My strange life (PAUZĂ)

Capitolul 14

Sunt la mall cu Kim și Chloe și încerc să mă hotărăsc ce să-mi cumpăr. Da, ne-am întors din excursia aia blestemată ieri. Eu și Ryan am rătăcit prin pădurea aia 3 ore nenorocite, apoi a mai trebuit să dormim și împreună. Întocându-mă în prezent am o problemă mai importantă.

-Eu mă duc în Forever 21, zic lăsându-le singure pe fete.

Îmi aleg patru tricouri, unul alb cu Mickey Mouse, unul galben cu Spongebob, unul gri cu un cățel pe care scrie " Nobody is perfect" și ultimul e negru cu un craniu pe el. Mi-am luat și două perechi de blugi și o pereche de tenişi. Mă îndrept spre casă dar mă ciocnesc de cineva.

-Scuze, nu am fost atent, spune tipul. E mai înalt decât mine cu un cap, are ochii căprui și părul șaten deschis. E drăguț.

-Nu, eu trebuie să-mi cer scuze, a fost vina mea. Eu sunt Sophie.

-Carter. Îmi pari cunoscută. Știu! Ești fata nouă de la rampă, nu?

-Da...ești prieten cu Aiden, nu?

-Da, într-un fel...Și de cât timp stai aici?

-Păi nu de mult timp. M-am mutat aici cu fratele și prietenii mei.

-E frumos aici, sunt multe lucruri tari de vizitat, spune îndreptându-se spre casă.

-Până acum am stat în casă sau doar la rampă.

Telefonul începe să sune și văd numele lui Kim pe ecran.

-Unde ești? mă întreabă disperată.

-La casă vin acum. Trebuie să plec ne mai vedem. Pa!

-Stai! îmi întinde un bilețel cu un număr de telefon.

-Mersi.

Ies din magazin și dau de prietenele mele care se uită curioase la mine.

-Cine e tipul? mă întreabă Chloe.

-E un prieten de a lui Aiden, e de la rampă, îi răspund.

Intrăm în casă obosite și dăm de o cocină de porci și muzica la maxim. Deci asta se întâmplă când nu suntem acasă. Mă duc în bucătărie să-mi iau ceva de mâncare. Găsesc o cutie de pizza si o iau repede și urc la mine în cameră. Când intru în cameră îl găsesc pe Ryan jucându-se cu sutienele mele.

-Ce dracu cauți tu aici și de ce umblii cu lucrurile mele? mă răstesc la el.

-Așa cum ai făcut și tu cu chitara mea?

-Ieși!

El iese și eu trântesc ușa după el. Îmi pun toate hainele la loc și îmi fac curat în cameră. Îmi pun tricoul cu Spongebob și o pereche de pantaloni de trening gri. Cobor și îi găsesc pe băieți făcând curat.

-Copil mic, spune Ryan.

Îl ignor și ies din casă. Mă duc în chioșc și mă așez pe bancă. Îmi scot telefonul și îi trimit mesaj lui Carter.

"Ce faci?"

"Bine, cine ești?"

"Sunt Sophie =)))"

"Aa, sunt la rampă. Tu ce faci?"

"Acasă, stau sigură."

"Nu mai pot vorbi, scuze. Pa!"

E doar ora 4 p.m. și eu mă plictisesc de moarte. Kim și Kyle cred că stau împreună și restu se joacă jocuri video.

* * *

-Eu plec, strig ca să mă mă audă toată lumea.

-Unde? mă întreabă Adam.

-La rampă.

Ajung la rampă și îl văd pe Aiden.

-Hei, Aiden!

-Hei. Nu te-am văzut demult. Unde ai fost?

-Într-o excursie nenorocită, dar sunt vie.

-Uite, s-a întors talentata, spune Alexis.

-Las-o Alexis, spune Carter venind lângă mine.

-Mă descurc. Mai bine las-o așa, n-am chef de tine.

Mă urc pe un motor, îmi pun casca și plec.

Los Angeles-ul e foarte frumos, cred că oricine și-ar dori să vină aici, măcar pentru o zi, iar eu, care locuiesc aici de aproape o lună și nici nu părăsesc casa. Viața mea e atât de ciudată, în orice loc merg îmi fac dușmani, parcă sunt un magnet care atrage ura. Cei care au bani sunt iubiți de toată lume, de exemplu Sarah. Are tot ce-și doarește, dar răutatea ei e mai presus de orice. Și eu am bani, am haine scumpe, casă mare, dar sunt opusul ei, toată lumea trebuie să aibă ceva cu mine.

Mă opresc în fața unui magazin ca să-mi iau o sticlă de apă. Trec pe lângă o femeie de vreo 30 de ani, blondă cu ochii albaştrii, îmbrăcată elegant. Seamănă foarte bine cu mama. Poate îmi e atât de dor de ea că halucinez.

-Sophie? Sophie Williams? Chiar tu ești? mă întreabă aceasta foarte uimită și fericită în același timp.

-Da...eu sunt.

-Sunt mătușa ta, sora mamei tale.

-Eu am o mătușă?