My strange life (PAUZĂ)

Capitolul 38

Alarma telefonului răsună gălăgios prin cameră, însemnând că trebuie să mă trezesc. Mă ridic din pat şi îmi fac rutina de dimineaţă. Este 6 dimineaţa şi sunt pe jumătate adormită.

Poate vă întrebaţi de ce m-am trezit aşa devreme în toiul vacanţei. Este 29 decembrie, ziua în care trebuie să plecăm în Paris. Mi-am luat bagajele de pe jos şi am coborât adormită. Mi-am lăsat lucrurile în faţa uşii de la intrare şi m-am dus în bucătărie pentru a-mi face un sandwich. Mai veneau unul câte unul să mănânce ceva dar nu le-am dat prea multă importanţă.

În drum spre aeroport ne-am oprit la casele lui Carter şi Aiden şi Tylor. Un bilet în plus este pentru Tylor, iar pe celălalt nu-l folosim pentru că nu mai avem pe cine invita. Oricum suntem destui.

Intrăm în avion şi eu mă aşez între Ryan şi Adam. I-am spus lui Ryan să mă lase pe mine pe margine, dar cine credeţi că mă ascultă? În cap îmi vin amintirile din avion când veneam spre L.A. şi m-am certar cu toţi. Lăsând amintirile la o parte, îmi descâlcesc căştiile şi pornesc muzica.

În ultimile zile nu prea am mai făcut nimic interesant. Ne-am îndopat cu mâncarea rămasă de la Crăciun şi am stat doar. Că tot veni vorba de Crăciun, să fiu cât pot eu de sinceră, a fost chiar foarte frumos. Eu cu Caroline nu ne-am certat sau ceva de genu'. Dar de atunci n-am mai vorbit şi eram sigură de asta. Ea poate aşteaptă să mă schimb, dar nu eu trebuie să mă schimb, ci ea. În fine, nu am chef de ea acum.

Ryan şi Adam jucau cărţi peste mine şi se certau pe tema că unul sau celălalt trişa. Cine m-a pus să-mi iau biletul de avion cu locul ăsta? O să încerc să-mi ţin calmul. O să încerc.

O să am un drum al dracului de lung şi obositor.

Cei doi de lângă mine încetaseră din a mai juca cărţi şi făceau linişte, dar un copil idiot din spatele meu tot dădea cu picioarele în spătarul scaunului meu. I-am zis deja de cinci ori foarte frumos să înceteze că mă deranjează, dar credeţi că a ascultat? Nu. Din potrivă. Dă şi mai tare.

-Băi, copile, iţi voi rupe picioarele alea şi să vezi ce şuturi mai dai tu la viaţa ta! Poate îndrăzneşti să-ţi mai mişti vreun deget de la picior c-o păţeşti! Îţi promit solemn! îi spun între din copilului din spatele meu.

Copilul şi ridicat ambele picioare imediat după ce am terminat propoziţia. Mama sa avea o privire plină de ură şi cred că imediat mi-ar trage una peste faţă.

-Şi doamnă, educaţi-vă copilul. Nu cred că v-ar plăcea să primiţi întruna picioare în spate de la un copil tâmpit!

Acum cu siguranţă mi-ar trage una peste faţă. Ăsta este adevărul. Să şi-l educe sau să-l ducă într-o pădure să trăiscă cu animalele sălbatice.

Au trecut zece minute de la cearta cu mama turbatului şi au fost nişte minute cât de cât liniştite. Îmi iau cartea preferată şi încep să cutesc cu atenţie fiecare rând. Citesc liniştită timp de o oră până sunt deranjată din nou. Ryan avea căştile băgate în urechi şi muzica la maxim şi înxepuse să cânte. Mă deranja şi muzica dată tare şi cântatul lui.

-Ryan, tacă-ţi gura şi dă mai încet muzica aia până nu-ţi arunc căştile alea din avion! îi spun,dar nu reacţionează deloc. Fă, tu eşti prost? În următoarea secundă i-am scos căştile din urechi. Dă muzica aia mai încet şi tacă-ţi fleanca până nu-ţi arunc tâmpeniile alea din avion!

-Ho femeie! Nu trebuie să fii aşa agresivă! sare Ryan speriat.

-Poate mai cânţi până ajungem că o să-ţi cos gura.

-Ai fi tu în stare de asta?

-Vrei să vezi?

-Nu, mersi. Nebuno! ultima parte a spus-o încet, dar eu tot am auzit.

-Ce ai spus?

-Nimic! Nimic!

Îmi place aşa mult când e speriat de mine.

-Poate ar trebui să fac asta mai des! râd eu în sinea mea.

* * *

După nu ştiu cât timp am ajuns în Paris. Am coborât din avion şi ne-am recuperat bagajele. Ne-am împărţit câte trei pentru a merge cu taxiul la hotel. Am mers câte trei în două taxiuei, iar în cel de-al treilea s-au înghesuit câte patru. Am intrat în maşină împreună cu Ryan şi Adam, spunându-i taximetristului hotelul la care trebuie să ajungem. Habar n-am de ce nimeresc mereu cu ăştia doi.

Ajungem în faţa hotelului şi îi plătim taximetristului. Clădirea era una imensă şi era vopsită în verde şi crem. Intrăm în hotel şi ne îndreptăm spre recepţie şi îl lăsăm pe Adam să vorbească. Închiriem cinci camere, asta însemnând ca va trebui să stăm câte doi într-o cameră.

-Eu stau cu Sophie! ţipă Ryan.

Eram sigură ca va spune asta.

Fiecare şi-a găsit câte un partener, mai puţin Adam şi Tylor, asta însemnând că trebuie să stea împreuna în cameră. Sperăm că vor fi două paturi. Eu voi sta cu Ryan, Kyle cu Kim, Sam cu Chloe şi Aiden cu Carter. Am urcat cu liftul la etajul şapte. Holul era unul lung şi cu multe camere. Căutăm camera cu numărul 45. Toate uşile era din lemn de o culoare închisă. Găsim camera într-un final. Deschidem uşa cu cartela şi intrăm. Era un pat matrimonial şi un dulap alb din lemn, iar faţă-n faţă cu patul era o masă, tot albă şi deaspra ei, pe perete, era o oglindă mare. De pe balcon era o privelişte minunată şi pe lângă asta se vedea şi Turnul Eiffel. M-am întors înapoi în cameră pentru a-l ajuta pe "drăguţul" de Ryan la despachetat.

A/N NECORECTAT