- Va trebui să ne mutăm în alt oraș. Luând o gura din ceașca de cafea.
- Cum adică sa ne mutăm? Tată nu avem cum, am școală aici, prieteni, pe Ally. Nu am cum să las tot în urmă. De ce ne mutăm? Deșii vroiam sa par calm și stăpân pe mine, nu îmi ieșea deloc asta. Nu pot să mă gândesc că las tot în urmă și să mă mut în alt oraș, la altă școală. Nu vreau! N-o las pe Ally aici, n-o părăsesc, mai ales acum când noi suntem bine și totul e așa de frumos. N-o să plec! O să stau aici cu ea și o să am grijă așa cum trebuie de ea.
- Alex înțelege...șeful meu a mutat postul meu în altă companie, în alt oraș. Nu am ce face. Chiar dacă înțelegeam ce vrea să-mi spună eu nu o să plec. O sa stau aici de unul singur și voi petrece fiecare clipă alături de Ally.
- Eu nu plec! Spun încrucișand mâinile la piept.
-Alex. Mama ta a spus ca nu te lasă aici. Trebuie sa vii cu noi. Cu un ton serios.
Nu mă poate obliga, pot să fac ce vreau, doar sunt major. Așa că o să stau aici.
- Tot nu vin.
- Ce ai spus Alex? Vocea mamei mele se aude venind spre mine. Frumos acum o să trebuiască să mă cert cu doi.
-Am spus ca nu vin, mamă.
- Alex...îmi pare rău, dar trebuie sa vii cu noi. Nu accept un nu ca răspuns. Voce ei fiind mai serioasa decât a lui tata. Mereu ea a avut ultimul cuvânt, mereu trebuie să-mi strige viața, trebuie mereu ca eu sa fac ce vrea ea, dar e mama nu vreau sa o supăr chiar dacă nu sunt incantat de ideea ei.
- Mbine..Ce o sa fac? cum ii spun lui Ally? Nu vreau s-o pierd, nu vreau s-o las.
- Știam ca ne putem înțelege, dragul meu. Zâmbetul ala al ei după ce iese cum vrea ea nu-mi place.
- Când plecăm? Spun sec.
- Mâine seară. Nu-ți face griji, bagajul tău e gata.
- Bine, acum va rog sa ma scuzați. O sa plec. Trebuia sa ajung la Ally așa că m-am ridicat de la masă unde dragii mei părinți care îmi distrug fericirea, chiar dacă nu o fac intenționat, stăteau.
*După câteva ore *
*Perspectiva lui Ally*
-Danya eu trebuie sa plec, mă așteaptă Alex. Coborând scările în grabă.
Acum totul părea sa revină la normal, eu și Dany eram din nou prietene, chiar dacă ea tot încerca să mă facă să mă întâlnesc cu Aiden. Nu mai vroiam sa am de aface cu el. Acum îl am pe Alex, și el e tot ce aș fi putut să-mi doresc mai mult. E singura persoana care doar printr-un cuvânt poate să mă facă sa zâmbesc. Cine ar fi crezut că băiatul pe care l-am întâlnit întâmplător în autobuz poate să devină persoana de care am cea mai mate nevoie. Băiatul care poate să mă facă cea mai fericită.
- Alex în suuus, Alex în jooos. Dându-și ochii peste cap.
- Alex peste tot! Exact.De ce? Te deranjează? Mereu dacă aduceam vorba de el, ea încerca să schimbe subiectul. Nu văd ce are cu el. Eu înțeleg ca Aiden ii tot spune să mă convingă sa ies cu el sau măcar sa vorbesc cu el , dar nu vreau.
- Mnu. Uite-l și pe Alex.
- Aleeex. Mă aștepți de mult? Dându-i o îmbrățișare strânsă.
- Nu scumpete. Cum a fost la școală? Și îmi cuprinde mână cu mana lui.
- Bine. O să facem toți proiecte pentru sfârșit de an. Și trebuie să ne apucam de ele acum. În rest nimic. La tine, cum a fost azi?
- Mai nimic, plictiseală . Spune puțin trist. Mergem să ne plimbăm? Mi-e dor sa stau cu tine.
