Păcatele Evei

XXXI

                                                                                „Realitatea - ceva ce ne sperie, dar mereu visăm la ea"

  Brian o găsi pe Sophie în cabinetul tatălui ei. Ședea așezată în fotoliul lui Edward, în fața ferestrei deschise și privind afară. Și, în ciuda furtunii din sufletul ei, Brian o găsi destul de calmă sau poate doar se forța ea să pară astfel, așa cum făcuse mereu de altfel, și a se preface pentru Sophie nu era nimic greu de altfel.

  Cel puțin asta credeau alții despre ea - că n-are suflet și că a ei inimă nu bate, fiind înfășurată într-o capcană de lanțuri sau închisă într-un cub de gheață. Dar, în ciuda tuturor celor spuse despre ea, Sophie avea și ea o inimă și suferea și ea enorm.

  „De ce ești aici?" își întrebă ea soțul, fără să-l privească.

  „Să ascult și versiunea ta despre cele întâmplate. Și... să mă asigur că ești conștientă de faptul că astfel de ieșiri în public nu-s de laudă nici pentru o fiică ce-ar trebui să-și arate respectul față de tatăl decedat, nici pentru o soție față de-al ei soț."

  „Ei bine, dacă nu-ți place să mă vezi astfel, n-ai decât să ceri divorțul oricând vrei," și-l privi țintă ca pe un rival.

  Pe Brian însă-l mirară nespus ale ei cuvinte, căci era prima dată când ea vorbea de divorț, căci atunci când Edward îi spuse despre asta, cu câteva săptămâni în urmă, ea refuză și-i spuse că mai bine moartă decât să-l vadă pe Brian cu o altă femeie și având un copil cu ea.

  „Știai că asta se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, Sophie. Așa că nu te poți plânge, căci tu singură ai adăugat o astfel de clauză în contractul matrimonial cu 7 ani în urmă," îi spuse Edward Sophiei când ea venise în casa lui într-un suflet să i se plângă de soț.

  „Știu, tată, dar asta nu înseamnă c-o să accept să-l împart cu o altă femeie."

  „Atunci fii tu cea care-i dă ce are nevoie și doar astfel poți avea și tu ce-ți dorești: un soț credincios alături."

  „Iar tu știi prea bine, tată, că nu pot face asta. Și să fim sinceri: nici nu-mi doresc asta. N-o să-mi risc viața pentru lucruri inutile precum a da naștere unui copil."

  „Inutile, Sophie? Ce s-ar fi întâmplat cu tine dacă noi am fi gândit la fel când am aflat că mama ta așteaptă un copil? N-ai fi fost aici, Sophie. Dar ai dreptate și tu de altfel: un copil poate fi o bucurie sau o povară pentru ai lui părinți."

  „Știam că măcar tu o să mă înțelegi, tată. Așa că, te rog, poți să-i ordoni lui Brian s-o părăsească? Urăsc atât de mult gândul că el poate fi cu ea. O urăsc și urăsc să și pierd. Trebuie mereu să câștig și am nevoie să fii mereu de partea mea."

  Fusese egoistă în acel moment, îi ceruse tatălui ei s-o susțină, fără ca măcar să fie capabilă să sacrifice ceva și, auzind-o vorbind astfel, Edward regretase pentru prima dată că-i permise atât de multe copil fiind și mai ales că-i aranjase căsnicia cu Brian, căruia înțelese că-i distruse astfel viața, legându-l de-o egoistă.

  De aceea-i și răspunse fiicei pe un ton hotărât: „n-o s-o fac, Sophie. Tu și soțul tău sunteți singurii care pot decide asta. Nu eu."

  „Atunci: o să-mi întorci și tu spatele?"

  „Nu, desigur că nu, căci îți sunt părinte și voi fi al tău tată mereu. Dar asta nu înseamnă c-o să mă m-ai las vreodată manipulat de-al tău capriciu, Sophie, așa cum m-am lăsat manipulat cu 7 ani în urmă când am tras toate sforile posibile ca să te căsătorești cu Brian, căci îmi dau prea bine seama că în momentul în care ai refuzat să-ți îndeplinești rolul de soție în acea casă și i-ai refuzat și lui dreptul la un copil, atunci ți-ai și semnat sentința. Prin urmare, nu le cere altora să te respecte dacă tu nu-i poți respecta pe ei și-ale lor dorințe."