Sara POV.
-Nu deschide!!!strig eu la Martha.
-De ce?intreaba ea confuza.
-Pentru ca mai mult ca sigur e Ryan...spun eu butonand telecomanda.
In ultimele trei zile Ryan a venit din ora in ora la mine acasa, aducandu-mi tot felul de lucruri si facand tot felul de tampenii, cum ar fi sa sparga accidental ghiveciul preferat al mamei, sa verse ice tea de lamaie pe covorul din sufragerie si multe altele.
-Si daca e postasul?intreaba ea deschizand usa si luand corespondenta.
-Oh..scuze.
-Sara, ce se intampla cu tine si Ryan?intreaba ea asezandu-se langa mine.
-Nimic.spun eu evitand contactul vizual.
-Sara...Sti ca nu ma poti minti!spune ea razand.
-Mda...Pai, e complicat.
-Nimic nu e complicat, daca sti sa intelegi cum trebuie.spune ea uitandu-se la mine.Haide!Explica-mi ce s-a intamplat cu voi.
***
-....Si acum eu nu vreau, adica nu pot sa-l iert.spun eu jumatate de ora mai tarziu.
-Singurul lucru pe care il faci tu acum, este sa-l "rasplatesti" cu aceasi moneda.El te-a facut sa suferi plecand, iar acum tu il faci sa sufere facand pe inabordabila.
-Dar si eu sufar cand ii refuz scuzele.Doar ca simt ca daca il iert voi suferi mult mai mult..Si nu stiu ce sa fac!spun pierzandu-mi rabdarea.
-Sfatul meu este sa-ti urmezi inima.spune ea iesind din camera.
-Mda..ce mai sfat...spun eu doar pentru mine.
Nu stiu ce inteleg oamenii prin "Urmeaza-ti inima!".
Inima mea nu imi spune ce sa fac.De ce exista sfatul asta?Îl foloseste cineva?Si daca da, ce fel de persoana nebuna, spontana, si impiedicata l-ar urma?
Ti-ai raspuns singura la intrebare cand ai adaugat " impiedicata".
Ce?
Da, mă, desteapto.Cine e prietenos, impiedicat si putin mai mult nebun?
Ăăăă
Gandeste Cap-De-Sfecla!
Pai sa vedem...Oh, serios?Chiar trebuia sa il aduci pe Ryan in discutie?
Nu eu l-am adus.Ci tu.
Hmmm, deci Ryan isi urmeaza inima...
Oare cum papucii mei reuseste?!
-Sara!!!!o aud pe mama scotandu-ma din gandurile mele.
-Ce???strig inapoi dar, normal, nu primesc nici un raspuns.
Ma ridic dupa canapeaua pe care am stat inca de dimineata si merg la bucatarie.
Intru si o vad pe mama stand la masa, langa un barbat inalt, brunet si cu ochelari, care are acel aer de atotstiutor.
Ma apropii incet uitandu-ma la prrzenta masculina noua ca la o broasca de laborator.Imi aduce aminte de cineva...dar nici daca ma bati nu stiu cine e.
Ma asez pe un scaun din dreptul mamei si imi indrept atentia spre ea.
-Cred ca nu il mai cunosti pe David...
-David?Nu, nu imi suna cunoscut deloc.spun eu desi mi-am dat seama cine e.
-Unchiul tau!spune el vesel.Haide, Sara, cum sa nu ma recunosti?
-Nu te-am mai vazut de la cinci ani, David.spun eu plictisita.
David nu e fratele tatei ca sa-mi fie mie unchi.Cand am implinit cinci ani ei doi erau cei mai buni prieteni, apoi s-a iscat o cearta din cauza a ceva ce nu am aflat niciodata si...asa li s-a stricat prietenia si nu l-am mai vazut vreodata,pana acum.
-Ce cauti aici mai exact?intreb cu o voce de gheata.
-Eu si mama ta am vorbit si...
-Cand ati vorbit voi doi?intreb eu intrerupandu-l pe David.
-Pai...cu el ma intalneam in fiecare seara...si...
-Credeam ca te intalneai cu un coleg de servici!
-Asta si face!spune David mandru.
-Imi explica si mie cineva ce se intampla?!?spun total in ceata.
-Spune-i, a cam venit timpul sa afle...
-Sa aflu ce?intreb simtind cum ma enervez.
-Prea bine.Îi spun.zice mama expirand adanc.Cand tu erai mica, David era o influenta proasta, ca sa zic asa.
-Sti tu, droguri, alcool, batai...chestii din astea.spune David plictisit cand a vazut confuzia de pe fata mea.
-Tatal tau incerca sa il scoata din anturajul pe care si-l crease, dar el nu voia sub nici un chip.
-Aveam doar 25 de ani...Eram tanar.spune el trecandu-si mana prin parul plin de gel.
-Intr-o seara David a venit la noi acasa.Era baut si cu chef de cearta.A intrat in casa si te-a luat fara ca noi sa stim.Te-a pus in masina lui si voia sa te duca in parc, dar spre drum...
-A facut accident.spun eu uitandu-ma fix la David.
Imi amintesc asta.Aveam 8 ani.Mi-am spart capul si mi-am pierdut memoria.Singurul lucru pe care mi-l amintesc sunt niste faze in ceata ale accidentului.Nici macar nu stiam ca el a fost la volan.Mereu am crezut ca a fost tatal unei prietene din copilaria mea.Dar cand am auzit-o pe mama cum povestea mi-am dat seama ca el a fost.
-Da...Tatal tau era furios nevoie mare.A venit la spital si aproape ca l-a omorat pe David.Si ar fi facut-o daca nu erau prieteni de o viata.I s-a facut mila de el.Nu avea servici, bani...asa ca i-a oferit un loc de munca in firma noastra.
-Din cauza lui nu-mi mai amintesc 8 ani de zile din viata mea!strig nervoasa.E un drogat!
-Sara, m-am schimbat!
-Asta sa i-o spui tu lu' Mutu'!spun furioasa.
-Sara Elizabeth James!striga mama la mine.Vorbeste respectuos!
-Respectuos?Omul asta nu merita respect!strig la randul meu.Dar, lasand asta, ce cauti aici?
-Pai...incepe el.
-David m-a ajutat sa trec peste moartea tatalui tau.termina mama.
-Ce?Nici macar nu a fost la inmormantare!spun nervoasa.
-Am incercat!Serios!Dar eram in vacanta in Australia.Am incercat sa imi rezervez un loc dar toate zborurile erau ful.
-Deci nu ai fost la inmormantarea celui mai bun prieten al tau, a carui fiica ai "scutit-o" de jumatate de amintiri din viata, din cauza unei nenorocite de vacante...spun eu incercand sa ma calmez.
-Am incercat, Sara.Serios!
-Tot nu mi-ai spus de ce e aici.spun eu intorcandu-ma spre mama.
-Pai..David va sta la noi o vreme...
