My strange life (PAUZĂ)

Capitolul 26

S-a sunat de intrare și fiecare se grăbea să ajungă la oră, numai eu mergeam încet cufundată în gândurile mele. Parcă am un sentiment că ceva rău se va întâmpla azi.

Intru în laboratorul de chimie și zăresc 4 fețe cunoscute. Chloe și Ryan stăteau împreună și discutau, Carter stătea cu un băiat, dar cum m-a văzut efectiv l-a împins pe acel băiat crezând că o să mă așez lângă el și Tyler care stătea singur. Nu voiam să-i deranjez pe Ryan și Chloe așa că m-am așezat lângă Tyler.

Taylor mi se pare un tip de treabă chiar dacă îl cunosc de puțin timp. Nu știu cum nu l-am mai văzut de când m-am mutat în L.A. Aiden și Carter mi-au sărit în ochi din prima și m-am împrietenit cu ei crezând că sunt niște persoane bune, dar nu cred că e așa Tyler. Se vede că e un tip bun.

-Hei. Deranjez? Că dacă deranjez pot să plec.

-Nu, poți să rămâi, râde el.

Toți purtam halate de laborator și ochelari de protecție pentru că astăzi urma să facem experimete. Fiecare urma indicațiile profesorului, numai eu cu Tyler ne uitam ca vițelul la poarta raiului. Nu înțelegeam ce trebuie să facem, ce substanțe să punem, eram pedinafară. Nu m-am uitat ce substanță a pus profesorul ultima dată așa că am pus pe ghicite. Am scuturat sticla, dar nu era aceași culoare ca a celorlați. Lichidul a început să facă bulbuci și arăta ca și cum ar fierbe, dar problema era că nu fierbea. Profesorul s-a uitat la experimentul nostru și a strigat ca toată lumea să iasă din sală, doar eu și Tyler am rămas și ne holbam la sticlă. Dintr-o dată a explodat. Cioburile sticlei au sărit pe noi. Am început să tușim pentru că nu mai aveam aer. Cineva a venit și ne-a scos din laborator. Am mers la cabinet. Am câteva răni pe față și pe mâini, dar nu sunt grave. Am ieșit din cabinet și i-am văzut pe Caroline, Kyle, Ryan și profesorul de muzică așteptând să ieșim. Ryan cum m-a văzut s-a ridicat și m-a strâns în brațe.

-Ryan, sunt bine, nu trebuie să mă strângi așa, nu mi pot respira.

-Oh, scuze.

-Tu de ce ești aici? o întreb pe Caroline.

-Am venit să văd dacă ești bine.

-Ce ciudat că te-a lovit grija după 17 ani.

-Poți să fii și tu măcar o dată îngâduitoare?

-Îngânduitoare? pufnesc.

Plec că deja am pierdut 15 minute din oră. Am văzut că și Kyle voia să-mi zică ceva dar deja am plecat. Am intrat în clasă și toate privirile m-au ațintit. Era cam logic, adică am tăieturi pe față și pe mâini. M-am așezat în ultima bancă și am stat nemișcată toată ora.

* * *

-Hei! Ești bine? mă întreabă Tyler.

-Sunt bine. Hai să mâncăm ceva, mi-e foame, mă plâng eu.

-Okay.

Ne-am luat fiecare câte o felie de pizza, un suc de portocale și o brioșă și ne-am așezat la masă.

-Și am auzit că ai împlinit 17 ani.

-Da, ieri. Dacă știam de petrecere te invitam și pe tine, dar a fost o petrecere surpriză. Au venit patru prieteni vechi din Londra.

-Stai, ai zis că ieri a fost ziua ta?

-Da, de ce?

-Ieri a fost și ziua mea.

-Poate suntem frați, râdem amândoi.

-Și de ce te-ai mutat din Londra?

-Păi mama mea care e de fapt mătușa mea murit într-un accident de mașină și am rămas cu "tatăl" vitreg caruia nu îi păsa de noi și am fugit de acasă toți şapte. Și Kyle e de fapt vărul meu.

-Wow! Și cea care a venit azi era mama ta, nu?

-Da. Am o viață complicată, știu.

-Ce oră ai acum?

-Engleză, tu?

-Și eu. Hai să mergem.

Fiecare s-a dus la dulapul lui și am zis că ne întâlnim în fața clasei. Lângă mine apare Carter care avea o față îngrijorată.

-Sunt bine dacă te gândești la asta, îi zic eu și el răsuflă ușurat. Dar oricum nu îți pasă.

-Îmi pasă, okay? Mereu mi-a păsat. Și te-am iubit și încă te iubesc chiar dacă tu iubești pe altcineva.

-Și de ce te-aș crede? Cu câte fete ai mai fost de când ne-am despărțit? 12- 13? Sau mai multe?

-Cu niciuna, jur. Poți să îl întrebi și pe Aiden dacă vrei.

-Bine, te cred.

El mă strânge tare în brațe. Chiar îl cred, se vede dupa fața lui că nu minte. Adevărul e că nu l-am mai văzut prin școala cu vreo fată.

-Dacă ma scuzi trebuie să ajung la oră.

Toată ora am râs și m-am prostit cu Tyler în ultima bancă și din fericire nu ne-a observat profesoara. După oră m-am întâlnit cu Ryan.

-Ți-ai amintit de mine sau prietenul tău cel nou are treabă și n-ai cu cine sta? mă întreabă dezgustat.

-Ești gelos?

-Nu, nu sunt gelos. Dacă ești...

-Cum sunt?

-Curvă.

-Eu? Scuze, cred că ai greșit persoana.

-N-am greșit persoana fii sigură. Se vede de la o milă distanță că îi vrei și pe Carter și pe Tyler ăla sau cum îl cheamă.

-Îl cheamă Tyler și suntem doar prieteni.

-Asta să-i zici tu. Și alege, eu sau el?

-Nu-mi vine să cred că m-ai pus să aleg! Ești un idiot!

-Mă bucur. N-am nevoie să fiu cu cineva ca tine.

-Deci ne despărțim?

-Da.

-Bine! Și poți să-ți iei și brățara înapoi! am spus cât am putut de dur, dar înăuntrul meu simțeam cum inima mi se sfâșie.

Am fugit spre baie, m-am închis într-o cabină și am dat frâu lacrimilor. Nu pot să cred că a făcut asta. Am crezut că mă iubeste.

Am scos lama învelită într-o hârtie din buzunar și am tras patru linii lungi și adânci pe încheietura mâinii. Sângele curgea, dar îl ignoram.

O oră întreagă am stat închisă în cabina aia și am plâns. Am ieșit și m-am spălat pe față de lacrimi și rimelul întins. Ochii mei erau roșii dar nu aveam ce să le fac. Chiar când am ieșit l-am văzut pe Ryan sărutând-o pe Alexis plin de pasiune. Am trecut pe lângă ei, dar cred că el m-a observat și și-a dat seama că am plâns și în plus aveam aceași oră la care eu n-am fost. O să uit de el și o să-l tratez ca pe un străin.

Mi se derulează în minte toate amintirile cu el începând de când l-am cunoscut până acum. El habar n-are cât de mult l-am iubit și încă îl iubesc.

O amețeală îmi cuprinde corpul dar continui să merg. Deodată mă deschilibrez și văd doar negru, dar nu fac contact cu pămantul.