My strange life (PAUZĂ)

Capitolul 21

După ore toți s-au dus acasă, mai puțin eu. Ryan se tot ruga de mine să vină, dar eu nu l-am lăsat. Am nevoie de puțin timp singură. O văd pe Caroline discutând cu un tip. Uitându-mă mai atentă observ că e Brian O' Connor, deci se cunosc. Îmi pun căștile și dau muzica la maxim și trec pe lângă ei intenționat nebăgându-i în seamă. Știu că sunt nesimțită că nu-mi salut profesorul, dar, n-am chef să-mi stric planul de a o ignora pe Caroline. După ce fac cinci pași departe de ei îmi aud numele, dar habar n-am cum, muzica mi-e la maxim. Mă întorc și când văd cine mă striga o ignor. Se pune în fața mea și îmi scoate căștile din urechi.

-Ce vrei? mă răstesc la ea și atrag câteva priviri. Voi la ce vă uitați, nu aveți televizor acasă?

-Nu te răstii la mine, sunt mama ta!

-Mama mea? Cred că ai greșit persoana. Mama mea e moartă. Tu nu ai fost, nu ești și nici nu vei fi mama mea vreodată!

Cred că a fost o idee proastă să vin aici. Ajung acasă și trântesc ușa cât pot eu de tare. Nimeni nu vine să vadă ce se întâmplă. Îi strig pe toți și îmi dau seama că sunt singură acasă. Drăguț, niciun mesaj, niciun apel sau bilețel, și eu o să le fac la fel, jur. Mă schimb repede în ceva mai comfortabil, cobor în living și dau muzica cât pot eu de tare. Bag o pungă de popcorn în microunde și îmi iau o doză de suc din frigider. Dansez, sar și fac alte chestii de parcă aș fi o drogată descreerată. Popcornul este aruncat peste tot, la fel și în cinci doze de suc goale. Ușa se deschide și cei şapte magnifici intră pe ea. Șapte? Okay, eu chiar cred că sunt beată. Eu credeam că toți împreună suntem șapte... Mă uit cu atenție la fiecare și când ajung la ultima persoană practic o dau afară din casă. Ce nu înțelege că nu mai vreau să o văd? Am scos-o afară din curte și m-am întors în casă. De când sunt eu așa nesimțită? Eh, trec și peste asta.

-Unde ați fost și de ce nu mi-ați spus că plecați? îi întreb.

-Dacă nu observi noi avem plase în mâini, spune Adam.

Mă întorc să fac curat în locul unde am stat și sting televizorul.

* * *

Mă trezesc din cauza bipăitului enervat de la alarmă. Îmi vine să o dau de toți pereții. Îmi doresc ca încă să fie vacanță și să mă trezesc la ce oră vreau eu. Mă îmbrac și mă aranjez și cobor buimacă scările. Fix la ultima treaptă mă împiedic în proriile picioare și era să cad în cap dacă nu mă prindea Ryan. Îmi dă un sărut scurt pe buze și mă ridică.

* * *

Sunt în sala de dans așteptând să vină și ceilalți colegi. După ce se aude clopoțelul intră toți în clasă.

-M-am gândit să pregătiți niște dueluri pe săptămâna viitoare, zice profesorul.

-O aleg pe Sophie, se aude o voce pițigăiată pe care am mai auzit-o și știu foarte bine cine e. Alexis. Oare de ce nu mă miră? Vrea să se răzbune pentru că am învins-o atunci. Mă întorc spre ea și văd că are un zâmbet triumfător. Ea chiar crede că poate câștiga, adică și eu cred același lucru, dar trebuie să dau tot ce pot să o înving. Amândouă ne aruncam priviri ucigătoare. Bineînțeles că trebuia să-mi fac eu dușmani, sunt Sophie Williams, cum să nu-mi fac? Am fost întreruptă de un sunet aschuțit și enervant care te zgârie pe urechi.

Mă îmntorc spre profesor, care doar acum s-a oprit din fluierat. Îmi vine să-i arunc fluierul ăla pe geam.

Restul orelor au trecut repede cât de cât. Chiar dacă e doar a doua zi am multe teme. Sunt acasă în sală și repet de o oră și ceva, nu mă las chiar așa ușor, o să repet până îmi iese perfect.

* Peste 2 ore *

Dansez deja de vreo 3 ore și chiar nu am obosit. Muzica se oprește dintr-o dată și mă întorc să văd ce s-a întâmplat și îl văd pe Ryan uitându-se la mine puțin serios, dar doar puțin și vine spre mine.

-Știi, mai ai timp o săptămână, nu o zi, îmi spune.

-Știu, dar chiar nu sunt obosită...

-Știi că ești mai bună decât ea, nu?

-Da...

-Acum hai să mănânci ceva.

-Stai, spun și îl strâng în brațe. Te iubesc.

-Și eu te iubesc.

De jos venea un miros care te dădea pe spate așa că am coborât cât putem noi de repede. Nu știu ce i-a apucat, dar masa era plină cu mâncare delicioasă și Kim făcea clătite la greu.

-Clătitele a la Kim sunt gata, spune ea.

Ne-am așezat cu toții la masă și am mâncat tot.

-Sunt plină, nu mai pot mânca nimic timp de o săptămană, râd eu.

-Atunci nu vei primi mâncare o săptămână, spune Kyle.

-Vezi să nu. Eu mă duc în cameră, vedeți că atunci când mă întorc vreau să fie întreagă casa, nu zic că voi sunteți distrugători, doar că...

-Am prins ideea. Acum du-te și fă-ți treaba, îmi spune Sam și eu mă încrunt.

Mă bag în cadă și stau așa vreo jumătate de oră, apoi mă îmbrac în pijamaua cu norișori.