Păcatele Evei

LXXII

„Amintirile sunt ca un cuțit cu două tăișuri: pe deoparte încălzesc sufletul, pe de alta te pot distruge"

  După plecarea lui Keen, bătrânul fierar privi îndelung spre acel arțar sub care el și Bardain îl văzuseră pe Colby așteptând în acea ultimă zi când el îl văzuse pe bunul său prieten. Și totuși, chiar dacă era o noapte neagră în jur de-o puteai tăia cu cuțitul și nu se vedea bine la nici un metru în față, fierarul preferă totuși să se holbeze la noapte și noaptea la el de parcă cei doi s-ar fi spionat unul pe altul în încercarea lor disperată de-a pune lucrurile cap la cap și de-a înțelege ce mama naibii s-a întâmplat totuși de Bardain Jones dispăruse așa pe nepusă masă și fără a trimite vorbă măcar celor care țineau cu adevărat la el.

  Dar totuși și noaptea ceea și bătrânul erau încăpățânați și nu-și spuseră mare lucru unul altuia: își amintiră doar fragmente, ca să se despartă în cele din urmă în clipa când bătrânul închise ușa și trase cu grijă zăvorul.

  „Se întâmplă ceva, Abel?" îl întrebă soția, când acesta ajunse din nou în sufragerie, căci ea nu dormise cât timp el vorbise cu străinul, căci îi era oarecum ciudat pe suflet, mai ales după ce-și auzise bărbatul văietându-se de atâtea ori că n-auzise nici măcar un cuvânt de la Bardain în ultima vreme.

  „Nimic important," răspunse bătrânul ursuz și se așeză din nou la masă. Dar, deși întinse mâna după ulciorul cela cu tărie în care m-ai rămase ceva pe fund, nu-și turnă totuși în pahar, ci rămase așa, cu mâna întinsă și cu gândurile pierdute undeva. Abia când soția îi puse în față o farfurie cu câteva plăcinte, tresări omul și-o privi îndelung, și-o văzu așezându-se pe același scaun pe care stătuse și Keen mai înainte și, luându-i ulciorul din mână, ea singură-i turnă din pahar, căci își știa bărbatul mai bine de cincizeci de ani și, deși nu iubea omul ei să bea atât de mult, m-ai erau și astfel de zile când era abătut, complet în afara realității, când voia să stea singur cu un pahar de tărie în fața lui și-a atât.

  Și totuși, chiar dacă o frământau și pe ea atâtea întrebări, femeia tăcu și doar își privi îndelung bărbatul care rupse o bucată din plăcintă și-o rumega încet, privind atent la mâinile trudite ale soției care mângâiau încet acea față de masă, de parcă ar fi vrut să îndrepte „ridurile" de pe propriile mâini.

  „Ascultă, Eillen, cum crezi: uneori e bine de revelat secretele altora?" întrebă bătrânul în cele din urmă, atingând de data asta paharul și mângâindu-i îndelung marginea umedă.

  „Depinde de secrete," murmură femeia, zâmbindu-i blajin. „De secretele celea pot ucide pe cineva, atunci e mai bine să le trecem sub tăcere. Dar de pot salva ele viața cuiva la care ținem atât de mult e mai bine poate și să le spunem."

  „Dar totuși, dacă nu suntem siguri de ce-i bine și ce nu, ce-ar trebui totuși să faci?"

  „Să ne ascultăm inima și de ne spune ea că-i bine să deschidem gura, atunci e bine s-o facem. Dar de ne spune ea să ne ținem limba după dinți, atunci nici dacă te mănâncă ea îndelung și te îndeamnă la spus povești să nu-i dai frâu liber, iar de vezi că ea-i slobodă și-ncearcă să-și facă de cap, atunci mușc-o până la sânge da nu-i da voie să te bage în probleme."

  Ale soției înțelepte cuvinte îl făcură pe Abel să zâmbească, căci deși erau ambii zgârciți la vorbă și preferau să se înțeleagă unul pe altul dintr-un cuvânt, m-ai erau și astfel de zile, când se puneau ambii sentimentali și m-ai scăpau din al lor suflet câte un sfat de pomină.

  În cele din urmă, bătrâna Eillen Miller se ridică de pe al ei scaun și, în drum spre cameră, puse o mână pe umărul soțului și-i spuse blajin în timp ce și el atingea a ei mână: „nu sta mult, măi Abele, căci chiar de-i greu pe suflet în astfel de clipe e totuși o zi și mâine, o zi în care trebuie de sculat de dimineață, de lucrat o zi întreagă și de pus capul pe pernă abia când e noapte târzie afară." Apoi, ea se îndreptă cu pași târâiți și înceți spre cameră, căci noaptea era într-adevăr târzie și era timpul de dormit. Numai că atât ea, cât și noaptea ceea știau prea bine ce fel de somn o să aibă cei doi bătrâni în noaptea ceea.