Sara POV.
-David va sta la noi o vreme...spune mama.
-Ce?!De ce?intreb simtind cum imi accelereaza pulsul.
-Pentru ca...incepe nesuferitul de David.
-Propietarul l-a dat afara!striga mama, parca vrand sa acopere ce urma sa zica "unchiul" meu.
-Nu ma mir.spun iesind din bucatarie.
Nu inteleg de ce e mama asa milostiva cu afurisitul ala.Eu una nu voi fi draguta cu el, pentru ca nu merita.
Am urcat la mine in camera, si m-am trantit in pat ca sa pot digera toate informatiile pe care mi le-a dat mama.
Un bazait scurt imi atrage atentia spre telefonul meu.
Un mesaj...
Iau telefonul si vad ca e de la Ryan.Deja nu e de bine...
Il deschid si citesc:
"Uita-te pe geam."
Ok, asta e cel mai ciudat mesaj pe care l-am primit vreodata.Casa mea e plina de geamuri, fi mai explicit baiete!
Ma ridic totusi din pat si ma duc la fereastra din camera mea, cea a carei priveliste este curtea din spate.
Imi arunc o privire si vad ca Ryan a tuns iarba in asa fel in cat sa se poata citi cuvintele "Te iubesc, Sara!".
Baiatul asta nu ramane niciodata fara idei?
Ryan POV.
O astept pe Sara in fata casei ei.M-am jucat si eu putin cu masina de tuns iarba...
O vad ca iese din casa si se apropie grabita spre mine.
-Ce faci?intreb eu.
-Sti ca o sa trebuiasca sa tunzi iarba din nou, cand va vedea mama, nu?intreaba ea serioasa.
-Eh, macar ai vazut ce-am scris...spun eu multumit
-Mda...
-Ti-a placut macar?Mi-a luat doua ore...nu ca m-as plange.spun zambind.
-A fost ok.Apropiat de stilul tau...diferit.spune ea plecand inapoi in casa.
Nici de data asta nu a spus ca m-a iertat.Dar totusi nu imi pot sterge zambetul de pe fata.I-a placut, chiar daca nu a aratat-o.O cunosc prea bine.
Ceva imi spune ca sunt pe aproape sa ma ierte...nu?
Sara POV.
Ma intorc inapoi in camera mea unde il gasesc pe David.
-Ce cauti tu in camera mea?intreb distant.
-Voiam sa te cunosc mai bine..spune el uitandu-se pe pereti si in biblioteca.
-Intrand in camera mea?
-Da.Nici nu sti cat de multe lucruri poate spune camera unei persoane despre aceasta.
-Esti cumva psiholog sau doar un ciudat?
-Avand in vedere ca nu sunt psiholog...
-Esti ciudat.zic eu deschizand usa.
-Ma dai afara?
-Nu am spus asta...zic eu facand cu mana spre hol.
-Sara, vreau sa ne intelegem bine, daca stam in aceeasi casa.
-Daca tu nu mai intri in camera mea, nu vorbesti cu mine sau nu imi umbli prin lucruri, atunci nu vom avea nici o problema.
-Nu ma placi, nu?intreaba el bagandu-si mainile in buzunare.
-Chiar deloc.spun eu zambind rautacios.
-Ok...Ma retrag.zice David.
-Te asteapta usa.zic tinand inca de maner.
L-am privit pe David cum iese mandru din camera apoi am inchis usa.
Ce enervant...
M-am dus din nou la fereastra si m-am mai uitat inca o data la ultima incercare a lui Ryan de a ma face sa-l iert.
Cred ca asta a fost prima data care chiar mi-a placut.
