Sara POV.
Cand deschid usa ii vad pe mama si tata.
-Ce cautati aici?intreb uimita de prezenta lor aici.
-Un raspuns, domnisoara!spune tata suparat.
E clar...au venit sa imi afle decizia.Of..asta nu se va termina bine..Hai nu ma inebuni!Sti ce?Ce?Taci!Ni ma la ea!Dar de ce sa tac?Pentru ca nu tu trebuie sa le spui ca nu mergi cu ei in Japonia, ci eu.
Ma imping din usa si intra amandoi direct in sufragerie.
-Vai, dar intrati!spun eu sarcastica.
Merg dupa ei in sufragerie si ii vad stand pe canapea, aparent foarte nervosi, desi tata era un car de draci si mama parea doar trista.
-Draga, maine plecam in Japonia.Vrem sa stim daca esti gata cu bagajele..spune tata.
-Iar incepi?spun exasperata.
-Cu ce anume, scumpo?intreaba tata.
-Nu mi-ai dat niciodata de ales!Mereu vrei sa iasa ca tine, tata!strig la el.Tu crezi ca le sti pe toate, si ca sti ce e mai bine pentru toti!Nu ai stiut sa faci altceva decat sa-mi controlezi viata!
-Sara Elizabeth James, de cand iti permiti sa tipi la mine?ma intreaba cu vocea lui pe care nu o mai suport.
-De cand am aflat ca nu ai nici pic de incredere in mine!strig si simt cum lacrimile imi navalesc pe obraji.
-Scumpo, dar nu e adevarat..spune mama.
-Ba da, mama!E adevarat, dar nu vrei s-o recunosti!
Tata, tu crezi ca n-as putea rezista fara voi nici cinci minute si tocmai de asta nu merg in Japonia!strig printre lacrimi.
-Ce?!?intreaba tata.
-Ce-ai auzit!Nu merg cu voi!Duceti-va cu Japonia voastra cu tot!strig.
-Bine, Sara!Daca asta crezi despre mine si probabil ca nu-ti doresti un astfel de tata, de azi inainte tu nu mai esti fiica mea!striga la mine si pleaca.
Eu incep sa plang, apoi mama vine la mine si ma ia in brate.
-Tu nu esti suparata ca nu vin cu voi?intreb printre lacrimi.
-Ba normal ca sunt, dar nu pe tine.Eu si tatal tau am cazut de acord sa te lasam sa alegi, nu sa te luam cu forta.Daca tu esti destul de capabila sa te descurci fara noi, eu nu am nimic impotriva, ba din contra,Sara scumpo, indiferent ce se va intampla si ce vei face, vei fi mereu fiica mea.Te iubesc, scumpo!spune mama si ma strange mai tare in brate.
-Si eu te iubesc, mama!spun.
Dupa ce m-am linistit, am mers la baie sa ma spal pe fata.
M-am intors si am gasit-o pe mama facand un ceai.
-Ce faci, mama?intreb razand.
-Ei, chiar daca nu e casa mea, asta nu inseamna ca nu ii pot face un ceai fetei mele.spune ea.
Mi-a intins o ceasca de ceai apoi a continuat:
-M-a sunat tatal tau.spune, iar eu raman stana de piatra.E foarte suparat pe tine.Desi nu cred ca are de ce...
-E suparat pentru ca nu merg cu voi in Japonia?intreb.
-Defapt, cred ca il supara adevarul.
-Ce adevar?intreb din nou.
-Adevarul despre faptul ca mereu trebuie sa iasa cum vrea el si ca nu are incredere in tine...spune mama.
-Deci e adevarat ca nu are incredere in mine!spun.
-Draga, pentru tatal tau vei ramane mereu un copil.
-Dar un copil nu merita incredere?intreb.
-Nici nu am spus ca nu merita.Tatal tau, este si va fi, o persoana dificila..Dar vreau sa sti, ca de mine nu vei scapa asa usor!spune ea iar eu incep sa rad.M-am gandit sa o pun pe Martha sa lucreze pentru voi, ce zici?
-Ar fi super!spun.Dar Martha nu vine cu voi?
-Nici ei nu ii prea convine ideea...Vreau sa stii ca nu va trebui sa-ti faci probleme cu banii.Chiar daca tatal tau e suparat, eu tot iti voi trimite bani luna de luna, scumpo.Esti inca fiica mea, nu as schimba asta pentru nimic in lume!
-Mersi, mama.spun.
-Imi va fi atat de dor de tine!spune mama si ma imbratiseaza.
-Deja pleci?intreb trista.
-Da...nu am terminat bagajele...Te sun din avion, scumpo!
-Pa mama!spun apoi inchid usa dupa ea.
E ora 15:30 si nu era nimeni acasa.Baietii erau la sala, iar Krista face, ca de obicei cumparaturi de haine.
Dupa ce am inchis usa am simtit cum o parte din mine se frange.Si stiam de ce.Mama a plecat...
Cu ea mereu a fost totul mai usor si mai frumos.
Iar acum, pleaca la mii de km distanta...
Presimt ca de tata nu imi va fi prea dor.Mereu a fost dur si rece cu mine.Sincer nu prea m-am atasat de el...dar mama...of!
Am mers in living si am strans canile de ceai, apoi m-am dus la bucatarie sa le spal.
Prin minte imi treceau numai amintiri cu mama.Chiar imi va fi dor de ea.
Ea m-a invatat sa merg pe bicicleta, ea m-a invatat sa cos, si tot ea (desi e greu de crezut) m-a invatat regulile fotbalului.
Mama mereu isi facea timp pentru mine.Nu i-am simtit niciodata lipsa, pe cand tatei, i-o simteam in permanenta.Era ca si cum nici nu aveam tata.
Am simtit cum emotiile ma coplesesc si am mers in living.
M-am asezat pe canapea si am inceput din nou sa plang.Urasc cand fac asta!E un semn de slabiciune, desi mama spunea mereu ca este bine sa te descarci...
Plangeam din ce in ce mai puternic, apoi am simtit cum doua maini ma inconjurau.
Am sarit speriata de pe canapea si am vazut....
Grea alegere, triste consecinte... :(
Cam sentimental capitolul, dar...na! :)))
Va iubesc, nebunii mei!!!
