Păcatele Evei

XLIII

„Lacrimile tale nu valorează nimic atâta timp cât nu ești liber"

  Albert aruncă furca în stocul de paie, văzând trăsura lui Keen părăsind proprietatea, și făcu câțiva pași spre casă. Însă deodată se opri și se uită spre fereastra de la parter și văzu cortina dată ușor într-o parte, semn că cineva spiona plecarea detectivului cu aceeași nerăbdare pe care o simțise și bărbatul în suflet.

  De fapt, de când îl văzuse pe Keen așteptând în fața casei, Albert simțise că ceva rău se va întâmpla, dar nu știa sigur ce consecințe va avea acea vizită în cele din urmă. Și, pentru prima dată în multă, vreme și-ar fi dorit ca Eva să fi trecut pe lângă detectiv și să intre în casă. Fata însă se prefăcuse că nu auzise șoapta lui când el îi dădu mâna să coboare din trăsură, iar când capetele lor se apropiară, el spuse: „feriți-vă de acest câine, domnișoară Stonebridge. Niciodată nu știți când poate să muște." Fata în schimb doar surâse și apoi urmă ceea ce urmă.

  Tot timpul discuției dintre Eva și Keen, căruțașul se străduise să fie prin preajmă, căci nu știa la ce să se aștepte de la detectiv, dar și tânăra nu era în condiții extrem de bune pentru a petrece mult timp afară, iar asta era ceea ce-l speria cel mai mult pe Albert: să nu se întâmple ceva cu ea, căci Eva ajunse în timp pentru el asemeni unei fiice, pe care și-ar fi dorit s-o protejeze de rău.

  Dar cel care trebuia protejat în cele din urmă era Keen, căci Albert observase culoarea palidă din obrajii detectivului după ce Emily îl lăsă baltă în mijlocul curții și intrase în casă. Însă ceva îi spunea lui Albert că de fapt Keen mai mult se grăbise să plece după ce-l privise, de parcă ar fi văzut ceva ce n-ar fi trebuit să vadă. „S-o fi speriat de furcă?" se întrebă Albert. „Nu cred. Nu pare genul care să se sperie atât de ușor. Și totuși, a lui plecare bruscă, de parcă ar fi fost gonit de diavol, mă pune pe gânduri. Sigur pune ceva la cale. Dar... ce anume?"

  Cu o seară în urmă, mersese la hotel să îndeplinească ordinele domnișoarei Davis. De fapt vruse să trimită pe altcineva, dar se răzgândise la jumătate de drum, căci acea trebușoară era de maximă importanță și nu-și putea permite luxul de a da greș. Dar când ajunse în grădina hotelului și analiza clădirea pentru a găsi locul potrivit pentru a o escalada și ajunge la fereastra de la camera detectivului, Albert îl văzuse pe Keen la fereastră și-și dădu seama că mai bine așteaptă până acesta adoarme. Așa că se ascunse urcându-se într-un copac. Fiind sus se minună văzându-l pe Keen survolând împrejurimile cu ochii lui de vultur: „a simțit moartea suflându-i în față," murmură Albert. „Sigur a fost copoi în altă viață. Altă explicație nu am pentru nasul lui ce prinde mirosurile de la kilometri distanță."

  Apoi Keen închise bine fereastra și stinse lumina. Jumătate de oră mai târziu, Albert se dădu jos din copac și cu greu reuși să se urce până la al doilea etaj. Dar dădu peste surpriza că Keen închisese atât de bine fereastra încât era imposibil să o deschidă pe dinafară. „S-o sparg?" își spuse Albert. „Nu, ar fi prea riscant și prea multe bătăi de cap din cauza zgomotului."

  Se decise să încerce să intre în hotel până la urmă. Dar mai întâi numără a câta fereastră era cea de la camera lui Keen și-și schiță rapid în cap cam cum ar arăta hotelul pe dinăuntru, căci o mapă a clădirii nu avea și să „cumpere" pe cineva să-l ajute: nu prea-i surâdea idea.

  Intră mai apoi tiptil în hotel și se furișă prin locurile cufundate în întuneric, căci recepționistul moțăia pe scaunul lui, în timp ce ochelarii puși neglijent pe nas, practic atârnau în jos, făcându-i respirația să-i fie mai șuierătoare ca niciodată. Asta îl alarmă pe Albert, căci știa din proprie experiență că atunci când respirația unuia nu-i liniștită atunci somnul celuia nu-i profund și orice mișcare bruscă sau negândită poate fi o catastrofă și să fie descoperit, iar el cu siguranță nu avea o explicație pentru prezența lui în hotel și mai ales la acea oră târzie din noapte. Plus la asta, recepționistul îl văzuse cu o zi mai înainte când Emily fusese la hotel și astfel putea face cu ușurință legătura dintre cei doi.