Păcatele Evei

LVII

„Niciodată nu te încrede în oamenii care nicicând nu ți-au fost prieteni"

  „Plecați undeva, doamnă Fabeau?" o întrebă Keen pe un ton jucăuș, văzând-o ieșind din casa doamnei Bircham și îndreptându-se în grabă spre partea din spate a casei unde o aștepta trăsura.

  Văzându-l pe detectiv în fața ei, zâmbind cu toată gura, Lorenne strâmbă ușor din nas și, după ce-și întoarse capul spre dreapta căutându-l pe Simon pentru a-i da ordin cu privirea măcar să aducă trăsura mai aproape și astfel să scape, Lorenne șopti un „cine dracu la m-ai adus și pe ăsta aici?" dar se văzu nevoită să se redreseze rapid și, zâmbind larg, îi întinse mâna lui Keen, încercând să pară surprinsă.

  „Domnule detectiv, ce surpriză să vă văd aici!"

  Keen însă o privi pe sub sprâncene: „cred și eu că e surpriză!" mormăi el pentru sine, ca mai apoi să-i întindă totuși femeii mâna pentru a o saluta, încercând astfel să-i facă jocul ei, dar să și câștige ceva timp pentru a o trage de limbă. „Cel surprins sunt totuși eu. Nu credeam că o să vă găsesc aici! Vă credeam în Brighton!" o înțepă el.

  „A naibii dobitoc!" își spuse Lorenne, privindu-l țintă. „În Brighton? De ce? Din câte țin minte mi se pare că v-am spus că aveam de gând să vin la Londra pentru... niște afaceri."

  Keen zâmbi șiret: „afaceri?! Interesante afaceri de altfel, doamnă Fabeau. În special găsindu-vă aici și, în legătură cu faptul că „mi-ați spus că vreți să plecați" - nu-ș de ce nu-mi prea amintesc eu despre asta."

  „Serios?! Nu v-am zis?! Probabil că mi-a scăpat din vedere. A fost fără vreun gând rău sau ascuns. Eu doar... mă grăbeam și..."

  „Cred și eu că te grăbeai. În special realizând faptul că nu am înghițit minciunile dumneavoastră sfruntate despre moartea lui Albert Shin," își spuse Keen.

  Totuși decise că a se juca dea șoarecele și pisica nu-i stă lui în fire și hotărî să treacă la atac cum îi era de obicei felul. „Domnișoara Davis, e aici cumva?"

  Lorenne înghiți sec în timp ce privea țintă la Keen. „Emily? Aici? Cu ce ocazie?" se interesă ea, prefăcându-se mirată.

  „Știu și eu?! M-am gândit că dând de probleme a decis să se întoarcă la origini. Sau poate... s-a gândit că revenind în Londra va da de domnișoara Stonebridge și astfel își va duce astfel planul la bun sfârșit?"

  Doamnei Fabeau însă replica detectivului nu-i fu pe plac și imediat îl străfulgeră cu privirea: „jucați un joc al naibii de periculos și murdar se pare, domnule detectiv," murmură Lorenne printre dinți. „Încercați să întoarceți cele spuse de mine împotriva mea. Însă...n-o să vă meargă."

  „De ce? Din câte știu n-am spus nimic neadevărat."

  „Credeți? Mie mi se pare total opusul. În special faptul că ați adus aici vorba despre Eva. Nu cred că copilul cela merită să fie bârfită pe la spate de detectivul care fusese angajat să dea de urma ei și care într-un final nu și-a îndeplinit rolul, ci a căutat să-și atingă propriile scopuri meschine, într-un final," îi spuse de data asta Lorenne pe un ton serios, preferând să alunge zâmbetul fals de pe buze și vorbind cu Keen ca de la egal la egal, căci prea prin multe probleme trecuse la viața ei ca să m-ai fie nevoită și acum să dea ochii cu un bădăran.

  Keen însă schimbă tactica și în locul zâmbetului larg de pe buze apăru unul șiret, cu doar o ușoară mișcare a colțului buzelor spre dreapta, fapt ce relata ideea de pândă. „Știe de ce venisem în Brighton. Ultima oară când ne-am văzut habar n-avea despre asta sau cel puțin doar bănuia. Acum e o certitudine. Cineva i-a spus despre ale mele planuri. Dar... cine? Emily? Christine Bircham sau... păpușarul?"