Păcatele Evei

XLVI

„Regretul e un lux pe care nu ni-l putem permite. Mai ales cu un prezent obscur plutind în jurul nostru."

  După vizita lui Albert și tot drumul până la Londra, Brian simți că totul se prăbușește peste el: cerul, amintirile, trecutul, căci îi era atât de teamă de ce se poate întâmpla de acum încolo. Dar cel mai mult îi era teamă să dea ochii cu Eva, care-l crezuse probabil plecat din țară și că demult renunțase la ea.

  „Mergem la casa doamnei Alice Huntington?" auzi el vocea lui Bardain, când intraseră deja în oraș și, privind pe geam, văzu forfota obișnuită de la periferie.

  „Nu. Să trecem mai întâi pe la biroul lui Keen. Am nevoie să aflu dacă a trimis ceva vești."

  „De ce? Credeți că acel om va mințit și că domnișoara Stonebridge nu-i în capitală?"

  „Nu e asta. Pur și simplu...," voia să afle dacă nu cumva Keen aflase ceva despre lucrurile despre care Eva fusese mințită, în legătură cu el. Plus la asta: își dorea să afle mai multe despre Emily Davis, căci deodată începuse s-o urască cu toată forța și voia să se răzbune. „De mult n-am simțit eu sentimentul ăsta în suflet," își spuse Brian. „Am crezut că a murit odată cu Alfred Stonebridge, dar se pare că m-am înșelat."

  În drum spre biroul lui Keen, îi ceru totuși lui Bardain să oprească în dreptul unui magazin de tutun, căci chiar dacă nu fuma de obicei, simți atunci nevoia, dar nu m-ai avea zare de tutun la el.

  Bardain sări de pe capră cu gând să se ducă el și să cumpere, dar Brian refuză: „așa-mi m-ai alung din gânduri," spuse el și, în drum spre ușa magazinului, dădu nas în nas cu Anne Ross. Se miră s-o vadă atât de gătită și arătând ca o adevărată doamnă, căci deși aflase despre a ei aventură cu Chesterman, n-o văzuse niciodată până atunci și-și aducea aminte de ea ca de o slujnică simplă, din casa Christinei Bircham.

  După ce răspunse la salutul fetei cu o ușoară înclinare a capului, Brian vru să treacă pe lângă ea, dar Anne își grăbi pasul și păși în fața lui, oprindu-l. „Nu ne-am văzut de mult, domnule Beneath," spuse ea și-i zâmbi.

  „Așa se pare," murmură Brian și dădu să treacă pe alături. Fata însă făcu un pas în dreapta și din nou îi îngrădi calea.

  „Zvonurile relației mele cu Luis se pare că au ajuns și la urechile dumneavoastră, și, din câte știu, niciunul nu aveți gânduri bune despre celălalt."

  „Orașul are și părțile lui bune," spuse ironic Brian, zâmbind. „Bârfele circulă mai repede ca aerul," iar asta o făcu pe Anne să râdă cu tot pieptul, de trecătorii îi priviră minunându-se că un om respectabil precum Brian Beneath ajunse să vorbească în stradă cu tânăra amantă a lui Luis Chesterman, pe care de altfel îl considera dușman.

  „Aici aveți dreptate și... cred că vor fi câteva bârfe și despre noi doi," spuse ea și privi în jur, la toți acei gură-cască care nu-și luau ochii de la ei.

  „Nu vă temeți de ce va putea spune...?"

  „...Luis? Despre mine și... dumneavoastră? Deloc, pentru că mă cunoaște prea bine și, plus la asta, n-are de ce se îndoi de mine, căci am ales să vă întâlnesc în plină stradă, în ochii lumii și nu într-un loc ferit."

  „Ați ales?"

  „Desigur. De fapt de mult încerc să mă apropii de dumneavoastră și... să mă răzbun. Să spunem însă că n-am avut ocazia până acum."

  „Să vă răzbunați? Pe mine? Pentru Chesterman?"

  „Aici vă înșelați. N-am de ce să mă răzbun în numele celui cu care-mi petrec... timpul. Sunt alții cărora le datorez... aceste sentimente „plăcute" din sufletul meu. Una dintre acele persoane e Christine Bircham. Sunt sigură că știți despre ce vorbesc."