Tabara destinului (Anotimpul marilor iubiri- Vol.I)

Vestea cea mare

Două zile înainte de terminarea școlii.
Mă trezesc mai târziu decât de obicei . Încă lenevesc în pat ,iar lumina blândă îmi inundă camera.

-Scularea,lenesă mică!-se aude glasul mamei din camera de zi. Peste o oră jumate începi orele!

Și ,iată-mă în pragul unei crize ... adică ,oameni buni ,e vară , nu mai are nimeni nici un chef de școală și mai e și 6 dimineata !!!!

Trebuie să vă informez că stau la circa 30 de minute de liceul meu..Mda... nu este chiar visul meu ,dar mă mulțumesc cu ceea ce am în prezent .

E prea cald afară,obeserv imediat cum deschid fereastra. Bine macar că nu mai sunt decat 2 zile si gata,gata în sfârșit ,anul asta parcă mi-a supt si ultimul strop de chef din mine ,abia aștept să vină vacanța și să pot fi eu din nou,să pot face tot ce mă taie capul fără să fiu încorsetată de nimic.

Îmi calc repede o bluză albă , îmbrac niște jeanși negri, încalț o pereche de ghetuțe , bineînțeles,tog negre ,apoi mă ocup de par pe care îl pieptăn și îl las lejer pe spate . Acum , că este sfârșitul școlii nu ne mai ceartă si nu ne mai pun absente acei oameni, meniți să ne spulbere și ultima secundă liberă ,că nu avem uniforma.

La școală intru cu puțin înaintea profesorului și îmi salut colegii.

Ora decurge...oribil ,foarte plictisitor, probabil toți eram cu gândul la vacanța ce tocmai îsi mijea ochii . În clasă intră un domn :

-Amalia Smith? -întreabă tipul

Eu care până acum câteva secunde eram într-o toropeală teribilă, când îmi aud numele tresar .

-Da ,eu sunt ,aici!-spun eu ridicând mâna căci omul părea picat din lună nu alta.

-Ați fost admisă in "Tabăra talentelor" din Austria ,felicitari. Aveți aici toate datele cu privire la acest proiect . Pentru întrebări suplimentare puteți suna la numărul acesta sau intra pe site-ul nostru . O zi bună! -salută și iese așa cum a intrat.

Eu rămân blocată preț de câteva secunde poate chiar minute bune .
Mă dezmeticesc și observ că toți ochii sunt ațintiți spre mine.

Trebuie totuși să zic ceva !...

Nu apuc, căci profesorul începe să mă felicite,dă repede un telefon si peste câtva timp apare "diriga" care vine și mă felicită călduros.

- Poate nu știați :acum cateva luni,Amy a aplicat pentru o tabără de talente și iată că a reușit . Felicitari ,scumpete ! -zice ea.

Un ropot de aplauze năpădește clasa ,iar eu rămân surprinsă de gestul lor .
Eu n-am prea realizat până acum ,dar brusc mă simt genial, parcă nici nu sunt eu .

***

-Mami!

-Ce s-a întâmplat ? De ce ești așa devreme acasă ?

-Păi se pare că nu îmi prea mai priește vremea de aici ,poate în Austria îmi va fi mai bine-spun eu cu o mină cât se poate de serioasă

Atât a fost ,mama mă sufocă într-o îmbrățișare caldă

-Bravo,mami! Știam că vei reuși, fetița mea talentată! -spune această albindu-mă cu sutele de pupicei .

Vestea a circulat până la bunica ...si tot așa ,nu înțeleg de ce se facea așa mare caz ,până la urmă,ce ,eu chiar așa nu puteam să obțin nimic pe propriile mele picioare sau nu aveau așteptări așa mari de la mine...?!

Urma să plec peste fix o săptămână . Pe site-ul lor am văzut statistica cu cei selectati,procentaj facut pe țări . Surprinzator sau nu, țara mea ocupa 1,5% deci nu erau așa mulți . SUA erau pe primul loc apoi Germania,China ... Și nu mai știu.

Zilele ce au urmat au fost un dute-vino din oras acasa.
Cred ca in viata mea nu mi-am dorit mai mult ca acum sa se dărâme mall-urile, era groaznic ,mama mă târa prin mii de magazine ,am probat o gramada de articole și am sfârșit cu o grămadă de haine pentru orice situație posibilă și imposibilă și,pe lângă asta,cu o aversiune acută asupra shopping-ului.
Eu care iubeam sa merg la cumpărături,să hoinăresc prin magazine ,acum nici nu vreau sa mai aud ....

-----------★--------★------★-------------