce prosti scoți pe gură? Te auzi când vorbești? De unde până unde ai tras această concluzie că eu sunt un infractor? Ce naiba? Doar pentru că nu am investit în centrul tău nu mă face să fiu la fel ca cei cu care ai de-a face zilnic.

Se uită la mine mai nervoasă decât înainte și jur că nu o înțeleg... Nu o înțeleg deloc. Ce i-am făcut de se comportă ca o sălbatică?

- Poți să îmi povestești dacă vrei!

Se uită ciudat la mine, parcă speriată și mă întreb din nou de ce se comportă așa.

- Nu am să îți povestesc nimic! Mai ales ție!

- Adică? Chiar atât de rău îți par?

Nu mă las, vreau sa aflu. Sigur ascunde ceva.

- Da!

- De ce? întreb apropiându-mă de ea.

Se dă în spate imediat și o urmez nescăpându-i privirea până ajunge lipită de perete cu spatele.

- Ce faci? întreabă speriată.

Iar nu înțeleg de ce se sperie.

- Îți e teamă? întreb încet cu nasul în parul ei, adulmecându-i parfumul pe care îl emană.

- N..nu

- De ce te bâlbâi atunci? întreb la fel de încet respirând foarte aproape de gâtul ei.

Se pare că respirația mea a făcut-o să se dezechilibreze. Își strânge mâinile în pumni și respiră greu.

- Nu... mă bâlbâi! Lasă-mă! spune cu glasul frânt și tremurat.

Oricum îi tremură și corpul.

- De ce tremuri?

De data asta îmi lipesc buzele de gâtul ei și o sărut ușor, foarte încet. Le plimb pe toată lungimea gâtului. Îi simt pulsul bătând extrem de repede.

E încordată și emană teamă prin toți pori. Încep să sug pielea gâtului și își sprijină capul de peretele de care e lipită.

Îmi lasă mai mult loc. Mie îmi convine. Sărut din nou și mă retrag spre linia maxilarului. O sărut la fel de ușor până se prinde cu mâinile de mine. Îi place cred. Așa că o să continui...

Îi sărut bărbia, ajungând în colțul buzelor.

- Pot să te sărut?

E pierdută toată atunci când o privesc. Nu cred că e în stare să confirme. Eu știu că asta vrea.

Încep cu mici săruturi în colțul buzelor.

Suspină și mă trage ea singură mai aproape. Sunt puțin șocat ce-i drept.

Îi ling buzele și le deschide imediat când încerc să îi pătrund cu limba gura. Are un gust senzațional de mentă. Mă înnebunește. Îi întâlnesc limba și începem un joc foarte excitant. Îi place. Îmi geme în gură și asta a fost prea mult pentru mine. Dacă nu mă opresc acum nu o să o mai pot face.

Vreau să mă depărtez, dar nu știu cum face că mă prinde și începe să îmi sugă limba. Mă ține captiv și mă sărută cum îi vine ei bine. Îmi place al dracului de mult, dar nu mai pot continua... Sunt erect ca naiba și o să își dea seama în curând, dacă nu și-a dat deja...

Îmi place la nebunie, e ceva diferit la ea care mă atrage... deși e o îngâmfată... Mă excită ca naiba.

Mă departez ușor, dar nu înainte de a îi linge buzele umflate simțind-o cum tresare și la cea mai mică atingere a mea.

E roșie ca focul. Mai roșie decât el.

Nu spune nimic și nici nu știu ce ar putea să spună. Nici eu nu știu ce să mai spun...

Respirăm greu și inima îmi bate puternic. Nu știu de ce are acest efect asupra mea.

- De ce nu mă lași în pace?

Atât a durat vraja se pare...

- Dar nu îți fac nimic care să nu îți placă!

Înghite în sec și iese din strânsoarea mea, trecând pe sub brațul meu.

- Nu o mai face! Nu mă mai săruta!spune cu spatele la mine.

- Nu îți place?

- Nu!

Sigur că nu... Evident că nu... De acea gemeai în halul ăla și m-ai sărutat de mi-am pierdut mințile.

- Mincinoasă mai mare nu am văzut în viața mea.

Se întoarce nervoasă și mă privește încruntat.

- Eu nu mint! Visează tu în continuare. Nu se va întâmpla nimic între noi.

-    Stai tu liniștită că nici eu nu vreau un asemenea chin pe capul meu!

- Adică cum? Vrei să spui că sunt urâtă?

Na poftim... Ce spun eu ce înțelege ea...

- Vreau să spun că ești o îngâmfată și o sălbatică.

- Și tu ești un animal... Un monstru care nu se gândește decât la el.

Mă enervează. Nu sunt deloc așa. Doar pentru că am refuzat o colaborare între noi nu înseamnă că sunt un monstru.

- Ascultă aici, eu nu sunt un monstru că așa ți se scoală ție. Sunt un om cu valori, nu un infractor. Nu am vrut să investesc în centrul tău pentru că nu mi se pare atât de important! Există lucruri mult mai importante. Copii flămânzi, fără adăpost, fără părinți...

- Copii abuzați nenorocitule, copii violați!

Țipă la mine și începe să plângă mult mai tare ca prima dată.

- Rose?

- Lasă-mă, nu vreau să te mai văd!

- Și tu faci parte din aceea categorie? întreb simțindu-mi inima în gât.