Păcatele Evei

XXXV

„Iubirea este ceva care ne leagă pe vecie, în timp ce ura distruge pe alții."

  „Ești sigură de ceea ce urmează să facem?" o întrebă Marianne pe Sophie în timp ce cele două așteptau în fața casei Christinei, în care nu se vedea urmă de om viețuind acolo.

  Și totuși, venind aici, Sophie așteptase să găsească răspunsuri: despre moartea tatălui ei, despre jocurile de societate în care Edward fusese implicat. Dar ce era mai important era să afle despre locația și despre cine este cu adevărat rivala ei.

  „Da, sunt absolut sigură de asta," spuse Sophie și coborî din trăsură.

  Fiind deja afară, ea se uită cu ură la casa somptuoasă din fata ei. „Christine Bircham are gusturi bune," rosti ea printre dinți, însă această replică schiță doar un zâmbet fals pe fața lui Marianne, care știa prea bine cine avuse grijă ca acea casă să fie atât de bine îngrijită și mândria Christinei în societate.

  „Desigur că are. Mai ales dacă împărțim același bărbat," răspunse Marianne și fusese prima care se îndreptă spre ușa de la intrare.

  Sophie stătu locului timp de câteva secunde după ce Marianne se îndepărtase și, uitându-se în jur, o oarecare neliniște puse stăpânire pe ea: locul era prea liniștit și nicio boare de vânt nu adia măcar, neliniștind împrejurimile, iar asta însemna doar un lucru - înăuntru nu era nimeni.

  Ciocănind în ușă, Marianne la început nu primi niciun răspuns. Însă ceva în interior îi spunea să insiste și ea așa și făcu. Ciocăni încă odată, apoi încă odată, până când simți că-și pierde controlul și sângele îi curge vertiginos prin vene și apoi simplu dădu un pumn ușii, făcând să răsune înfundat lemnul gros și uscat.

  „Nu-i nimeni, nu-i așa?" auzi Marianne, în spatele ei, vocea Sophiei și, în acea voce neliniștită care-i vorbea, Marianne de asemenea putu distinge o oarecare urmă de hâtrenie care o îndârji și mai mult, făcând-o să-și dorească să pătrundă în interiorul acelei case cu orice preț.

  „Ar trebui să încercăm prin spate?" îi spuse ea lui Sophie, dar după ce prietena ei dădu ușor din cap aprobând și ele făcură câțiva pași îndepărtându-se, ușa se întredeschise ușor și ele văzură ochii Annei sclipind în întuneric.

  „Madame Christine nu este acasă. Reveniți mai târziu sau lăsați un mesaj și ea vă va contacta mai târziu!" răspunse simplu fata și se uită cu atenție la cele două intruse, care nu-i inspirau deloc încredere.

  „Ce păcat!" răspunse Marianne cu hâtrenie și se apropie de ușă. „Și... se știe când Christine va reveni în oraș?"

  „Nu aș putea răspunde sigur la această întrebare. Doamna Bircham a decis să-și ia o vacanță mai lungă și nu a anunțat când se întoarce," și Anne decise să închidă și mai mult ușa, pentru a da de înțeles celor două că conversația nu este una dorită. Însă când Marianne puse piciorul prin crăpătura ușii, fata se sperie, căci nu se așteptase la o asemenea reacție din partea unor doamne din înalta societate.

  Nu le cunoștea pe nici una dintre ele, dar ceva îi spunea că asta nu este ceva de bine, căci de când lucra ea în casa Christinei, niciodată aceasta nu fusese vizitată de vreo prietenă și nici chiar de un bărbat. Mereu era Christine cea care pleca undeva, dându-i doar instrucții să n-o piardă pe Eva din ochi. Dar, după ce Eva și domnișoara Davis plecaseră, Christine decisese cu totul să părăsească casa, măcar pentru o vreme, și, nespunându-i nimic Annei, într-o dimineață ea pur și simplu urcă în trăsură și plecă, luând cu ea doar două geamantane mici cu lucruri personale.