Păcatele Evei

V

„Nu căuta răzbunare. Răzbunarea te v-a căuta pe tine în cele din urmă ca să regleze conturi"

  „Brian Beneath este un idiot prost și arogant," a fost primul gând avut de Alfred după plecarea lui Brian. Și nu era întâmplător acel gând, căci îl avuse pe cel mai de temut dușman pe care-l putea avea, în propria casă: căutând să se răzbune pe el, să-i ia averea. Dar el, Alfred Stonebridge, nu-i atât de prost încât să permită unuia să-l deposedeze de-ale sale bunuri.

  Mai mult: aceea nu era doar o simplă dușmănie, ci o rivalitate de ani de zile, care începuse cu Baron Beneath și părea să se termine cu al său fiu, Brian, care părea extrem de decis să termine cu „domnia" lui Alfred, să-l îngenuncheze în fața mormântului acelui lord îndurerat, care la ai lui 40 și ceva de ani visase să se căsătorească c-o tânără de doar 17.

  Și iar acel gând schiță un zâmbet tâmp pe fața lui Alfred, care nu putea crede nici până atunci că cu 16 ani în urmă reușise să câștige în fața unui om atât de influent precum fusese Baron Beneath: el, Alfred Stonebridge, un pierde vară și fiul unui fermier nu prea bogat și influent.

  Dar, acel gând despre al său tată îl făcu pe Alfred să se cutremure, căci încă-și amintește că cu 16 ani în urmă, datorită rușinii simțită după fapta fiului, Halton Stonebridge căzuse pradă deznădejdii și, după luni de îndelungă „tortură," tot avându-i pe oamenii lui Baron suflându-i în ceafă, dispăru și el.

  Nimeni nu-l văzu atunci pe Halton plecând, la fel cum nimeni n-avea nici cea mai mică idee unde-ar putea fi. Nici chiar soția și fiica, pe care le lăsase în voia sorții, nu știau pe ce drum apucase în cele din urmă bătrânul fermier ca să fugă de soartă.

  Iar asta păru suspect pentru mulți și, cât de curând, orașul se divizase în două grupuri, care șopteau în mare secret despre cele întâmplate și despre cele ce-aveau să vină. Dar, cel mai interesant dintre toate, era faptul că între cele două grupuri apărură altele mai mici, fiecare susținând propria teorie despre cele întâmplate.

  Astfel, parte din localnici era de partea lui Baron, condamnând nerușinarea Stonebridge-lor. Pentru ei și tatăl și fiul erau de-o potrivă: persoane nerușinate care-și părăsiseră casa și masa, lăsaseră în urmă poziție socială și familie, doar pentru a pune mâna pe-o viață care nu era a lor, luând locul altcuiva într-o casă de oameni buni și înstăriți. Dar aceștia la fel nu se gândiseră niciodată că Helen Walker nu fusese nicicând soția lui Baron. Dar simplul fapt că Baron o considerase demnă să împartă același dormitor cu el o făcea de neatins pentru alții.

  A doua parte din localnici era totuși indecisă. Ei preferaseră să nu țină partea nimănui și găseau mult mai interesant să asculte acele bârfe și să le disece în mici bucăți, formând, pe ascuns, propria lor teorie. Ba chiar limbile lungi ajunseseră să susțină că Halton Stonebridge nu fugise niciodată din Image, ci fusese ucis în mare secret de asasinii lui Baron Beneath, care-și dorise ca măcar astfel să-și spele rușinea. Și cel mai interesant era faptul că nimeni nicicând nu încercase măcar să atace acea teorie. Ba mai mult, fiecare din cei ce auzeau acea teorie păstra tăcerea cu privire la acest mare secret, chiar dacă auziseră sau erau siguri că Halton fugise totuși și că nimeni nu-l ucise.

  Moartea lui Baron puse totuși sfârșit acelei povești fără sens. Apoi, limbile lungi începură ai blama din nou pe Stonebridge pentru că erau responsabili de moartea unui om atât de bun. Și, astfel, lunile au trecut și, în mare secret, soția lui Halton își căsătorise fiica cu un preot dintr-un orășel îndepărtat, încercând să-i salveze măcar ei onoarea, iar curând după aceea se mută în casa lor pentru a avea grijă de nepotul care era pe cale să se nască.