..Aiden.?
Imposibil ca soarta sau mai bine spus destinul să facă în așa fel încât el să se afle în casa mea.
- Ally? Analizăndu-mă din cap până în picioare. Iar privirea aia,privirea ce mă intimidează mă face să n-o suport deși aș vrea s-o văd mereu.
- Tu..adică..cum de.?? Neștiind ce să mai spun bâlbâi câteva cuvinte.
- Vă cunoașteți? Întrebând tatăl lui Aiden care era acum situat între noi.
- Da,să spunem că da.. Spune Aiden neschițând nici o reacție pe față ca și cum ar fi în altă lume. Pun pariu ca nu a vrut sa vină dar acum că a aflat la cine a venit i-a stârnit interesul.
- Minunat.Adaugă mama lui în timp ce îl ia de braț pe tatăl lui Aiden.
Pare de necrezut, nu? Acest domn, solid și bine îmbrăcat iar acea doamna cu corpul neimbătrânit și frumoasă, se purtau cu mine ca și cu propriul lor copil când eram micuță , sunt părinți lui Aiden. Băiatul de care m-am îndrăgostit, care îmi dezgroapă toate stările posibile. Băiatul care stă acun in fața mea e copilașul cu care ma jucam eu acum mulți ani. Nu e posibil. Fix de el.
- Bună seara domnule! Spune tata venind spre noi
- Bună seara. Spunând cei trei la unison.
- Intrați în sufragerie, vă rog.
Cu adevărat tata știe sa decorez casa de Crăciun. pentru că încăperea asta era waw. În partea stânga a șemineului era bradul ce lumina puternic iar în mijlocul camerei era masa aranjata frumos.
Pe canapeaua din fața șemineului era pusă o pătură pufoasa, defapt era pătura mea preferată, roșie.
În timpul mesei care sincer a fost delicioasă, Aiden s-a uitat în continuu la mine. zâmbindu-mi din când în când.
După masă tata s-a retras cu domnul Johnson pentru a mai discuta. Mama m-a rugat sa ii arat lui Aiden casa sau să facem altceva în timp ce ea și mama lui Aiden, doamna Johnson, discutau diferite subiecte.
Terminând turul casei pe care eu i l-am făcut lui Aiden, ne oprim la mine în cameră unde era singura,dar singura cameră care nu vroiam sa i-o arăt. Dar totuși am făcut-o.
- Și asta e camera mea. Spun așezându-mă pe pat și privindu-l pe Aiden care analiza cameră colțișor cu (,) colțișor.
- Frumoasa cameră. Așezându-se lângă mine și zâmbindu-mi.
- Mersi..
Și cu asta începe liniștea din camera mea.
Chiar nu aveam ce vorbii. Sau poate nu știam cu ce să începem.
Dintr-o data aceasta se ridică și se îndreaptă spre ieșire.
Acum ma întreb, sa fiu rea sau nu? Dar nu vreau deci îl întreb ce s-a întâmplat dar el nu spune nimic doar se oprește în loc.
- Aiden, ce este? insistând.
- Nu mai știu. Atunci ai plecat, nu ai spus nimic, apoi te vad cu un băiat. Și acum nici la mesaje nu răspunzi. Spune el uitându-se în jos.
Sentimentul de vină începea să mă macine, poate trebuia să ii spun, merita o explicație. Încercam să-mi opresc lacrimile care apăreau fără sa vreau.
- Îmi pare rău! Spun eu în cele din urmă. Știu ca nu rezolva nimic. dar altceva nu știam ce sa spun.
- Ți-am dat mesaje aseară.. Spune și se întoarce la mine. Avea o privire dezamăgită, tristă. Dar tot mă privea cu dragoste, îl simțeam. Se stăpânea cu greu să nu mă ia în brațe să nu mă sărute, sau să-mi spună că mă iubește.
- Nu am avut timp să-mi verific telefonul. Spun băgând privirea mai rău în pământ.
Mă simțeam vinovata dar și tristă. Tristă că dintr-o prostie s-a ajuns aici, iar vinovată pentru ca el merita o explicație, pe care eu nu am știut da i-o dau.
-Ally... Apropiindu-se de mine și lăsându-și la nivelul fetei mele. Ți-am spus ca voi face orice? Ți-am spus ca o voi rezolva? Atunci încercarea mea de a-mi stăpâni lacrimile a eșuat pentru ca acum ele curgeau lin pe obrajii mei.
Am fugit, am fugit de lucruri care mă implicau. Am fugit ca o lașă, mereu am făcut așa. Nu sunt în stare să înfrunt piedicile ce apar în calea mea. Nu am curaj. Fug de orice. Și mi-e frică, mi-e frica că pot pierde persoane pe care le iubesc, prieteni, orice. Mi-e frica sa le greșesc și tocmai asta fac, chiar dacă o fac fără sa vreau.
- Promite-mi ca nu mai lași așa? spune el în timp ce-mi mângâie obrazul și șterge lacrimile în același timp.
Eu doar încuviintez din cap, în timp ce el îmi cuprinde obrajii și-și lipește buzele de ale mele. Îmi era dor de ele, de senzația pe care pot s-o creeze.De dulceața pe care o avea când ii simțeam buzele pe ale mele. Și îmi era dor de jocurile pe care le făcea el cu buzele mele.
- Aiden! Vocea doamnei Johnson ne face să ne desprindem din sărutul ce părea nesfârșit.
- Cred ca a venit momentul sa plec. Spune în timp ce-mi mai oferă încă un sărut scurt
Coboram amândoi jos unde părinți lui Aiden erau gata sa plece.
Îmi iau la revedere de la ei și urca în cameră unde încep sa ma gândesc ca poate lucrurile încep sa revină la normal.
- Ally.. O aud pe mama care intra la mine în cameră.
- Da mama.
- Draga mea mâine eu și tatăl tău mergem la o întâlnire organizată de firma la care lucrează tatăl tău.
- Dar mamă mâine e Crăciunul? Mereu a fost așa. Ajunul îl petreceam împreună iar Crăciunul singuri. Bine eu fiind mai mare mai chemam prieteni și atunci era mai distractiv.Deci asta înseamnă că și anul ăsta voi chema prieteni să petrecem împreună.
- Îmi pare rău, draga mea.Și iese din camera nu înainte să-mi dea un sărut pe frunte.
