Păcatele Evei

XXIII

„Cad în jos și tu ești cel care m-a transformat într-un înger fără aripi. Dar chiar și așa, încă te iubesc"

  Domnișoara Davis se întoarse la Londra a doua zi după ce Eva aflase despre „trădarea" lui Brian. Dar, chiar dacă-și dorea nespus ca Eva și Brian să termine a lor aventură care nu-i aducea nimic bun fetei, totuși se miră nespus aflând că Eva se închisese în camera eu și refuzase să mănânce ceva.

  Preocupată, Emily merse întâi s-o vadă pe Christine, care se afla în acele clipe în curtea din spate, ca s-o întrebe ce se întâmplase de Eva recurse la un astfel de gest în cele din urmă. Doamna Bircham însă doar ridică din umeri și ceru să fie lăsată singură.

  Anume asta și ura Emily la Christine: a ei indiferență, căci mereu când cineva suferea în a ei casă ea se făcea că nu-i pasă. Și, chiar dacă alții ar fi putut crede că Christine pur și simplu se prefăcea, Emily știa prea bine că nu-i așa, căci îi știa prea bine caracterul acesteia și că nu dădea doi bani pe alții, dar ținea atât de mult la propria persoană. De aceea, se decise în cele din urmă să afle singură tot ce se întâmpla în acele clipe și să acționeze: într-un fel sau altul, chiar dacă asta însemna să acționeze pe la spatele Christinei.

  Înainte însă să se ducă în camera Evei, Emily o rugă pe bucătăreasă să pregătească o gustare ușoară, un ceai, și ceva fursecuri. Apoi, cu tava în mână, urcă încet scările și ciocăni de două ori în ușă.

  Eva însă doar la al treilea ciocănit reacționă cu un strigăt: „doar lăsați-mă odată în pace. E chiar atât de dificil?" Iar al ei răspuns, mârâit printre lacrimi, se auzi atât de ciudat în jur.

  Emily însă era la fel de încăpățânată dacă nu chiar mai mult decât Eva. De aceea continuă să ciocănească în ușă până când aceasta nu veni și-o deschise, trântind-o de perete.

  „Am spus că vreau să fiu lăsată în pace. Vă rog, vreau să fiu lăsată în pace," răcni Eva, tremurând din toate mădularele din cauza plânsului.

  „Iar eu consider că-i mai bine să spui cuiva ce ai pe suflet și să nu ții totul pentru tine," spuse Emily sec, intrând în cameră și lăsând tava pe masă. Apoi se întoarse spre tânără și spuse calm: „Și acum spune-mi: ce s-a întâmplat?"

  „Nimic important," îi răspunse Eva printre lacrimi, așezându-se în cele din urmă pe pat, căci simțea slăbiciuni în tot corpul și nu se putea ține prea bine pe picioare, iar tot acel dezastru interior și a ei slăbiciune exterioară și interioară se datorau fără doar și poate trădării lui Brian.

  Dar Eva decise să tacă nu pentru că-i era rușine să-i vorbească domnișoarei Davis despre a lui trădare, ci pentru că Brian îi ceruse să păstreze al lor mare secret după ce petrecuseră prima noapte împreună. Pentru ce, cum, și de ce, el nu-i spuse, căci decise că ai da mai multe detalii fetei ar fi putut-o pune în încurcătură.

  Eva însă păstră a lor legătură sacră în mare secret, căci pentru ea acele momente petrecute împreună erau ceva unic și extrem de personal. De aceea nici nu spuse nimănui despre cele întâmplate între ea și Brian, și nici lui nu-i ceru prea multe explicații.

  Ba mai mult, ea păstră tăcerea și pentru că începu să simtă tot mai frecvent a doamnei Bircham antipatie, un sentiment care deveni cât de curând și al ei, și a-i spune Christinei sau lui Emily despre ale ei sentimente i se părea o trădare enormă față de propria persoană. De aceea, prin tăcere, ea decise să protejeze acel boboc de trandafir numit iubire pură, ca să-i dea posibilitatea acestuia să înflorească ulterior într-un frumos trandafir roșu, simbolul iubirii pasionale și al credinței, cum i se părea ei.