Tabara destinului (Anotimpul marilor iubiri- Vol.I)

"-Nu ma urăști?" " -Nu,fraiere!"

***Amy***

-Nu te urasc,Andrew!

-N-n-u-u m-a ur-a-sti?!-se mira el debusolat,bâlbâindu-se mai ceva ca un moșneag cotonogit de ani.

-Nu, fraiere! -Andrew face ochi mari și văd cum toți mușchii i se relaxează ,sub tricoul negru mulat care îmi cam atrage atenția

Ar trebui să fie interzise astfel de ținute ! E mult prea ...tentant!

Revin cu picioarele pe pământ, vrând sa-l lămuresc ,dacă am spus ca nu îl urăsc asta nu înseamnă ca totul e ok și ne putem relua povestea de unde am inchis-o în urma cu câteva zile , nu!

-Am spus ca nu te urăsc,ceea ce este perfect adevărat,însă nu mai mult de atât ! Nu vreau să crezi ca sunt atât de proastă încat să trec cu vederea peste tot ,doar pentru ca acum vorbim și ti-am spus ca nu îți port ranchiună! Nu te urasc pentru ca nu pot, așa e firea mea ,deși aș vrea să pot să am puterea de a închide toate ferestrele cu tine și de a-mi impune să nu te mai văd în față ochilor chiar dasca ai fi acolo, cu alte cuvinte ,să pot să cred ca nu mai exiști.

-Știu ca merit tot ce zici,știu ca merit să mă urăști din tot sufletul tău și ,crede-ma chiar ai motive , și mai știu și ca tu chiar meriți o explicatie pentru purtarea mea!

-Dacă-mi spuneai asta ascum 2 zile , chiar aș fi fost curioasă să știu de ce ai plecat ca un tâmpit ,spunând încontinuu ca e vină ta și mai știu eu ce,însă acum chiar nu-mi mai pasă ,am renunțat sa-mi mai bat capul,am renunțat să mai încerc să înțeleg toți nebunii!-spun și mă pregătesc sa-i închid ușa .

-Te vreau înapoi nu înțelegi?! Am fost un prost!-spune și de dată asta parcă nu el a fost cel care a spus asta,ci a ieșit de undeva din adâncimea ființei lui.

Nu am apucat să mai fac vreo mișcare sau să mai zic ceva căci Andrew se năpustește spre mine ,luandu-ma puternic în brațe și zdrobindu-si însetat buzele de ale mele.

Asist la cel mai flămând și plin de regret sărut și pot spune cu mâna pe inimă ca în momentul asta ,sunt la un pas de a-i ceda , de a-i da frâu liber să îmi invadeze spațiul și chiar l-asi lăsa sa-mi cunoască gândurile .

Fără sa-mi dau seamă , fiorii dulci se s-au instalat în mine încep sa-si facă de cap și mă trezesc raspunzandu-i cu aceeași sete și nerăbdare .

Ce-i cu mine??!!! Am înnebunit sau poate..Nu! Categoric,nu! Asta trebuie să înceteze dacă nu vreau să sufăr mai târziu .

Cu toată puterea de voința pe care o mai aveam încă trează ,m-am desprins din beția aia dulce și l-am privit în ochi.

Ochii săi albăstri mă devorau blând , îmi spuneau parcă ca vrea mai mult,ca-i pare rău ,ca a fost un bou(ceea ce e adevărat) ,ca nu vrea să se mai întâmple ceea ce s-a întâmplat în urma, ca ....bine aici poate exagerez un pic,dar mi se pare ca ....m-a privește iar în felul ăla ce vrea să spuna ca nu îi sunt deloc indiferenta..și cred ca ...O,Doamne, ochii ăștia .....seamănă cu cineva dintr-o poză veche ....prea veche ca sa-mi pot aminti cine-i deținea ....sau poate mă înșel ,dar nu...îmi par așa familiari ...Cred ca mi s-a urcat prostia la cap!

-Ce s-a întâmplat,iubito? Ești în regulă ? Îmi pare rău dacă...

-Nu,e ok ,doar ca...nu știu ,tu ...În fine,nu contează!-spun scuturandu-mi capul de gândurile alea pe care nu sunt stăpâna .

-Amy,eu ce?-întreabă el confuz

-Nimic! Cred ca ar trebui să iau puțin aer. -spun ,indreptandu-ma spre terasă