My strange life (PAUZĂ)

Capitolul 15

-Sunt mătușa ta, sora mamei tale.

-Eu am o mătușă? Eu de ce nu știam asta? Acum să aflu că părinții mei nu sunt morți și toată familia mea a fugit de mine?

-Nu, părinții tăi sunt morți, și mama ta nu a vrut ca tu și fratele tău să aflați.

-Deci eu am stat cu omul ăla în casă tratându-mă ca o servitoare, când puteam sta cu mătușa mea, spun cu lacrimi în ochi. Pentru mine ești un străin. Până acum un minut nici nu știam că am o familie, continui eu. Ies din magazin și mă îndrept spre rampă.

Eu am o mătușă pe care a durut-o fix în cot de mine. Știa că mama a murit, de ce nu a venit să ne ia cu ea sau să aibă grijă de noi? De ce ne-a lăsat acolo?

Am ajuns, am lăsat motocicleta parcata pe iarbă și mă îndreptam spre ieșire alergând, dar cineva mă prinde de mână. Mă întorc și-l văd pe Ryan puțin îngrijorat, dar doar puțin. Fix de el aveam chef acum.

-De ce plângi? mă întreabă. Nici nu mi-am dat seama că plâng.

-Nu e treaba ta! Ție nici nu-ți pasă de mine! Și în plus nu suntem prieteni, de ce i-aș spune unui străin problemele mele?

Ajung acasă cu Ryan în spatele meu. Ce vrea de la mine? A zis că nu mai suntem prieteni. Îl văd pe Kyle și merg la el.

-Frățioare, tu știai că noi avem o mătușă de care noi nu știam pentru că mama nu vroia să știm de ea, o mătușă pe care a durut-o să nu zic unde de noi? spun râzând batjocoritor. Kyle se uită ciudat la mine, la fel și ceilalți care deja erau lângă noi. Tu știai că avem o familie de care nu-i pasă de noi? O familie care ne-a lăsat să creștem singuri de la 14 ani. continui căzând în genunchi și plângând tare.

Kyle mă ia în brațe și-mi spune că totul va fi okay.

Urc la mine în camera și mă trântesc în pat. Așa e viața. Trebuie să primești câteva șuturi ca să te trezești la realitate, ca să știi că viața nu e așa ca în povești cu happy end-uri, chiar din contră, în viață te lovești de nu știu câte lucruri, dar nu pentru toți. Pentru unii e roz cu unicorni și a mea e întunecată. Majoritatea prietenilor sunt falși, te folosesc, profită de tine și când ai nevoie de ei nu sunt. Când cazi nu e nimeni care să te ridice. Așa sunt eu, trăiesc într-un întuneric și mă bucur de muzică și dans.

Îmi iau chitara și încep să cânt "Sad Song- We The Kings". În camera intră Chloe și se așează lângă mine.

-Cum te simți? mă întreabă.

-Bine. Nu e ca și cum acum o jumătate de oră-nu mă lasă să termin că se bagă.

-Știu. Mă întrebam dacă vrei să ieși cu noi.

-Mi-ar prinde bine. Stai să mă spăl pe față. Mi-a curs tot rimelul în jurul ochilor din cauza plânsului. Jos erau Kyle, Adam și Kim. Mă duc la Kyle și îl îmbrațișez.

-Ești bine? îl întreb.

-Da, tu?

-Și eu.

Coboară Sam și Ryan și pornim. Trecem pe langă rampă și vedem 3 mașini de poliție în față.

-Ce dracu? zic încet.

Intru înăuntru și îl văd pe Carter și fug la el.

-Ce s-a întâmplat aici? Și vreau adevarul,îi spun.

-Ok. Mai ții minte când ne-am întâlnit? Ți-am spus că sunt prieten cu Aiden. De fapt nu sunt, nici măcar nu ne înțelegem. El se ocupă cu droguri și m-a băgat și pe mine în asta. Îmi pare așa rău că nu ți-am spus, dar dacă îți spuneam te băgam și pe tine în tâmpenia asta și nu vreau asta. Dacă nu mai vrei să vorbești cu mine sau să mă vezi te înțeleg...

-Carter...chiar dacă te cunosc de puțin timp țin la tine mult și...Cât vei sta închis?

-O săptămână. Acum trebuie să plec. Pa!

-Stai, îi spun și îi sar în brațe. Ai grijă de tine.

-Și tu.

Ne uităm în ochii unuia celuilalt preț de câteva secunde și el își lipește buzele de ale mele. La început ezit dar apoi îi răspund. Ne desprindem încet, dar suntem întrerupți de un polițist care îi pune cătușele lui Carter.

-Ne vedem peste o săptămână...pa!

-Pa!

Primul meu sărut l-am avut cu Carter. Nu credeam că o să se întâmple asta vreodată.

-Ce a fost asta? mă întreabă Kim.

-Nu știu...

Tot drumul eu nu am scos niciun sunet, nici Ryan, el se uita întruna la mine. Asta a fost cea mai ciudată zi.