Păcatele Evei

LXXIII

„Și bărbații plâng atunci când inima doare"

  „Numai tu ești de vină pentru cele întâmplate lui Bardain," strigă Stan înfuriat, aruncându-se asupra lui Colby, când acesta se dădu jos de pe capră și vru să se apropie de ușa trăsurii ca s-o deschidă. Numai că n-apucă să facă nici 5-6 pași, când îl simți pe Stan asupra lui și cei doi se rostogoliră pe pământ, câțiva metri de lângă trăsură.

  „Colby, ce se întâmplă?" se auzi glasul lui Shelby din trăsură. Numai că ajutorul său era prea ocupat să se apere de pumnii lui Stan, pe care acesta-i cărăbănea asupra omului pe care ajunse să-l urască într-o noapte cum nu urâse pe nimeni la viața lui. Și cum n-avea să-l urască pe Colby, când, cu o seară în urmă, se furișase în conacul lui Storm, în urma lui Keen și a lui Brian și auzise tot ce ei vorbiseră?! Numai că atunci n-avu timp sărmanul să-i arate lui Colby de ce-i în stare, căci pe vremea când fusese doar un cerșetor, Stan învățase să se apere și să-i apere și pe cei pe care-i iubea, iar Stan ajunse să țină cu adevărat la Bardain în acel scurt timp cât trăiseră împreună.

  De aceea, de imediat ce observase acea trăsură străină intrând pe proprietatea lui Stonebridge și-l recunoscuse în persoana căruțașului pe Colby, Stan se decise că-i momentul să-i care acestuia măcar câțiva pumni în spate ca să-și răcorească sufletul.

  „Tu l-ai făcut să dispară! Numai tu ești de vină!" se tot auzeau strigătele lui Stan care se lupta cu îndârjire cu Colby.

  Numai că Colby, fiind mai experimentat în ale luptei și apărării, reuși în cele din urmă să-l arunce pe băietan cât colo de pe el și, dintr-o săritură, se ridică în picioare.

  Stan însă nu se liniști: nici după ce lovi cu putere roata trăsurii după ce se rostogolise pe pământ când Colby-l aruncase de pe el. Așa că, când simți că-i în stare să se ridice o făcu și privi la rivalul său cu ochii unui taur înnebunit.

  „Încetează!" îi strigă Colby în momentul în care înțelese că Stan n-o să renunțe. „Dacă vrei să reglăm conturi o putem face mai pe urmă. Mai întâi trebuie să..."

  Stan însă nu-l asculta de fel și, dintr-o smucitură, sări iar asupra lui Colby. Numai că se duse dea berbeleacul, trecând pe lângă acesta, când Colby sări în lături și se feri astfel de atacul băiatului. Asta însă nu-l răcori pe Stan care, atunci când se opri din rostogolit iar, căci după ce trecuse pe lângă Colby căzu ulterior în genunchi și, din cauza inerției, se rostogolise iar câțiva metri, se ridică din nou în picioare și se întoarse încet spre Colby, aruncându-i săgeți ucigătoare din ochi: „ești trup!" îi șuieră băiatul printre dinți. „Numai din cauza ta un om bun ca Bardain a dispărut în cele din urmă. Numai din cauza că..."

  „Încetează, Stan!" auzi băiatul glasul poruncitor al lui Brian, căci acesta, auzind strigătele lui Colby, Stan, și Shelby prin fereastra deschisă a biroului său, căci simțise nevoia de aer curat, fugi într-un suflet afară, convins că dacă nu intervine, ceva rău se va întâmpla. Și avu dreptate, căci odată ajuns afară, văzu lupta dintre Stan și Colby și că Shelby încerca fără succes să iasă afară din trăsură. De aceea și decise să se apropie și să întrerupă acea nebuneală, căci chiar și dacă-l amenințase pe Shelby cu o seară în urmă, totuși vedea în persoana lui un invalid și nu-l lăsa inima ca acesta să se rănească și mai mult, căci de-ar fi reușit în cele din urmă să deschidă ușa trăsurii celeia și să se târască în afară, cu siguranță ar fi căzut, căci trăsura era destul de înaltă și greu de coborât pentru un bătrân, mai ales unul precum Shelby Storm care nu se putea deplasa de unul singur.