- Da.
Urma sa mergem la locul cel mai frumos. Acum ceva timp eu și Alex am găsit o clădire care are vedere fix la apus . Și de atunci clădirea aia veche e locul unde noi stăm singuri.
- Uite Ally, am ajuns la timp. Soarele apune. Spune strângând mai tare mâna pentru a se asigura ca nu ii dau drumul.
- Mereu e frumos. Apropiindu-mă de Alex și rezemând capul de brațului lui.
- O să-mi fie dor de locul ăsta...Mai ales.. o să-mi fie dor de tine. Lăsând capul în jos.
- Ce vrei sa spui? Cum adică o să-ți fie dor de locul ăsta. Alex, ce se întâmplă?
Dându-i drumul la mână și făcându-l pe el sa se întristeze și mai rău. Dar nu înțelegem, de ce spune asta.
- Ally.. O sa mă mut în alt oraș. Cuvintele lui păreau așa de grele. O să plece, o să plece și nu știu dacă o să îl mai văd. De ce se întâmplă mereu ceva rău. De ce când totul pare sa revină la normal, vine o chestie ca asta și să strice tot.
- Nu, nu e posibil. Nemaiputand să-mi stăpânea lacrimile, le las să-mi cadă pe obraji. Nu era posibile. Nu, Alex, nu cred, te rog spune ca glumești, că e o glumă. Nu spune ca mă lași, că pleci. Spuneam toate aste chiar dacă știam ca nu e o glumă, că nu minte. Dar nu vreau sa fie așa.
- Ally..Nu mai plânge
Venind spre mine și luându-ma în brațe.
- Nu Alex.Nu am cum. Mereu pățesc asta. încep sa iubesc o persoană și se ivește ceva sa împiedice fericirea mea. Pupându-ma pe jos, și îmbrățișându-mi genunchii.
Il vedeam cu tristețea lui se combină perfect cu uimire. Nu i-am spus niciodată că-l iubesc. Și regret asta acum.
- Mă.., Ally... tu mă iubești? Aplicându-se la nivelul meu.
Îmi era jena s-o spun, pentru prima data, simțeam fiori atât de puternici încât nici să vorbesc nu mai puteam. De ce se întâmplă mereu așa..Vreau și eu sa am o viață frumos, nu cer mult.
- Ally.. Răspunde-mi! Adaugă el, luându-mi mâinile de pe picioare, ca mai apoi să îmi ridice fața ca să-l privesc în ochi.
- Îmi spui? Adaugă el din nou.
- Te... Încercăm să spun, dar nu puteam, era prima data când eram înghețată în față unui băiat.
- Mă ce..? Așezându-se mai bine lângă mine.
- Te iubesc.. O spun cu ușurință, scăpând de stresul ce mă copleșește.Observând cum ochii lui se luminează iar un zâmbet pe față ii apare. Era așa frumos.
- E bine atunci. Pentru ca și eu o fac Ally. Mai mult decât crezi. Te iubesc cum nu am mai iubit vreo fata până acum. Ești unica care mă poate face să uit de mine. După ce termină de spus toate cuvintele ce mă făceau doar sa tremur și să-mi bată inima, se apropie mai mult de mine și
ma sărută atâta de dulce încât îmi relaxez tot corpul, punând mâinile mele pe acoperișul cel rece.
-Și ce facem? Întreb după ce îmi desprind buzele mele de ale lui.
- Nu am ce face..Devenind din nou trist.
- Deci asta este?
- Cred că da..
*A doua zi *
-Mă bucur că ai venit să îți iei rămas bun. O să-mi fie dor de tine. Spune Alex în timp ce îmi dă o ultimă îmbrățișare. După asta o sa plece, o sa plece și nu știu dacă o să-l mai văd.
- Și mie. Zimbind
- Eu trebuie să plec. Pa Ally. Și se îndepărtează.
- Apropo,Ally. Am uitat să-ți spun ceva. Întorcându-se cu fața la mine.
- Ce anume? Tristețea din vocea mea nu se schimbase de când am aflat.
- Să nu uiți ca te iubesc. Și ca o să ma întorc. Și dispare prin mulțimea de oamenii.
