My strange life (PAUZĂ)

Capitolul 16

Trecuseră două săptămâni de când am aflat că am o mătușă, de când am avut primul sărut, dar Carter n-a mai dat niciun semn de viață, și a ieșit, mătușa mea mă suna încontinuu, și nici nu știu de unde îmi are numărul, dar s-a oprit. Carter știu că a ieșit pentru că l-am văzut de multe ori, dar mă ignora, la telefoane și la mesaje nu-mi răspundea. Din momentul acesta o să-l ignor și eu.

Mă plimbam liniștită prin parc cu muzica în căști până am simțit că cineva mă prinde de mână. Îmi scot o cască și mă întorc. Și cine să fie? Carter. Mai bine era Ryan.

-Hei, mă salută el fericit, de parcă nimic nu s-a întâmplat. Eu mă întorc și continui să merg, dar el se pune în fața mea. Ți-am făcut ceva?

-Nu, sunt bine, doar lasă-mă. Apropo, să-ți deschizi și tu telefonul din când în când, okay?

-Ah da, scuze, am fost...ocupat, îmi spune făcând o pauză de gândire.

-Da, cu blonda aia. Era foarte...Acum scuză-mă, trebuie să ajung undeva. Îl ocolesc și îmi continui drumul spre...nici eu nu mai știu unde trebie să merg. Îmi scot telefonul și sun o persoană pe care nu aș fi crezut că o voi suna vreodată: mătușa. Hei, sunt Sophie. Vrei să ne întâlnim?

-Da, sigur. Unde ești?

-În parc.

Am sunat-o dintr-un sigur motiv, vreau să aflu mai multe lucruri despre familia mea. Mi-a trimis un mesaj anunțându-mă că a ajuns. În 10 minte am ajuns în fața unei case mari. Am intrat încet în casă.

-Hai în bucătărie, îmi spune.Mă așez la masă și ea mă servește cu un pahar de suc.

-Locuiești singură aici? o întreb eu curioasă. Pentru că e o casă uriașă, continui.

-Nu, cu prietenul meu. Și acum ce ai vrea să aflii?

-Pentru început numele tău și lucruri despre părinții mei.

-Numele meu este Caroline. Tu semeni atât de bine cu mama ta și Kyle cu tatăl tau, tu ești pasioanată de dans ca mama ta, doar că ea făcea balet.

-De ce nu ai vrut să știm de tine?

-Mama ta nu a vrut să știți pentru că eram un exemplu prost și nu o judec. La 17 ani am fugit de acasă și de atunci stau în L.A. Mama ta era mereu prima din clasă la învățat, era șefa clasei, niciodată nu a făcut ceva rău și mereu asculta de părinți. În clasa a 12-a l-a întâlnit pe tatăl tău. El era căpitanul echipei de fotbal, toate fetele îl voiau, dar el a avut ochi doar pentru mama ta. După ce a murit, mama ta a suferit foarte mult.

-Cum a murit tata?

-Nu știu.

-Mulțumesc, acum trebuie să ajung acasă. Mă ridic și când să ies pe ușă mă lovesc de un piept tare.

-Oh, Hei, Paul! Ea e este nepoata mea, Sophie, Sophie el e Paul, prietenul meu.

-Încântată.

* * *

Ajung acasă obosită și mă arunc pe canapea, acolo erau toți care se holbau la mine, dar nu-mi pasă.

-Am aflat cum s-au cunoscut mama și tata, spun eu.

-De unde? mă întreabă Kyle.

-Caroline, răspund scurt.

-Cine e Caroline? întreabă Chloe.

-Mătușa mea și a lui Soph, mi-o ia înainte Kyle.

-N-o să întreb nimic, îi spui fratelui meu, el doar dă din umeri.

-Eu mă plictisesc, ce vreți să facem? îi întreb eu.

-Știu eu, știu eu! Mi-am dorit asta de când mă știu! zice Chloe sărind și făcând gesturi ciudate. Este Chloe, un om anormal. Ce să faci?

-Luminează-ne, spune Sam dându-și ochii peste cap și Chloe îi arată degetul magic.

-Hai până la un supermarket.

-Stați, așteptați-mă, trebuie să mă schimb, le spun eu.

Am urcat în cameră repede și mi-am luat din dulap o fustă albă mai pompoasă și un maieu tot alb scurt, deasupra buricului. În picioare mi-am pus tenișii negri și părul mi l-am prins într-un coc.

* * *

Stăm în fața supermarket-ului de 10 minute deoarece Chloe a spus să o așteptăm că vine imediat. A venit atât de repede, ce să zic. O văd ieșind cu o pungă în mână. Vine la noi și ne dă câte o sticlă mică de vodkă fiecăruia și se pune într-un cărucior de cumpărături.

-Să mă împingă careva, spune desfăcându-și sticla. Sam se duce la ea. M-am pus și eu în cărucior, dar nimeni nu mă băga în seamă. Ce prieteni mai am. Dintr-o dată am simțit cum cineva mă învârte și mă împinge cu putere. Am auzit sirenele unei mașini de poliție și m-am panicat.

-Încetează idiotule! Dă-i drumul căruțului! m-am răstit la cel care are mintea cât un purice și cred că acela este Ryan. Am simțit cum m-am izbit de ceva și a sunat alarma unei mașini. Am încurcat-o. M-am dat jos dar nu puteam merge din cauza amețelii.

Două mașini de poliție s-au oprit fix în fața noastră. Un polițist a ieșit dintr-una din mașini, s-a pus în fața noastră și s-a uitat la noi puțin.

-Voi veniți cu noi, a spun el.

* * *

Stăm în celula asta împuțită de o oră și eu mă plimb din dreapta în stânga în timp ce mă rog.

-Am doar 16 ani și am ajuns la închisoare. Doamne cu ce ți-am greșit? Am fost un copil cuminte, am mâncat toate legumele din farfurie, spun îngrijorată.

-La fel și dulciurile, râde Ryan.

-Nu te băga că din cauza ta suntem aici! țip la el.

-Mai ușor,stăm aici până mâine seară. Nu mori, îmi spune Adam.

Așa îmi vine să le smulg părul la toți. De ce mereu când le vine lor o idee intram în belele? Acum trei ani au avut ei ideea să mărgem la zoo. Am greșit autobuzul și am ajuns la capătul orașului. În ziua aceea am fost toți pedepsiți.

-Știu! zic eu fericită.

-Ce?

-Coroline ne poate scoate din locul ăsta.