My strange life (PAUZĂ)

Capitolul 13

Am fost trezită de gălăgia de jos. Câtă nesimțire. Adam intră în camera mea fără să bată. Tipic. Începe să bată cu o lingură de lemn într-o tigaie.

-Dacă mai bați o singură dată în porcăria aia o să faci cunoștință cu pământul! mă răstesc la el.

-Plecăm peste o oră, spune ridicând din umeri și iese din cameră.

Mă uit la ceas și văd că e ora 11. Oftez și mă duc la baie. Fac un duș scurt, mă spăl pe dinți și mă îmbrac. Cobor în bucătărie ignorându-i pe toți și mă așez la masă. În fața mea este o farfurie cu un sandviș, dar o să rămână acolo. Mă ridic și mă duc în living. Mă așez pe canapea și aprind televizorul, dar fratele meu se pune în fața mea.

-Ai mâncat?

-Da, mint eu.

-De ce nu mănânci nimic? Nici ieri nu ai mâncat. Ce e cu tine?

-Nimic. Acum scuză-mă. Mă duc să mă pregătesc. Mă ridic și Kyle mă prinde de mână. Se uită câteva secunde în ochii mei și mă lasă să plec. Intru în sală și mă așez într-un colț.

Nimeni nu știe ce e cu mine. Nimeni nu mă înțelege. Nu înțeleg de ce Ryan mă urăște. Noi doi am fost foarte apropiați de când eram mici. Ce i-am făcut? Nu înțeleg.

Mai stau câteva minute și apoi mă duc în camera mea. Îm iau rucsacul şi cobor.

-Deci, începe Sam. Kyle și Adam conduc, Kim și Sophie merg cu Kyle și restu cu Adam. V-ați luat sacii de dormit? Noi dăm din cap și ieșim din casă. Urc repede în mașină și îmi pun căștile.

Mergem deja de jumătate de oră și eu deja m-am plictisit. Kyle și Kim vorbesc, pe mine nici nu mă bagă în seamă, parcă aș fi invizibilă.

-Am ajuns, spune fratele meu. Cobor din mașină și îi văd pe ceilalți.

-Când ați ajuns? îi intreb.

-De un sfert de oră, îmi răspunde Chloe.

-Kyle, nouă de ce ne-a luat atâta să ajungem?

-Voiai să montezi corturile?

Intru în primul cort pe care îl văd și mă pregătesc să despachetez, dar vocea lui Ryan mă întrerupe.

-Ce cauți aici? Ăsta e cortul meu.

-Scrie cumva numele tău pe el?

-Nu, dar eu l-am vazut primul.

* * *

Stăteam în cort cu Chloe și cu muzica tare. Mda, nu au mai fost corturi libere că fraierii au luat doar cinci.

-Opriți muzica, tulburați liniștea! spune Adam.

-Vai , îi tulburăm liniștea lui Adam, ce o sa ne facă? spune Chloe. El își dă ochii peste cap si pleacă. Ieșim și noi încet fără nicio problemă. Ceilalți pregăteau focul și restul lucrurilor. Îl văd pe Ryan ieșind din cort doar în pantaloni scurți.

-El stă singur în cort? o întreb pe Chloe.

-Da.

-Nu-i corect, spun mergând la fratele meu. Și eu vreau să stau singură, el de ce tebuie să stea singur? îi reproșez fratelui meu.

-Că sunt mai special, spune Ryan făcându-mi cu ochiul.

-Trebuie să stea și el cu cineva.

-Okay, veți sta voi doi într-un cort, spune Kim.

-Dar-nu mă lasă să termin.

-Ai zis că nu vrei să stea singur în cort, așa că n-o să stea. Acum hai să ne pregătim pentru foc.

Peste 10 minute ne-am așezat în jurul focului. Toți vorbeau și râdeau, iar eu tot ce am putut face a fost să mă gândesc de ce mă urăște Universul.

-Ne mai trebuie lemne, zice Adam. Sophie, Ryan, duceți-vă să aduceți.

-Tu glumești, nu? E beznă și mă trimiți cu ăsta?! mă răstesc eu. Mișca-te!

Mergeam tot în față cu amărâtă de lanternă cu bateria pe moarte. Dintr-o dată lanterna s-a stins și eu m-am oprit. Mi-am dat seama de un singur lucru: sunt singură, Ryan nu mai e cu mine. M-a lăsat singură în mijlocul pădurii. Se aud pași. Dacă e un lup o să mor. Cineva sau ceva mă prinde de umeri și țip cât pot eu de tare. Să nu mai pomenesc că prietenii mei minunați au pomenit și de povești de groază.

-Hoo, mai ușor că trezești și morții, spune o voce. Instantaneu îmi dau seama că este Ryan.

-Ești idiot!? Credeam că o să mor!

-Eh.

-Ai auzit asta? îl intreb speriată.

- Ce?

-Pași. Ryan, dacă e un lup? O să mor și eu nu vreau. Sunt prea tânără să mor, nici 17 ani nu am.

-Practic ți-o faci singură.

-Ryan, n-am chef acum de prostia ta. Unde îți e lanterna?

-Am pierdut-o.

-Cum...lasă.

-Totul va fi bine. Ne întoarcem acum la ceilalți...dacă aș mai știi drumul...

-Ah, deci nici drumul nu-l știi. Ești un geniu. Din cauza ta trebuie să dorm și cu tine. Mai bine rămâneam cu Chloe.