My strange life (PAUZĂ)

Capitolul 9

Eram în mașină cu Adam și Ryan, cu geamurile deschise și muzica la maxim. Ceva normal.

-Dar la ce restaurant mergem? întreb curioasă.

Adam oprește brusc și intră într-un tomberon.

-Nu știu, spune .

-Geniu. O sun pe Kim. Kim?

-Da?

-La ce restaurant trebuie să mergem?

-Melisse.

-Ok. Melisse, idiotule!

-Aaa, da.

În vreo 15 minute reușim să ajungem la restaurant. Intrăm și ne intră în cale o femeie de vreo 30 de ani.

-Aveți rezervare? ne întreabă aceasta.

-Ăăăă, rămânem toți blocați.

-Sunt cu mine, spune Kim.

-Ce a durat atât? ne intreabă Chloe.

-A condus Adam, la ce de aștepți? îi răspunde Ryan.

-Acum înțeleg, spune Chloe.

-Heei, sare Adam.

-Suntem aici de o săptămână și nu am făcut mai nimic. Mai țineți minte când am fost acum 3 ani toți la restaurant și ne-au scos afară după 10 minute și am stat acolo până au terminat ai noștri și am fost pedepsiți două săptămâni şi nu mai aveam voie să ne întâlnim? Așa că vreau să vă comportați frumos! spune Kim.

Noi râdem de acea amintire. Am devastat restaurantul ăla doar în 10 minute.

-Aveam 13 ani! spune Ryan.

Am mâncat și am plătit. Era ora 10:35.

-Ne întâlnim acasă, spune Sam.

Toți am intrat în mașină. După vreo 5 minte mașina se oprește.

-Ce s-a întâmplat? îl întreb pe Adam.

-Nu mai avem motorină, îmi răspunde. Credeam că o să ne ajungă!

-A, deci tu știai că mai e puțină motorină și nu ne-am oprit la o amărâtă de benzinărie? vocea mea se aude prin toată mașina.

-Ho, ușor. Chemăm pe cineva s-o ridice, spune el fără un strop de îngrijorare.

-Cine crezi că vine cu noaptea-n cap să ne ajute pe noi? țipă și Ryan.

-Atunci o putem împinge.

-Plouă, Adam, plouă, îi spun printre dinți.

-Câți bani aveți? îi întreb.

-Pentru? întreabă idiotu de Ryan.

-Doamne dă-le minte ăstora doi! De ce n-am mers cu Kyle? De ce? Taxi idiotule!

-Nu mai am bani, spun amândoi.

-Perfect! Nici eu! Telefoane? Al meu e mort.

-Și al meu, spune Adam.

-Al meu e acasă, spune Ryan.

-Futu-ți jocurile mă-tii, Adam, îi zic nervoasă. Și tu de ce ți l-ai lăsat acasă?

-Era descărcat, duh.

-Păi avem două alegeri. Ori dormim în mașină, ori mergem pe jos acasă, spune Adam.

-Dormim în mașină! țip.

De  mai bine de o oră blestem mașina asta. Nu pot să dorm.

-Gata! Mergem pe jos! țip.

Ieșim din mașină și pornim. După 10 minute de mers deja eram leoarcă.

-Ți-e frig? mă întreabă Ryan.

-Nuuu, nu mai pot de cald! zic sarcastică.

El îmi pune sacoul lui pe umeri. Miroase așa bine, da încă mai miroase.

-Mersi, spun și roșesc.

Adam se uită când la mine, când la Ryan. Se uită ciudat. Ce om...

-Okay...spune el.

-Cât mai avem de mers? întreb tremurând. E așa frig și toată sunt udă. Chiar dacă îmi place ploaia, acum o urăsc.

-Vreo 20 de minte dacă ne grăbim, spune Ryan.

-E doar vina ta! îi țip în față lui Adam.

El începe să alerge și eu după el. Dar cum sunt eu proastă mă împiedic de propriile picioare și cad în bot. Și partea prostă e că am cazut în noroi. Și că tocurile sunt distruse.

-Kim o să mă omoare, dar nu înainte să te omor eu pe tine! țip tare, nici nu îmi pasă că-i 12 noaptea și că oamenii normali dorm.

-Doamne, mai încet oamenilor! Sunteți pe stradă și e târziu, nu sunteți în pădure, țipă și Ryan.

-Și tu țipi! îi zic.

Îmi dau tocurile jos și merg repede. O mașină trece pe lângă mine și mă stropește.

-Futu-ți morții mă-tii de șofer fără permis! țip.

Peste încă jumătate de oră ajungem acasă.