My strange life (PAUZĂ)

Capitolul 25

*P.O.V KYLE*

Am ajuns acasă cu toate cumpărăturile făcute, de la decorațiuni pentru petrecere la mâncare și băutură. Acum că e totul cumpărat trebuie să decorăm. Fetele umflau baloanele cu helium, iar Adam și Sam se chinuiau să pună o ghirlandă cu "La Mulți Ani!". Vreau ca această petrecere să fie cea mai perfectă. Știu că Sophie a trecut prin multe începând cu moartea tatălui nostru. Are doar 17 ani și știe mai multe despre viață decât noi toți la un loc.

*P.O.V RYAN*

-Hai să mergem acasă, se smiorcăie Sophie.

-Nu mergem acasă. Hai să mergem la...la mall, da la mall! Hai să cumpărăm chestii.

-Chestii?

-Da, chestii.

Trebuie să o țin pe Sophie departe de casă timp de două ore și nu știu cum să o fac.

-Pe jos?

-Nu, cu un taxi.

Ajungem și Sophie mă trage într-o cabină de fotografiat. Facem tot felul de fețe amuzante și într-una ne sărutăm. Telefonul îmi sună, dar îl ignor, mai sună încă o dată și de data asta răspund și mă îndepărtez de Soph.

-Ce?! Încă două ore jumate? Nu avem ce face , deja vrea să meargă acasă. Grăbiți-vă!

Cel cu care vorbeam era Kyle. Mai trebuie să trag de timp încă două ore jumate că cică avionul întârzie.

-Hei, Soph, vrei să mergem la un film?

-Da, bine, dar eu îl aleg.

-Deci la care mergm?

-Paper towns.

-Okay.

*P.O.V SOPHIE*

Filmul s-a terminat și am intrat într-un magazin singură pentru că Ryan are puțină treabă. Mă probez cu o rochie roz coral și o perechie de tocuri negre. Îmi stă minunat, dar din păcate nu am niciun ban. Mă schimb înapoi în hainele mele obișnuite și pun rochia și pantofii la loc.

-Hai să mergem, spune Ryan venind lângă mine.

-Bine.

Am luat un taxi și am pornit spre casă. Am plătit și am intrat în casă. Era beznă așa că am aprins lumina.

-SURPRIZĂ!

-Doamne, am și uitat de ziua mea. Astea toate sunt pentru mine? E așa frumos!

Nici nu i-am observat pe Jessie, Emma, Josh și Oliver până acum. I-am îmbrățișat pe fiecare și le-am spus cât de dor mi-a fost de ei.

-Mereu am zis că vă stă bine și veți fi împreună cândva, ne spune Jessie.

-Serios? Când ai spus asta? o întreabă Josh.

-Și cum te simți la 17 ani? trece Emma la alt subiect.

-Mă simt la fel ca la 16, râd eu.

Un ciocănit la ușă ne oprește discuția.

-Cred că e pizza, mă duc eu să deschid, spune Kim.

-Nu, lasă, mă duc eu.

Spre surprinderea mea nu era băiatul de la pizza, ci o cutie mare împachetată frumos. Am luat-o și m-am dus lângă ceilalți. Am deschis-o și în ea mai erau două cutii, una mica și una mare, amândouă împachetate la fel de frumos și un bilețel.

"De la mama și tata cu drag și cea mai frumoasă zi de naștere posibilă. La mulți ani, scumpa noastră fiică! Și sperăm să te bucuri de cadouri."

Am rămas cu ochii în acel bilet timp de ceva vreme. Deci Caroline știe cine este tatăl meu biologic și nu vrea să-mi zică. Ryan îmi smulge biletul din mână și îl citește cu voce tare. Toți rămân nedumeriți, dar mai ales cei patru invitați ai noștri.

-Parcă părinții tăi erau morți, zice Oliver.

-Poveste lungă. Acum hai să deschidem cadourile.

Primul cadou este cel de la Emma. Era o plasă în care era un tricou cu un cățel și o pisică, niște blugi și o pereche de cercei în formă de ananași. De la Josh am primit un skateboard și de la Jessie și Oliver bani. De la Ryan am primit o brățară din argint cu charm-uri în formă de microfon și chitară și o inimioră cu numele noastre inscripționate pe ea. Ultimul cadou a fost cel de la 'părinții mei'. Prima dată am deschis cutia mai mare. În aceasta era rochia și pantofii pe care i-am văzut azi la mall și un set de bijuterii cu diamante sau alte pietre prețioase de genul, iar în a doua cutie era o cheie, parcă era cheia de la o mașină. Am ieșit și fix în fața casei era o mașină decapotabilă superbă. Exista o mică problemă, nu aveam carnetul de conducere.

-Mulțumesc mult pentru cadouri. Și cum mai e în Londra?

-Exact la fel. Nu s-a schimbat nimic. Aici cum e?

-Eh, probleme peste probleme, nimic nou. Mi-am făcut un dușman și un prieten.

-Vai, ați pierdut cea mai tare chestie posibilă. Brad s-a despărțit de Sarah și chiar trebuia să vedeți spectacolul.

-Când s-a întâmplat asta?

-Acum două săptămâni.

-E vremea pentru tort! strigă Chloe și Kim la unison.

Mi-au cântat 'La mulți ani", mi-am pus o dorință și am suflat. Tortul era genial. Era acoperit cu glazură albă, cu note muzicale și un microfon.

Mai târziu am pus muzică și am dat petrecere la pișcină.

-Nici nu știți cât mă bucur că sunteți aici! le spun prietenilor mei.