Păcatele Evei

LXXVIII

„Aș vrea să reîntorc clipele de altă dată și să trăiesc așa cum aș vrea eu"

  „Eva!" strigă Brian dând buzna în biroul său. Se opri însă exact lângă ușă, căci cea care stătea în fața geamului, privind oarecum distrată la lumea de afară, era Sophie și nu Eva.

  Și i se opri sărmanului inima în loc înțelegând că ale sale speranțe se năruiseră iarăși asemeni unui castel din cărți de joc, căci fugise tot drumul de la grajduri până acolo, după ce una dintre servitoare-l anunță că are o vizitatoare și la întrebarea lui „cine?" femeia de vreo 30 și ceva de ani care era nouă în acea casă-l anunță simplu: „o doamnă extrem de elegantă. Și... s-a prezentat ca fiind a dumneavoastră soție."

  Tocmai de aceea și-o zbughi spre casă, ca mai apoi să ajungă în birou cu sufletul la gură, deși prima lui intenție fusese să intre în camera sa și să se schimbe de haine, căci era complet transpirat după galopul nebun pe spatele calului dea lungul câmpiilor Image-ului, în încercarea lui disperată de-a uita, de-a se simți mai bine, de-ași elibera coșul pieptului de acel vulcan care-l topea încet, deși ardea vâlvătaie în interiorul lui. Dar îl biruiseră sentimentele, emoțiile puternice ce dădură năvală în al său piept ca o avalanșă de pietre pe un pisc montan abrupt după un puternic cutremur, la gândul că fusese în sfârșit iertat, că Eva se întoarse și că totul va fi ca altă dată sau poate chiar mai bine.

  „Cum o m-ai duci, Brian?" întrebă Sophie cu glas stins, privindu-l totuși cu iubire, deși nicicând nu se gândise că e capabilă să simtă una ca asta pentru bărbatul care-i fusese soț mai bine de 7 ani. Și-l privi ea și cu dor, căci în cele câteva luni pe care Brian le petrecuse cu Eva în casa din Image, Sophie fusese mai mult singură, căci Marianne avea problemele ei pe cap și părea să n-aibă timp și pentru prieteni. De aceea, revăzându-l, Sophie retrăi parte din emoțiile trecute și, pentru o clipă doar, vru să întoarcă timpul, să ajungă din nou în noaptea nunții lor și să se lasă pradă iubirii lui vulcanice în loc să-i închidă ușa în nas și să-i spună să găsească fericirea în brațele alteia, căci... deși știuse atunci că fiind bărbat Brian nu se va mulțumi cu așteptarea și că va găsi numaidecât pe altcineva, nu se așteptase nicicând că el va găsi fericirea în brațele unei copile și că cea dată jos de pe piedestal va fi anume ea, Sophie Anderson Bell.

  Recăpătându-și în sfârșit răsuflarea, după ce inspiră adânc de câteva ori, revenindu-și astfel și din neplăcuta uimire de-ași revedea fosta soție și nu actuala iubire, Brian lăsă în sfârșit ușa în pace, închizând-o cu grijă în spatele lui, și se apropie de birou, privind totuși în altă parte și nu la Sophie care nu-l scăpa din ochi.

  „Sunt bine. Mulțumesc de întrebare," răspunse bărbatul sec, uitându-se aiurea peste un document lăsat la întâmplare pe masă. Și prefera el să nu privească în ochii Sophiei nu pentru că ar fi simțit remușcare pentru că o lăsase pentru o alta sau că s-ar fi sfiit, ci pentru că încerca să ascundă de ea faptul că fugise acolo crezând că-i Eva venită și că se dezamăgise văzând-o pe Sophie. Și... m-ai dorea bărbatul să ascundă asta tocmai pentru ca Sophie, rănită fiind de-al lui comportament, să nu încerce iar să-i rănească femeia iubită.

  „Mă bucur atunci... că ești bine," reuși să îngâne în cele din urmă Sophie, iar a ei tărăgănare-l miră pe bărbat care în sfârșit o privi și în locul privirii fixe, glaciale de altă dată, văzu cum Sophie privea distrată la a ei mănușă cu care se juca în mâini în acele clipe.

  Totuși bărbatul decise că dacă și dacă s-au revăzut după divorț, chiar și dacă aveau amintiri dureroase ambii, ar trebui măcar să păstreze aparențele și să respecte al lor pact de altă dată, un pact de respect în care se înțeleseră ca măcar să se salute unul pe celălalt indiferent de probleme. De aceea întrebă în cele din urmă: „de ce ești totuși aici, Sophie? S-a întâmplat ceva?"