My strange life (PAUZĂ)

Capitolul 42

Alarma sună zgomot şi eu mă trezesc obosită înjurând alarma de toţi morţii ei. Nu, de data asta nu mă trezesc ca să merg într-o excursie frumoasă. Dacă se întâmpla asta mă trezeam fericită, dar nu. Este luni şi trebuie să merg la şcoală, locul iubit de toţi copiii. Mă scol încet din pat şi mă mişc cu greu până la baie. Urăsc când visez ceva şi trebuie să distrugă cineva sau ceva totul şi să mă trezească.

După ce am terminat cu baia mi-am târşâit picioarele până la dulap. Am deschis uşile şi mă holbam în interiorul lui. E aşa greu să-ţi alegi hainele dimineaţa. Am luat ce-am apucat din dulap şi le-am trântit pe pat. Mi-am pus tricoul simplu gri şi după blugii albaştrii. M-am întors la dulap şi am început să caut converşii albi. Părul l-am lăsat liber şi mi-am pus o pereche de cercei.

Aşa somn îmi e că m-aş culca înapoi, dar n-am nevoie de absenţe. Se aude o bătaie în uşă şi eu am strigat un "intră". Ryan a intrat în cameră îmbrăcat în pijama şi cu părul ciufulit.

-Ce faci? mă întreabă el.

-Mă pregătesc. Tu de ce eşti încă în pijama?

-Pentru ce te pregăteşti?

-Pentru şcoală?

-Sophie, azi nu se face şcoală, e încă vacanţă.

Am rămas mască.

-Glumeşti, nu? Atunci excursia la Paris?

-Ce excursie? Nu ştiu de nicio excursie. Poate ai visat tu. Aş vrea eu să merg la Paris.

Parcă mi-a căzut cerul în cap. Toată excursia noastră la Paris a fost un vis? Tot? Nu pot să cred.

-Glumesc, bleago!

I-am tras încet un pumn în umăr.

-Eşti un bou!

-Dar serios, nu se face şcoală azi.

-Să te şi cred.

-Toţi dorm.

-Şi tu de ce eşti treaz?

-Mi s-a făcut foame şi când am trecut pe lângă camera ta am văzut lumina aprinsă şi am vrut să văd ce faci.

-Bine, mersi. Acum te poţi duce să bagi în tine, eu trebuie să mă culc înapoi.

L-am împins, am deschis uşa şi l-am dat afară. M-am schimbat înapoi în pijama şi m-am trântit în iubitul meu pat.

* Peste 30 de minute*

Nu pot să adorm. Mi s-a dus tot somnul. Stau în poziţii incorfontabile. Mă ridic din pat şi ies din cameră şi mă duc în bucătărie. Deschid uşa frigiderului şi îl analizez cu atenţie. Scot cutia de lapte si torn lichidul alb în ibric. Până se încălzeşte laptele scot cerealele de ciocolată şi plicul de cacao din dulap. Iau un castron şi o lingură şi pun patru linguri de cacao în castron. Torn laptele şi cerealele şi mă aşez la masă. De mult timp n-am mai avut o masă aşa liniştită. Termin de mâncat şi îmi pun castronul şi lingura în chiuvetă. Urc înapoi în camera mea şi mă îmbrac cu hainele cu care m-am îmbrăcat acum o oră. Îmi pun geaca de piele şi ies din casă. Merg până la jumătatea curţii şi mă gândesc că ar fi mai bine dacă să mai aştept vreo două ore. Este prea frig acum. Intru înapoi în casă şi mă arunc pe canapeaua din living aprinzând televizorul. Mut programele negăsind absolut nimic interesant. E aşa linişte în casă, nici musca nu se aude. Cred că vecinii sunt cei mai fericiţi atunci când noi dormin sau suntem plecaţi de acasă.

*Peste o oră jumate*

Este 10:24. Îmi iau chitara şi caietul meu cu cântece şi le bag în husa chitării. Mi-o pun în spate şi cobor. Încă nu s-a trezit nimeni, dorm toţi duşi. Le scriu un bilet spunându-le că am ieşit la plimbare ca să nu se panicheze că am dispărut (Kyle) sau că m-a furat unu' care vrea să mă violeze şi după să-mi vândă organele.

Am pornit spre parc, spre părculeţul acela mic şi liniştit unde am scris cântecul şi Brian mi l-a citit. Pe drum am trecut pe lângă Starbucks. Mi-am luat un frappuccino şi când am vrut să mă aşez la masă ghiciţi peste cine am dat: Brian şi Caroline. Noroc că nu m-au văzut. Ce bine că mi-am luat şapca. M-am aşezat undeva aproape de ei. Mi-am pus chitara lângă scaun şi mi-am scos telefonul din buzunar prefăcându-mă că vorbesc cu cineva prin mesaje. Nu îmi place să trag cu urechea, dar poate fi ceva important. Nu auzeam mai nimic. Vorbeau prea încet. Dintr-odată Brian se apleacă spre Caroline. Mi-a stat inima în loc. S-a aplecat şi mai mult. Sinceră să fiu nu ştiu dacă îi vreau împreună. Ea e căsătorită, cred că mai e, dar probabil s-a dus de râpă tot. Dar Brian e singur, adică nu e singur, îl are pe Tylor. Îi vreau împreună, vreau să fie din nou împreună şi să fie fericiţi, să fim o familie unită. Dacă se vor împăca vor sta împreună în aceeaşi casă alături de Tylor şi Brian n-o să mai vină acasă cu nicio femeie străină şi n-o să mai bea. Doamne, sunt aşa fericită.

El s-a aplecat şi mai mult dea, dar nu spre buzele ei, ci spre urechea ei. I-a şoptit ceva, doar i-a şoptit ceva. Amândoi şi-au îndreptat privirea spre mine. I-a spus că mă holbam la ei? Cum şi-a dat seama? Nu mai contează asta. M-am ridicat, mi-am luat chitara şi frappuccino-ul şi m-am îndreaptat spre ei.

-Trebuie să vorbim! le-am spus eu. Veniţi după mine.

Am ieşit şi m-am îndreptat spre parc cu ei pe urmele mele.

-Vrei să te ajut cu chitara? m-a întrebat Brian.

-Nu, mă descurc şi singură.

Am ajuns în parc şi ne-am oprit la o bancă.

Cred că am mers prea repede pentru că Caroline s-a pus direct pe bancă şi-şi trăgea sufletul şi avea şi tocuri în picioare.

-De ce nu vă împăcaţi? am întrebat direct.

-Poftim? întreabă amândoi la unison.

Telefonul a început să-mi sune în buzunar şi eu l-am scos răspunzând.

-Staţi, le-am spus celor doi adulţi din faţa mea. Ce e? Am treabă, nu pot vorbi acum, vorbim mai tarziu, ok? Pa!